Editura Evenimentul si Capital

Aşa ceva nu s-a mai pomenit în istoria Serviciilor Secrete americane: Ce a păţit un SPION în centrul Washingtonului

Agent Secret Service, jefuit
Autor: | | 2 Comentarii | 1377 Vizualizari

Arma, legitimaţia, staţia radio, cătuşele şi un dispozitiv de stocare de date USB i-au fost furate unui agent din cadrul Secret Service luni, la Washington, în apropiere de sediul central al acestei unităţi de elită a poliţiei americane, potrivit poliţiei şi unor surse, relatează CNN.

Efectele agentului au fost furate din automobilul personal al acestuia, parcat într-o piaţă din centrul Washingtonului, către ora locală 16.00 (23.00, ora României).

Poliţia scrie, într-un raport depus câteva ore mai târziu la Departamentul Poliţiei Metropolitane, că agentul s-a întors la maşină şi a observat că luneta automobilului a fost "deschisă". Agentul a observat că "o geantă în care se aflau bunurile de pe listă a fost luată din maşină", se arată în raportul întocmit de poliţie, potrivit Mediafax.

Pe lista din raport, printre bunurile furate sunt enumerate un pistol negru de tip Sig Sauer, o staţie radio de tip APX6000, un USB, o geantă Patagonia neagră şi o legitimaţie Secret Service - numărul 1266.

Agentul, a cărui identitate nu este dezvăluită în raport, dar despre care o sursă la curent cu incidentul afirmă că face parte din cadrul Diviziei pentru Protecţia Preşedintelui, a văzut o persoană apropiindu-se de vehicul, "dar nu l-a văzut pe bărbatul respectiv luând ceva".

Secret Service a refuzat, marţi, să comenteze pe marginea acestui incident. Însă un oficial din domeniul aplicării legii a notat că USB-ul este încriptat şi protejat cu o parolă. El a apreciat, de asemenea, că furtul pare să nu reprezinte o ameninţare la adresa agenţiei.

Era necunoscut ce informaţii conţinea dispozitivul de stocare a datelor furat.

Unii membri Secret Service s-au declarat surprinşi de faptul că o asemenea infracţiune poate avea loc în timpul zilei şi atât de aproape de cartierul general al acestei unităţi de elită a poliţiei însărcinată, între altele, cu protecţia preşedinţilor americani.

Secret Service s-a confruntat cu o serie de scandaluri în ultimii ani, privind atât comportamentul unor agenţi şi ofiţeri, cât şi lacune în securitatea Casei Albe.




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
Loading...

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
16:45 Președintele Iohannis face o declarație de presă după consultările cu partidele 16:12 CONSULTĂRI la Cotroceni. UDMR: Nu o cunoaștem pe Viorica Dăncilă/Așteptăm decizia Președintelui pentru a purta discuții cu propunerea PSD 14:54 CONSULTĂRI la Cotroceni. Băsescu a avut în „plic” două propuneri de premier 11:40 CONSULTĂRI la Cotroceni. Liderul PSD, Liviu Dragnea: „Viaţa bate filmul!” 10:52 SURPRIZĂ în POLITICĂ. Cine a CÂȘTIGAT din RĂZBOIUL Dragnea-Tudose. Indiciu: NU e NICIUNUL dintre cei doi 09:41 EXCLUSIV EVZ. LISTA NEAGRĂ a miniștrilor PSD. Opt miniștri își vor pierde portofoliile în cabinetul Dăncilă 08:40 Marcel Ciolacu a DEMISIONAT din funcția deținută în GUVERN 08:20 Badea lansează bomba: URMĂTORUL PREMIER va fi DISCIPOLUL LUI COLDEA. „PSD îşi bate joc de votanţi” 22:22 Demisia lui Tudose. SE ŞTIA DEMULT despre LOVITURA DE GRAŢIE din PSD. Poate fi numită CONFIRMAREA ANULUI 19:55 Dragnea a dezvăluit cum va alege PSD viitorul premier: „Am mână proastă! Eu nu voi mai propune niciun nume” 19:54 Horoscop. Așa cum v-am anunțat în ”Horoscopul 2018”, Mihai Tudose și-a dat demisia pe 15 ianuarie 19:23 Cine se află în spatele premierilor demiși din PSD? ASTA, DA, DEZVĂLUIRE. Seism pe scena politică. NEWS ALERT! 17:29 UN GENERAL CELEBRU I-A ÎNVENINAT pe Dragnea şi Tudose. „Ultimul supraviețuitor al epocii Băsescu” 16:50 Mihai Tudose a promovat un Penal în Guvern! De ce nu mîrîie Presa anticorupție?! România lui Cristoiu 15:15 Prima femeie PREMIER din istoria României! VIORICA DĂNCILĂ este propunerea PSD pentru funcția de prim-ministru 15:01 Olguța Vasilescu: DĂNCILĂ va continua cu legile JUSTIȚIEI/. PSD îi acordă tot sprijinul 13:31 Va numi Klaus Iohannis al treilea guvern PSD după ce a promis că nu va face asta? NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 13:13 PSD o propune premier pe Viorica Dăncilă - UPDATE NEWS ALERT ÎN POLITICĂ! 11:17 Noul premier PSD: Firea, Stănescu, Vasilescu și Manda au refuzat. Cine este în cărți în Kiseleff 10:58 Liviu Dragnea, „SPULBERAT” la Bruxelles: „A aprins fitilul unei REVOLTE cum nu a mai fost vreodată!”

Articole salvate