Adevărul despre autostrada lui Șova: va costa 1,5 miliarde de euro și nu te lasă direct în Sinaia. Vezi cât va fi taxa de drum

Adevărul despre autostrada lui Șova: va costa 1,5 miliarde de euro și nu te lasă direct în Sinaia. Vezi cât va fi taxa de drum

Autostrada Comarnic-Braşov va avea o lungime de 60 km, din care 53,215 km de autostradă propriu-zisă şi aproximativ 7 km de legături (tot în regim de autostradă) spre localităţile pe lângă care trece, respectiv Sinaia, Buşteni, Predeal şi Râşnov. În ceea ce privește ieșirile, cei care vor merge în Sinaia, tot pe drumul național vor ajunge. Motivul: nu există prevăzută ieșire în dreptul localității.

Autostrada va începe de la intersecţia dintre DN 1 şi DJ 101 R (podul dinspre Breaza) şi se va termina la Cristian, asigurând legătura atât spre Ghimbav, cât şi spre DN 73, în apropierea centurii Braşovului. În ceea ce privește ieșirile, autostrada va avea trei, respectiv: între Sinaia şi Buşteni, la Predeal şi la Râşnov. „Lucrările de artă prezente pe această autostradă vor fi: 19 viaducte în lungime totală de 2,964 km, 15 poduri în lungime totală de 0,135 km şi aproximativ 20 km de tuneluri, câte 9,77 km de tunel pe fiecare parte, astfel: 2,9 km la Sinaia, 3,11 km la Buşteni şi 3,7 km la Predeal”, au explicat reprezentanții Companiei Naționale pentru Autostrăzi și Drumuri Naționale. Cât va costa autostrada și cât va fi taxa de drum Din cei 60 km de autostradă, aproximativ 40 km (adică partea fără tuneluri) au un cost total de 1.070 millioane de Euro, iar cei aproximativ 20 km de tuneluri (9,77 km pe fiecare parte) au un cost total de 396,368 milioane de Euro. În ceea ce priveşte nivelul tarifului de utilizare a Autostrăzii Comarnic – Braşov, valoarea de 5,7 lei fără TVA, 7 lei cu TVA va fi pentru un autoturism (acesta este tariful de utilizare pentru toţi cei 60 km, de la intrarea pe podul Breaza şi până la ieşirea în Cristian). Pe de altă parte, pentru distanţe mai mici, tarifele sunt reduse în funcţie de numărul de km parcurşi pe autostradă, au explicat reprezentanții . De exemplu, pentru distanţa Comarnic - Sinaia tariful va fi de 2,8 lei fără TVA, respectiv 3,5 lei cu TVA pentru un autoturism). Acestea sunt cele mai mici tarife de autostradă din UE, modul de stabilire a acestora ţinând cont de realităţile concrete din România, respectiv de puterea de cumpărare a cetăţenilor români.