Editura Evenimentul si Capital

Adrian Severin a fost eliberat condiţionat. Decizia Tribunalului Bucureşti este DEFINITIVĂ

Autor: | | 4 Comentarii | 1142 Vizualizari

Adrian Severin va fi eliberat, miercuri, din penitenciar după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au respins contestaţia Parchetului împotriva deciziei Judecătoriei Sectorului 5, care a dispus eliberarea condiţionată a fostului europarlamentar. Decizia este definitivă.

Fostul europarlamentar Adrian Severin poate fi eliberat condiţionat a decis pe 22 ianuarie un magistrat de la Judecătoria Sectorului 5, însă procurorii au contestat soluţia.

Severin a declarat atunci în faţa magistraţilor că a încercat să îşi execute pedeapsa cu demnitate, că a muncit şi a scris lucrări fără a pretinde zile câştig.

Întrebat de judecător ce va face după ce va ieşi din închisoare, Adrian Severin a răspuns: „Din păcate, mă duc la medicul curant să reiau terapia care a trebuit să fie întreruptă. Medicul mi-a spus că mă poate ajuta. Vreau să vă spun că al doilea lucru va fi să iau legătura cu colegii de facultate, să îmi reiau activitatea didactică”.

„Personal, nu intenţionez să storc lacrimi şi să cer clemenţă în virtutea unei sănătăţi afectate. Ce trebuie reţinut este ocazia de a arăta că Justiţia română nu reinstaurează de facto pedeapsa cu moartea la Rahova. Şi nu numai acolo se moare pe capete. Urmează să judecaţi pe baza faptelor, pe baza dovezilor, sunt aici petent, dar în realitate vin pe urma propunerii comisiei de eliberare care ştie ce s-a întâmplat în ultimul an. Am încercat să execut pedeapsa cu demnitatea necesară. Am muncit în perioada asta, nu cu zile câştig, am scris lucrări fără să pretind zile. Am cerut să rămân în regim închis tocmai pentru a duce la bun sfârşit toate programele în care eram implicat. Unul - să îi învăţ română pe deţinuţii străini. Cred că această pedeapsă şi-a atins obiectivele, indiferent care au fost”, a spus Severin.

Pe 16 noiembrie 2016, Adrian Severin a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la patru ani închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.

Adrian Severin a fost trimis în judecată de DNA sub acuzaţia că, în perioada decembrie 2010 - martie 2011, a acceptat promisiunea a doi jurnalişti de la publicaţia britanică „The Sunday Times”, care efectuau o investigaţie sub acoperire, de a-i plăti 100.000 euro anual în schimbul depunerii de amendamente în comisiile de specialitate ale Parlamentului European, pe de o parte, şi votării împotriva altor amendamente ce nu corespundeau intereselor societăţii comerciale pe care aceştia pretindeau că o susţin, pe de altă parte.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Justiţie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate

X