Adrian Ţuţuianu: "Guvernul să legifereze mai puţin prin ordonanţe de urgenţă"

Adrian Ţuţuianu: "Guvernul să legifereze mai puţin prin ordonanţe de urgenţă"

Preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, recent ales secretar al Senatului, a vorbit, joi, despre rolul Parlamentului în noua legislatură, referindu-se la importanţa şi echilibrul puterilor în stat.

''Din păcate, văd că toată lumea se pronunţă pe ce trebuie să facă Parlamentul. Mi s-a părut hilar să-l văd pe procurorul general Augustin Lazăr că ne spune ce să legiferăm. Stimaţi prieteni, există trei puteri în stat: legislativă, executivă şi judecătorească. În enumerarea făcută de Montesquieu, ca să mergem la origini, ordinea e asta: legislativă, executivă, judecătorească. Montesquieu a spus două lucruri, că puterile sunt egale între ele şi că ele şi colaborează. Noi, în România, n-am mai înţeles lucrurile astea şi se pare că puterea judecătorească a început să fie 'mai putere' decât altele. Nu-i normal. Deci, Legislativul va legifera ce crede, Executivul şi Justiţia vor pune în aplicare'', a afirmat Ţuţuianu, citat de Agerpres.

El s-a referit şi la rolul dezbaterilor din Parlament şi la faptul că Guvernul ar trebui să dea mai puţine ordonanţe de urgenţă.

''Parlamentul va fi mai bun dacă în Parlament se fac dezbateri serioase, dacă guvernul va legifera mai puţin prin ordonanţe de urgenţă şi ordonanţe simple şi procesul legislativ va fi consistent, va fi mai bun dacă vom avea teme de dezbatere naţională - lipseşte cu desăvârşire dezbaterea din Parlament'', a spus senatorul Adrian Ţuţuianu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Parlamentarul susţine că actualul for legislativ va trebui să fie mai eficient.

''Eu sunt convins că Parlamentul va fi cu totul altfel în această legislatură din cel puţin trei motive. Pe de o parte, societatea românească a început să înţeleagă cam pe unde e rolul fiecăruia şi atunci poţi să prezinţi mai bine lucrurile. În al doilea rând, sunt mulţi parlamentari cu experienţă, dar şi parlamentari noi, ceea ce înseamnă că se creează un anume echilibru între diferite deprinderi. Şi, în al treilea rând, avem şi la Camera Deputaţilor şi la Senat conduceri decise să sporească rolul şi importanţa Parlamentului'', a precizat Adrian Ţuţuianu.