Editura Evenimentul si Capital

Adevăratul Dumitru Iliescu este urmărit penal, nu decorat ca revoluţionar

Dumitru Iliescu a fost avansat de la gradul de căpitan până la cel de general cu patru stele de către Ion Iliescu
Autor: | | 1 Comentarii | 967 Vizualizari

Presa a sărit ca arsă ieri dimineaţă când s-a aflat că generalul Dumitru Iliescu, primul şef al SPP, a fost decorat de preşedinte. El a anunţat că nici măcar nu mai deține certificat de revoluționar, deoarece nu l-a mai reînnoit conform legii

Numele lui Dumitru Iliescu se afla pe lista cu peste 500 de participanţi la evenimentele din decembrie 1989, care au fost decoraţi marţi de preşedintele Klaus Iohannis. Însă, secretarul de stat pentru Recunoaşterea Meritelor Luptătorilor Împotriva Regimului Comunist, Adrian Sanda, a precizat că Dumitru Iliescu propus pentru conferirea titlului de luptător cu rol determinant pentru victoria Revoluţiei nu este fostul şef SPP, ci un medic ortoped, născut în 1938, care a stat pe baricadă în 21 decembrie, apoi în Comitetul Central.


Președintele Klaus Iohannis a semnat marți un decret prin care a conferit titlul de luptător cu rol determinat pentru victoria revoluției din 1989 pentru 548 de persoane, printre care o persoană cu numele Dumitru Iliescu, presa relatând eronat că ar fi fost vorba de fostul șef SPP


Cariera lui Mitică

Dumitru Iliescu, zis şi Mitică, era, la Revoluţie, căpitan într- o unitate mecanizată, ale cărei transportoare blindate au fost acuzate de presă că în noaptea de 21 decembrie 1989 au trecut peste revoluționarii de pe baricada de la Intercontinental.

El a fost în timpul regimului comunist un activist de frunte, ajungând până în poziţia de instructor UTC la Consiliul Politic Superior al Armatei, controlat de Ilie Ceauşescu. În 1989, după ce a absolvit Academia Militară, a fost repartizat într-o unitate mecanizată, unde l-au găsit evenimentele din decembrie 1989.

Dupa constituirea Frontului Salvării Naționale, Dumitru Iliescu a făcut parte, din 26 decembrie 1989, dintr- o grupare militară de patru ofițeri MApN, care a fost însărcinată cu protecția fizică a lui Ion Iliescu. Acolo i-a cooptat pe Gabriel Naghi, viitor director al SPP între 2000 şi 2005, dar şi pe Cătălin Voicu, viitor senator PSD, condamnat pentru fapte de corupție.

În 7 mai 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Nationala (CPUN) a înfiinţat Unitatea Specială de Pază şi Protocol (USPP), în subordinea Ministerului Apărării, director fiind numit Dumitru Venicius Iliescu. Prin Legea nr. 51 / 26 iulie 1991 privind siguranţa naţională a României, USPP a căpătat denumirea de Serviciul de Protecţie şi Pază (SPP), devenind un organ de stat „cu atribuţii în domeniul siguranţei naţionale”.

Dumitru Iliescu era căpitan în 1989, iar în octombrie 2004 a fost avansat la gradul de general de armată cu 4 stele, cel mai înalt grad militar acordat pe timp de pace.

„Faptele de arme” cu iz penal ale generalui cu patru stele

Generalul Dumitru Iliescu a fost implicat în mai multe scandaluri penale:

● În 2014, DNA a început urmărirea penală împotriva generalului Iliescu pentru că i-a furnizat lui Viorel Hrebenciuc informaţii ce nu erau destinate publicităţii. Întro convorbire înregistrată de organele abilitate, Iliescu îi spunea lui Hrebenciuc că are un om infiltrat în DNA.

● În 2010, fostul şef al SPP era cercetat penal pentru defrişări ilegale. Iliescu se număra printre cei pe care Romsilva i-a reclamat la Parchet pentru că au ocupat fără drept o parte a pădurii Mogoşoaia şi au defrişat în mod ilegal. El nu a mai fost trimis în judecată în acest dosar.

● Preşedintele Traian Băsescu l-a acuzat pe Dumitru Iliescu că în 2009 a pus mâna pe arhiva serviciului secret al Ministerului de Interne – celebrul Doi şi-un sfert, prin intermediul ministrului PSD Dan Nica.

● Ziarul „Curentul“ scria în 2002 despre „serviciul secret al lui SOV“, coordonat de ex-colonelul SPP Florian Ion şi de generalul Dumitru Iliescu. Generalul i-ar fi convins pe cei mai buni oameni ai Brigăzii Antiteroriste a SRI să părăsească Serviciul şi le-a oferit salarii duble la „Agenţia Internaţională de Protecţie şi Pază SRL“.

Sarcinile pe care Dumitru Iliescu le-a trasat nou-veniţilor au fost:

1. Asigurarea pazei la vila lui Sorin Vîntu din Otopeni

2. Asigurarea protecţiei candidatului prezidenţial Ion Iliescu în timpul campaniei electorale din 2000.

La vremea aceea, ziarul „Curentul“ scria că „prin reactivarea lui Dumitru Iliescu, SOV speră, probabil, să obţină un nou ajutor din partea Palatului Cotroceni, ai cărui oameni plasaţi printre vârfurile IGP au făcut deja tot posibilul să tragă de timp în ceea ce priveşte anchetele referitoare la Vîntu“.

● În dosarul „Costea – Eterna şi Fascinanta Românie” a reieşit, din rechizitoriul Comisiei mixte româno-franceze, că firma lui Dumitru Iliescu a primit 300.000 de dolari de la firmele lui Adrian Costea.

● Parchetul Militar i-a deschis un dosar penal după alegerile din 1996. SPP achiziţionase în condiţii neclare, sub conducerea generalului Iliescu, o tipografie în valoare de două milioane de dolari şi mai multe autoturisme de lux.




Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
20:20 Băsescu l-a „UMILIT” pe Gelu Vișan în direct la TV! Replica pe care nu o va uita NIMENI. Vișan califică gestul lui Băsescu: M-a surprins și m-a întristat în același timp! 18:16 Tudose şi SECRETELE SOŢIEI SALE. Sunt în joc MILIOANE DE EURO. Detalii explozive 12:03 ULTIMA BOMBĂ ÎN PSD! S-a vorbit despre o MARE TRĂDARE 11:46 Lista echipei lui Tudose: Numele de miniștri vehiculate în PSD - surse 11:04 Desființarea unui minister și „spargerea” Dezvoltării, variante de lucru în PSD - surse 01:16 Băsescu, STAND-UP CU NOUL PREMIER: „Dacă vedeți în unele poze fața lui Tudose..." 01:14 Olguța A RATAT ŞANSA CARIEREI. Toți membrii PSD vorbesc despre asta 01:11 Dan Andronic, IPOTEZĂ-ȘOC în cazul lui Tudose. Strategia lui Iohannis 00:50 Băsescu TUNĂ și FULGERĂ după numirea lui Tudose premier: „Iohannis a făcut CEL MAI URÂT lucru! TRĂDARE” 23:51 Tudose, ATACAT fără MILĂ de presa internațională: „Dragnea pierde din popularitate chiar dacă...” 22:39 Cine este Mihai Tudose, premierul PSD: Profesor la SRI, acuzat de plagiat, mic maestru în șah - biografie 22:36 Inedit! Reacția SRI despre premierul PSD Mihai Tudose 22:18 BOMBĂ ÎN PSD! Tudose A FOST DENUNŢAT LA DNA. Planul lui Dragnea SE POATE NĂRUI. Rămâne de văzut CE REACŢIE VA AVEA IOHANNIS 20:03 EXCLUSIV EVZ - Directorul de cabinet al lui Mihai Tudose a lucrat 13 ani pe „analiză-sinteză” în sistemul de siguranță națională, iar soția lui lucrează la UM 0472 și predă la SRI / DOCUMENTE 19:22 Iohannis: „Îl desemnez pe domnul Tudose ca viitor prim-ministru” - LIVE TEXT 18:22 MIHAI TUDOSE era prieten apropiat cu „Anaconda”, generalul SRI Elena Istode. TUDOSE a fost ACUZAT de PONTA că este OFIȚER ACOPERIT! 17:11 Dragnea A FOST ATACAT DUR de Ciutacu: ,Mă gândesc să mă p.. împotriva vântului și să țin cu Tudose” 15:55 Propunere SURPRIZĂ a PMP pentru funcția de premier 15:06 CONSULTĂRI la COTROCENI. Băsescu: „Desemnarea PSD este una ratată, menită să-l atragă pe Iohannis într-o capcană. PMP l-a propus premier pe Sigfried Mureșan” | LIVE TEXT 10:03 CULISELE CEx PSD. Drumul NOMINALIZĂRII lui Mihai Tudose spre Palatul Cotroceni

Articole salvate