Editura Evenimentul si Capital

Adam Puslojic – Nichita Stănescu, prietenie dincolo de moarte „Nichita a stat în dialog nu doar cu Mihai Eminescu personal, ci chiar cu creierul lui!”

Autor: | | 0 Comentarii | 396 Vizualizari

Poetul sârb Adam Puslojic vine în fiecare an în România, la aniversarea lui Nichita Stănescu, pentru a se reculege la mormântul acestuia.

Mâine, 31 martie, când se vor împlini 84 de ani de la nașterea poetului, Adam va fi aici, în București, umăr lângă umăr cu alți trei buni prieteni ai lui Nichita: academicienii Eugen Simion, Mircia Dumitrescu și Ion Caramitru. La Galeria Romană, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Nichita va fi omagiat prin poezie, desen, gravură și prietenie.

- Evz: Cum a început relația cu Nichita Stănescu?

- Adam Puslojic: Destinul poetic al lui Nichita Stănescu a fost o ursită clandestină. El, spontan și voluntar, a retrăit viața și opera lui Eminescu. Ultimul Nichita, cel de după volumele „Epica Magna” și „Operele Imperfecte”, prezent cel mai evident chiar în ultimul volum al lui, editat în timpul vieții, „Oase plângând”, la Pancievo (în Serbia, 1982), este o dovadă clară unde a ajuns: a stat în dialog cu „Odă în metru antic”! Nu numai cu Mihai Eminescu personal, ci chiar cu opera lui, cu creierul lui! Dar această identificare nu a fost chiar un joc, un răsfăț sau o mitomanie. Ea fusese lecția supremă despre viață și moarte, despre cuvintele „spațializate”, în care s-a schimbat și s-a transformat Epica Magna. Opera și linia de sânge. Versul celebru al lui, din poemul „Autobiografie la Belgrad” – Vai de capul creierului meu! Fusese și țipătul de destin eminescian, ieșit direct din primul vers al Odăi: „Nu credeam să învăț a muri vreodată”, atât de bine înțeles de Nichita.



- Revenind la prietenie...

- Vezi, atunci am avut cu el mai multe „începuturi de prietenie”, niște noduri și semne... Cum spunea el, Nichita. Ea a fost o viață dintr-un sac: două ace și-o sfârlează, un vuiet predestinat și trăit total, până la os și țipăt. Nichita a desenat șapte Autoportrete, dar a scris 24, în total, din care șapte la Belgrad, chiar și primul și ultimul. Primul i-a devenit și vestitul Epitaf de la cimitirul Bellu: „Eu nu sunt altceva decât o pată de sânge care vorbește”. Ce tragic și ce luminos spus, dumnezeiesc!

- Bine, dar ce s-a ales din prietenia voastră?

- Nici la prima, nici la a doua întrebare nu pot formula un răspuns clar și deplin. Și asta nu-i din cauza uitării. Nici a timpului care ne-a zburat fulgerător. Începutul a fost atunci când i-am citit volumele lui din începuturi poetice: „Sensul Iubirii” și „Dreptul la timp”, cele două minuni și miracole de poezie tragică și luminoasă, densă, șocantă uneori. Alții nu scriau așa, ca el. Nici la voi, nici la noi, în Serbia. Poezia europeană, modernă, de după formula Baudelaire, franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană, rusă, deja trecuse de simbolism și suprarealism, aveam deja (din nou!), o deschidere,o aventură spirituală, precum și de trăire directă, zbuciumată, paradoxală și absurdă. Nichita și Marin Sorescu, ceva mai apoi Adrian Păunescu, Blandiana, Petre Stoica, Mircea Ivănescu, Ion Pop... până spre Mircea Dinescu, Ioan Flora ori Ion Stratan și Mircea Cărtărescu s-a cam limpezit și uneori s-a cristalizat! (...)

- Asta ar fi tot?

- Asta a fost un început de prietenie între Nichita Hristea Stănescu și Adam Puslojic, tânărul care a debutat abia în 1967 cu volumul „Există pământ”. De fapt, în poezie, am debutat în toamna lui 1963, împreună: în revista studențească „Vidici” (Horizonturi) din Belgrad. Eu ca poet cu patru poeme, dar și cu patru traduceri din „Dreptul la timp”. Nichita a împărțit pagina cu marele poet rus: Alexandar Blok! Asta însemna atunci, la noi, în Serbia: Nichita Stănescu e un clasic! Trei ani mai târziu mi-a spus discret: Am pupat de trei ori acest „Orizont!” L-am înțeles.



-Apoi?

- A doua oară, întâlnirea noastră a fost în toamna anului 1967, după debutul meu serios, cum spunea el, în volum, din care el și-a ales niște poeme și le-a tradus în volumul meu din 1972, intitulat destul de nichitist (iar titlul îmi aparține mie!) - Pasărea dezaripată! Restul și șirul de ani... A fost un miracol incredibil... De trai într-un singur sac! Două ace și-o sfârlează! Este greu de explicat, de descuiat, de descris! (...) Ce s-a ales din această prietenie? Mult, prea mult, tot... Și nimic! (...) Tot ce am tradus din lirica clasică românească (...) este un omagiu marelui poet și prieten, Nichita Hristea Stănescu!

„Vizita numai locuri deja văzute-n vise”

- Cum ați reușit să scrieți poeme în limba română?

- Prietenia simplă și diamantină cu el m-a obligat să devin și poet român. Pe lângă cele 30 de volume scrise-n limba sîrbă, mai am încă vreo 15 scrise- n românește, direct. Și iată miracolul de taină... Nichita asta nici nu știe! În timpul vieții lui, eu n-am publicat niciun poem scris în românește. Ca poet român am avut acest noroc tragic: m-am născut brusc, în Maramureș, unde Nichita fusese abia de două ori, după vizitele lui... în Serbia. Îmi povestea unde se duce și ce va întâlni pe acolo! Înainte de viața reală, visele lui sunau real și incredibil de concret. De fapt, el vizita numai locuri deja văzute-n vise, alese de el, dinainte. Acolo, în Maramureș, el s-a întâlnit cu inima României, cu spațiul mioritic și cu sufletul nemuritor al poporului său. Acolo, la Săpânța... chiar și-n Cimitirul Vesel. Așa a și ajuns la sintagma de popor cu „râsu-plânsu” din suflet. Marele Bacovia spunea: „O țară tristă, plină de humor”. Noi asta suntem. Epoca noastră este o umbră luminoasă și... o pată de sânge / care vorbește. Această opinie și temă, mult mai detaliat și cu multe exemple și dovezi, am explicat în volumul de dialog cu poetul din Maramureș, Gheorghe Pârja, intitulat „Sub podul lui Apollodor/despre Nichita Stănescu și alți poeți din lume”, în 1998.

Cine este Adam Puslojic

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate