Editura Evenimentul si Capital

Adrian Minune, adus cu mandat la Serviciul Omoruri

Autor: | | 0 Comentarii | 2526 Vizualizari

Cântăreţul de muzică lăutărească Adrian Minune va fi adus, miercuri, cu mandat la Serviciul Omoruri pentru a da declarații în ancheta incendiului de la Bamboo.

Este pentru prima dată când Adi Minune se prezintă în fața anchetatorilor, până acum invocând programul încărcat și lipsa timpului. Adi Minune, Cornelia Catanga şi Cocoş din Călăraşi sunt martori cheie în dosar, iar asta pentru că artiștii se aflau în club pentru a cânta în momentul incendiului.

Becali: „Băsescu a trimis un personaj important la mine la Palat, să FACEM PACE, să mă rezolve dacă am probleme cu Justiţia"

În clubul Bamboo a avut loc, la începutul acestui an, în noaptea dintre 20 spre 21 ianuarie, un incendiu care a ars din temelii locația de fițe. În acest incident, peste 40 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul București au deschis un dosar penal in rem, pentru distrugere din culpă. Patronii clubului susțin că acesta avea toate avizele necesare și au vehiculat ipoteza unei mâini criminale.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate