Afganistan: Panică la Kabul! Oraș important atacat de islamiști

Afganistan: Panică la Kabul! Oraș important atacat de islamiști

Talibanii au atacat orașul Ghazni, situat în centrul Afganistanului, în zorii zilei de vineri, preluând controlul asupra unei părți din centrului orașului, au declarat oficialii locali.

Atacul asupra acestui oraș strategic, aflat pe principala rută rutieră dintre capitala afgană Kabul și sudul Afganistanului, demonstrează forța talibanilor. Acest atac vine pe fundalul speculațiilor legate de o posibilă încetare a focului pe timpul sărbătorii islamice Eid-il-Fiter (Eid-il-Fitr, este o sărbătoare musulmană care marchează sfârșitul Ramadanului, luna sfântă islamică. „Eid” este un cuvânt arab care înseamnă „sărbătoare”, în timp ce „Fitr” înseamnă „încetarea postului”).

Oficiali locali au declarat faptul că ciocnirile dintre forțele guvernamentale și talibani au început peste noapte, forțând autoritățile să închidă autostrada care leagă  orașul de capitala Kabul, aflată la 150 de kilometri spre nord-est.

"Talibanii au tras cu rachete asupra unor zone rezidențiale și comerciale. În ultimele opt ore nu a mai existat nici măcar un minut de liniște", a declarat un oficial guvernamental din Ghazni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un al doilea oficial guvernamental a declarat faptul că este prea periculos pentru ca oamenii să-și părăsească casele și nu avea detalii despre eventuale victime.

"Nu avem posibilitatea să ieșim din case pentru a-i ajuta pe cei răniți sau să adunăm corpurile celor decedați", a declarat acesta.

Purtătorul de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid, a declarat  faptul că părți ale orașului au fost cucerite de către  talibani și că mulți oameni au fost uciși.

Atacul asupra lui Ghazni vine după un atac similar asupra orașului Farah din luna mai, când insurgenții islamiști au fost aproape de a cuceri în totalitate orașului aflat vestul Afganistanului.

Militanții și insurgenții talibani sunt foarte activi în provincia Ghazni. Aceștia au capturat un district al acestei provincii în luna aprilie,  guvernatorul acelui district fiind executat de către talibani.