ADHD - o boală UMFLATĂ de fabricanții de medicamente

ADHD - o boală UMFLATĂ de fabricanții de medicamente

Bunicii o numeau „zburdălnicie” sau „viermi în fund”. La presiunea industriei farmaceutice, i s-a dat un nume științific și i s-au inventat tratamente medicale. De atunci, cazurile de ADHD se înmulțesc mai rapid decât o boală contagioasă.

Spectaculoasa creștere a numărului de cazuri de ADHD este în special „meritul” tehnicilor de marketing și campaniilor duse de companiile farmaceutice, scrie Peter Conrad într-un articol recent din Social Science and Medicine.

În Statele Unite, circa 11% dintre copiii cu vârste între 4 și 17 ani au fost diagnosticați cu ADHD, din 2011 încoace, potrivit US Centers for Disease Control and Prevention, deși American Psychiatric Association susține că, în realitate, sindromul nu afectează mai mult de 5% dintre copii.

Până de curând, creșterea vertiginoasă a numărului de cazuri diagnosticate cu ADHD era doar o caracteristică a Americii, acum tendința se manifestă la fel de agresiv în întreaga lume.

Ne puteți urmări și pe Google News

Potrivit lui Conrad, astăzi sunt mai mulți pacienți cu ADHD decât oricând în Marea Britanie, Germania, Franța, Italia, și Brazilia, unde cândva doctorii erau foarte precauți în a prescrie stimulente precum metilfenidatul sau Ritalin. Conrad susține că în cea mai mare măsură creșterea este cauzată de campaniile de avertizare socială susținute de companiile farmaceutice, interesate să-și vândă produsele.

„Grupurile de sprijin joacă un rol foarte important în răspândirea îngrijorării față de simptomele ADHD și de tratamentul ei”, scrie Conrad.

În Brazilia, de exemplu, cetățenii se arătau foarte reticenți în a accepta un tratament medicamentos pentru ADHD, potrivit unui studiu din 2011 al Universității Berkeley. Astăzi, însă, boala este considerată „larg răspândită” și este deseori privită ca una cronică.

Conrad a explicat că un ONG brazilian (Asociația Braziliană a Deficitului de Atenție), care furnizează sprijin și informații asupra ADHD, este în realitate susținută financiar de marile companii farmaceutice, precum Novartis, care, anul trecut, a câștigat 594 de milioane de dolari din vânzarea Ritalin, un medicament care se prescrie împotriva ADHD.

Același ONG a primit finanțare și de la Shire, care, anul trecut, a avut câștiguri de 375 de milioane de dolari din vânzarea medicamentului anti-ADHD Adderall, iar recent a primit aprobarea din partea US Food and Drug Administration de a testa un medicament ADHD special pentru adulți.

Multe asemenea grupuri au o strategie specială pentru a-și extinde influența pe internet, scrie Conrad.

„Prezența online a numeroase grupuri de influență facilitează pre- sau auto-diagnosticarea, ceea ce creează premise favorabile de medicalizare a unui număr crescând de cazuri.”