Editura Evenimentul si Capital

Adrian Severin, în ultimul cuvânt: „S-a dorit înlocuirea mea din funcții. Pentru această ţară nefericită, vreau ori achitare, ori pedeapsa maximă”

Adrian Severin
Autor: | | 0 Comentarii | 3169 Vizualizari

La ultimul termen de judecată, fostul europarlamentar PSD Adrian Severin s-a lăudat și victimizat în același timp. Potrivit teoriei sale, jurnaliștii britanici care i-au înscenat o presupusă luare de mită au urmărit înlăturarea unui român dintr-o serie de funcții importante pe care el le deținea la un moment dat.

În fața a trei judecători de la instanța supremă, Adrian Severin s-a lansat într-o adevărată teorie a conspirației împotriva politicienilor români onești și deștepți.


El a mai precizat că este un politician sărac și că se putea îmbogăți pe când era ministru al Privatizărilor. Despre capcana întinsă de jurnaliștii britanici, fostul europarlamentar a susținut că: ”A fost vorba de o farsă. Această oferta s-a materializat într-un contract de consultanţă. Precizarea care trebuie făcută este că la Bruxelles sunt înregistrate câteva zeci de mii de firme de lobby. Aceste firme, toate, solicită amendarea legislaţiei. Discuţia nu este anormală. Firma a făcut precizări şi solicitări normale. Obiectul presupusei plăti de 4.000 de euro pe zi este pentru consultanţă, nu pentru lobby. Apare chiar în transcrierea convorbirii cu jurnaliştii englezi”.

Severin a mai arătat că nu el a depus amendamentul cu priciina, aşa cum susţin jurnaliştii. „Nu a fost depus de mine. Asta au înţeles ei. În legătură cu factura. În ea se vorbeşte de servicii de consultanţă prestate în legătură cu o anumită directivă. În factură este vorba de alte amendamente, nu de cele despre care vorbesc jurnaliştii”, a completat ex-demnitarul.

A anunțat autoritățile

„Primul lucru pe care l- am făcut când mi s-a făcut oferta a fost să anunţ autorităţile de la Bucureşti. Când am anunţat, eram convins că sunt supus unei supravegheri permanente pe care eu am cerut-o. Am cerut sprijin pentru a evita o provocare sau o înscenare. Voiam să evit capcanele care se utilizează câteodată în relaţiile internaţionale". DNA a cerut condamnarea lui Severin cu executare deoarece ” CV-ul de 13 pagini nu este în favoarea inculpatului. Noi apreciem că pedeapsa ar trebui pe medie, cu executare”.

Avocații acestuia au susținut că amendamentele la respectiva lege au fost depuse de Sebastian Bodu și nu au fost depuse la insistenţele lui Severin. Tot aceștia, au început să-și laude clientul: ”O capacitae a Dreptului. Unul dintre cei mai mari miniştri de Externe ai Europei. Lipsa lui se simte şi astăzi. Discreditarea acestuia a fost făcută de cei care nu l-au mai trecut pe listele pentru europarlamentare. Cariera lui Severin a fost năruită de doi jurnalişti dubioşi. Aproape impostori".

Ultimul cuvânt

"O să vorbesc în faţă istoriei. Nu am întocmit niciun aviz pentru vreun amendament. Nu există intenţie. Discuţia a fost doar pentru prestarea unei acţiuni de consultanţă. Am zis mereu că trebuie să ne situăm în limitele legii. Nu există prejudiciu şi nu există probe de încredere. Eu care aveam atâtea funcţii riscam pentru 12 mii de euro să depun un amendament?

S-a dorit dislocarea unui român din aceste funcţii. Avem de-q face cu o farsă care are substrat politic. Mă surprinde încrâncenarea cu care Parchetul susţine că 100.000 de euro erau pentru depunerea unor amendamente. Amendamentul a fost luat de o instituţie din Parlamentul European şi instituţia m-a ales pe mine. Experienţa îmi spune că misiunile pe care le-am avut, că trăiesc într-o lume periculoasă. Din nefericire, în România sunt descoperite noi fapte de corupţie. La prima vedere avem de a face cu reţele. Numele meu nu se regăsește pe aceste liste. Sunt printre cei mai săraci oameni din politică românească. Puteam să mă îmbogăţesc când am fost ministrul Privatizărilor. Eu văd acest proces şi în faţă istoriei. Acest caz nu a fost pus la cale în România. Inclusiv demnitari străini ar fi putut confirmă asta. Singurul deznodământ ar fi achitarea. Acesta trebuie să fie răspunsul dat celor care cred că toţii românii sunt corupţi. Pentru această ţară nefericită, vreau ori achitare, ori pedeapsa maximă”, a decretat Severin. Instanța a rămas în pronunţare pe 9 februarie.

Acuzele DNA

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au trimis în judecată în 2013 pe Adrian Severin și arată, în actul de sesizare a instanţei, că în perioada decembrie 2010 - martie 2011, europarlamentarul Adrian Severin a acceptat promisiunea a două persoane de a-i plăti 100.000 de euro anual, în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European. De asemenea, în schimbul banilor, Severin a acceptat să voteze împotriva unor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care cele două persoane pretindeau că o susţin, acestea fiind în realitate reporteri de la "Sunday Times". La cei 100.000 de euro se adăuga şi suma de 4.000 de euro pe zi, pentru orice acte care ar fi fost efectuate de Severin în legislativul european, în legătură cu depunerea de amendamente.

Pionul important

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria:

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate