Cine este de fapt AUGUSTIN LAZĂR? Adevărul despre PROCURORUL GENERAL al ROMÂNIEI. Nimeni Nu se aștepta la asta

Cine este de fapt AUGUSTIN LAZĂR? Adevărul despre PROCURORUL GENERAL al ROMÂNIEI. Nimeni Nu se aștepta la asta

S-a aflat adevărul despre Augustin Lazăr, procurorul general al României. Ce a făcut acesta cu toți banii pe care i-a câștigat în decurs de un an. A impresionat pe toată lumea.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr, a reuşit performanţa, în ultimele 12 luni, de a-şi dona aproape toate veniturile obţinute ca procuror, membru CSM şi profesor la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia, timp în care a mai pus de-o parte bani în depozitele şi conturile curente pe care le are deschise la bănci. 85.400 de euro este suma pe care şeful procurorilor din Ronânia le-a făcut-o cadou, în ultimul an, fiicei sale Iulia şi ginerelui său, în condiţiile în care veniturile totale realizate în aceeaşi perioadă s-au ridicat la aproximativ 90.000 de euro. Şi nu este prima dată când Lazăr îi donează fiicei sale bani.

În declaraţia de avere de anul trecut, acesta precizează că, în primăvara anului 2016, i-a mai făcut cadou încă 80.000 de euro. Asta după ce, în 2012, i-a donat celeilalte fiice, Augusta Anca, suma de 30.000 de euro. Aceasta din urmă a promovat, la sfârşitul anului trecut, concursul de accedere în funcţia de procuror la Parchetul Curţii de Apel Cluj, scrie Jurnalul.

Declaraţia de avere pe ultimele 12 luni a procurorului general al României, Augustin Lazăr, a fost publicată recent pe site-ul Consilului Superior al Magistraturii. Potrivit acestui document, Lazăr se dovedeşte a fi un adevărat geniu al banilor. Asta deoarece, la rubrica „Bunuri mobile a căror valoare depăşeşte 3.000 de euro fiecare şi bunuri mobile înstrăinate în ultimele 12 luni”, şeful procuraturii menţionează că a donat, în perioada 8 iunie 2017 – 8 iunie 2018, suma de 386.244 de lei ginerelui său, Adrian Roşian, şi fiicei sale, Iulia Roşian.

Ne puteți urmări și pe Google News

La capitolul „venituri”, Augustin Lazăr declară că a realizat, în aceeaşi perioadă, venituri salariale în cuantum de 8.492 de lei de la Parchetul Curţii de Apel Alba Iulia, la care se adaugă 253.971 de lei, retribuţia pe 12 luni în calitate de procuror general al României.

Însă Augustin Lazăr a mai câştigat şi suma de 81.984 de lei în calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii şi 59.705 lei din activităţi didactice prestate la Universitatea 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia. În total, în perioada iunie 2017 - iunie 2018, procurorul general a câştigat 404.152 de lei, puţin sub 90.000 de euro, în condiţiile în care suma donată fiicei şi ginerelui său se ridică la aproximativ 85.400 de euro.