Editura Evenimentul si Capital

Acum 4.364 de ani a început POTOPUL. Arca lui Noe a existat, sunt dovezi! Leii sunt cuprinși de dorințe, Săgetătorii își pot arăta buna-credință | Horoscopul lui Dom' Profesor

Radu Ştefănescu
Autor: | | 0 Comentarii | 3744 Vizualizari

Pe 25 noiembrie s-au născut Lope de Vega, Andrew Carnegie, Karl Friedrich Benz, Tina Turner, Augusto Pinochet, George Vraca, Dumitru Carabăţ.

În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Ecaterina, Mercurie. Odovania praznicului intrării în Biserică a Maicii Domnului.

Nimic în „Kalendar”, dar bunul folclorist Pamfilie menţionează că în această zi nu se lucrează, căci altfel s-ar primejdui casele prin foc.

Dar ziua de 25 noiembrie mai a însemnat un eveniment important.

Savanţi în studiul Bibliei, al Vechiului Testament, au stabilit că acum exact 4.364 de ani, pe 25 noiembrie, a avut loc... Potopul. Mai precis, a început!

Știți domniile voastre, Potopul, Arca lui Noe, ploaia de 40 de zile etc etc. Dar nu aș fi așa de sigur că totul este doar o pildă duhovnicească. Una, sau mai multe inundații catastrofale istorice globale, a, sau, au existat cu siguranță - oamenii de știință au găsit dovezile materiale.

S-a scris mult pe subiectul Potopului. O anumită carte am căutat-o mult, pentru că este cea mai importantă, a fost tipărită în peste două milioane de exemplare - și totuși nu o găseam! Am găsit-o în anul 1993, la Londra, într-unul din anticariatele din City. Un șiling. Nu i-am spus anticarului că aș fi plătit și o sută de lire.

”In search of Noah’s Ark” scrisă de Dave Balsinger și Charles E. Sellier Jr. apărută în anul 1976, la Editura Sun Classic Books, 215 pagini și multe fotografii și documente. Cartea cuprinde dovezi incontestabile ale existenței biblicei corăbii imense, Arca lui Noe.

În Biblie se dau dimensiunile și instrucțiunile. Arca lui Noe a fost o constructie simplă, fără veleități de navigație, trebuia doar să plutească, construita din lemn de chiparos, tencuita cu smoală, pentru etanșeitate, lată de aproximativ 23 de metri, lunga de 140 de metri si înalta de alti 14 metri; ea avea un singur geam si o singura ușa, aflata la jumatate arcei. La rândul ei, "Epopeea lui Ghilgames" aminteste de un potop universal si de arca eroului Utnapiștim, construita însa sub forma unui cub cu latura de 60 de metri. Probabil, adică sigur, Noah, Noe, a construit Arca, după instrucțiunile date!

Potrivit marturiei preotului babilonian Beresos (475 î.Hr), consemnată si de istoricul roman Iosif Flavius, epava Arcei lui Noe putea fi aflată înca pe culmea abrupta a unui munte, numit de el "muntele kurzilor". Totodata, mai multe fragmente ale acesteia puteau fi găsite în unele locașuri armene și siriace din vremea sa.

Pe scurt, în anul 1840 a fost în Estul Turciei un cutremur catastrofal cu schimbare de relief. O expediție militară trimisă să verifice reperele de frontieră a descoperit, aproape de vârful muntelui Ararat epava unei gigantice corabii, acoperită parțial de gheață și zăpadă. Fusese dezvelită de cutremur. În anul 1876, dorind să verifice zvonul, celebrul politician britanic Sir James Bryce și colonelul Murat urcă pe Ararat. Se întorc încântați, da, arca lui Noe există și este imensă și aduc ca dovadă o bucată de un metru jumătate de lemn de chiparos aproape fosilizat, din biblica corabie. După Bryce, în anul 1887 prințul John Joseph Nori escaladează muntele Ararat și aduce desene arătând o corabie imensă, plină de cuști din lemn, goale. Corabia avea 5 punți, spune prințul. În anul 1955 inginerul francez Fernand Navarra, în fruntea unei expediții numeroase, reușește să ajungă la arca lui Noe și s-o fotografieze. În anul 1972 arca lui Noe este fotografiată, din spațiu, de un satelit militar.

În anul 1973 o nouă și foarte numeroasă expediție internațională, care dispunea și de un helicopter - sponsorizată și de National Geografic - escaladează muntele Ararat. Nu este o treabă ușoară, Ararat are 5.137 de metri înălțime și ultima parte a ascensiunii este în ghețuri veșnice. Ei bine, expediția a răscolit patru luni de zile versanții vulcanului stins, până s-a lăsat iarna. Nu a găsit nimic. Nici alte expediții, după anul 1973, nu au mai găsit Arca. Singura dovadă materială a existenței Arcii lui Noe este bucata de lemn de chiparos adusă de Sir James Bryce și fotografiile făcute de francez și din spațiu. Oamenii de știință spun că, probabil, a fost o altă prăbușire de roci, care a acoperit Arca.

Teoria conspirației spune altceva, dar este târziu și cățelușele mele latră răsfățat cerând de mâncare. Este frig în Prahova submontană, mercurul în termomentrul de afară a coborât pe la minus cinci grade, focul arde în sobe, răspândind miros de rășină și de gutui, ceaiul este gata, așa că o să mă uit la un film. Un western, doar ieri pomeneam de ”The Man Who Shot Liberty Valance”. Un film vechi, bine făcut, bine jucat, bine regizat, ca să-mi întărească speranța că mâine este, în definitiv, o altă zi!       

BERBEC    Ziua aceasta de vineri, ziua lui Venus, aduce o atitudine justă faţă de cei pe care îi bănuieşti că profită de bunele tale intenţii. Conjunctura arată că poți să pui lucrurile la punct! Până la urmă iei o hotărâre, dar vei constata că te-ai grăbit, ca întotdeauna. Nu îţi face procese de conştiinţă inutile. Viaţa merge înainte şi datele se schimbă mereu. Cu informaţiile pe care le-ai avut ai luat o hotărâre care a părut că este cea mai bună. Doar nu eşti propriul duşman ca să-ţi faci singur rău?  Totuşi, te simţi din ce in ce mai in formă, cu mai multă energie şi dinamism, şi aceasta chiar dacă vremea este capricioasă şi devine friguroasă, iar presiunea atmosferică variază mult.

TAUR  Astăzi sfârșești o săptămână de lucru mai densă, mai obositoare. E momentul să-ţi faci timp şi pentru relaxare şi să te îngrijeşti. Tratamente de întreţinere, ceva fizioterapie, mult somn! Născut sub semnul lui Venus, protectoarea zodiei Taurului trebuie sa începi să înţelegi că dragostea, confortul şi sănatatea sunt elementele fundamentale ale existenţei tale. Nu iti face iluzii inutile cu unele relaţii sociale pe care le ai, sau despre unii prietenii care şi unii şi alţii sunt serviabili atâta timp cit le poţi oferi ceva in schimb.  Profesional treburile par să meargă ceva mai bine, dacă nu ai fi tot timpul fascinat de găsirea formulei care să te umple de bani. Trebuie să faci bani, nu să te gândeşti la ei!

GEMENI   Nu ştie nimeni cum să-ţi intre în voie. Dai impresia unei persoane distrate, distante, lipsită de empatie. Azi stai un pic şi descoperă cauzele înstrăinării tale. Dacă vrei, nu este greu! Astăzi trebuie să primeşti si dăruieşti multă afecţiune. Este o perioadă excelentă pentru legăturile amoroase (întărirea celor vechi sau stabilirea unor noi relaţii). Trebuie să rezolvi neîntârziat problemele legate de moşteniri, testamente, asigurări, taxe şi impozite sau altele de acelaşi gen. Aspectele planetelor favorizează abilitatea nativilor din zodia Gemenilor de a rezolva problemele legate de relaţiile cu terţi sau cu autorităţile. Poţi găsi ceva informaţii care să te îndrepte către o afacere nouă. Poziţiile planetelor şi a indicatorilor astrologici iti indică o vreme bună pentru rezolvarea cu succes a problemelor financiare, cu aplicaţie directă la bugetul familiei tale. 

RAC   Dimineața operezi o schimbare în abordarea relaţiilor umane. Până acum te bazai mai mult pe latura emoţională, de azi încerci să fii mai raţional şi mai logic! Seara trebuie să te odihnești! Trebuie să-ţi îndreptaţi atenţia înspre activităţile simple, dar aducătoare de profit imediat.  Astăzi poţi să dai consistenţa necesară eforturilor şi să eviţi inactivitatea. Puţin sport nu ar strica: sală, bazin, poate chiar o sauna, sau macar plimbări în aerul rece, dar mai curat.  Fii deosebit de clar în discuţii sau în negocieri.  Ziua de astăzi este un prilej să recapeţi iniţiativa. Energia ta vitală este în creştere, iar tot ceea ce te deranjează este că toţi prietenii tai sunt foarte ocupati.

Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Horoscop

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
18:08 Stela Popescu. DEZVĂLUIRE DIN TRECUTUL NEȘTIUT al artistei. Foto în articol 18:08 A presimțit Stela Popescu că va muri? „Am avut trei vise...” 16:01 UPDATE. Trupul Stelei Popescu, depus la Teatrul „Constantin Tănase”. Sute de oameni, APLAUZE și FLORI pentru MAREA ACTRIȚĂ 14:43 Stela Popescu. CE PENSIE JENANTĂ AVEA marea actriță… Vom ști vreodată să ne respectăm valorile? 14:16 Stela Popescu. Momentele de aur care au făcut-o cea mai iubită actriță de revistă din România 14:10 Ion Iliescu, foarte afectat de moartea marii actriţe Stela Popescu 13:55 Oana Pellea, MESAJ la moartea Stelei Popescu:„Putea fi salvată (...) Doamne, cât de nepăsători, indiferenți și grăbiți trecem...” 13:30 Cum își iau RĂMAS bun de la STELA Popescu colegii de la ”CONSTANTIN TĂNASE” 13:26 De ce a murit Stela Popescu, cea mai iubită actriță a românilor 13:26 Ultima înregistrare cu Stela Popescu, în urmă cu două săptămâni, alături de Dan Negru: ,,Am vorbit despre Ierusalim” 13:25 Stela Popescu. MAREA DORINȚĂ neîmplinită a actriței... 13:23 Stela Popescu. TERIBILA ÎNTÂMPLARE care i-a marcat toată viaţa. DEZVĂLUIRI EXCLUSIVE! 13:22 Stela Popescu, în ULTIMUL spectacol în care a jucat. Plină de viață, pe scenă, cu TREI zile înainte de dispariția tragică 13:07 Tamara Buciuceanu, ÎN LACRIMI după moartea Stelei Popescu: „Cel mai trist moment din viața mea” 12:50 Stela Popescu. Loredana Groza, MĂRTURISIRE la moartea marii actrițe 12:33 Stela Popescu. Actrița trăia în centrul Bucureștiului, ÎNTR-O VILĂ DE LUX 12:33 Stela Popescu A MURIT! Ce s-a descoperit pe masa artistei și ce urma să facă înainte de a înceta din viață 12:03 CONTROVERSE după trecerea în neființă a Stelei Popescu. Putea fi evitată MOARTEA acesteia? Un cunoscut medic vorbește STAREA ACTRIȚEI la ultima ieșire 11:15 Stela Popescu a murit! Alexandru Arșinel este devastat: „Vai de mine” 10:45 După 61 de ani petrecuţi pe scenă, Steaua teatrului de revistă românesc s-a stins fulgerător

Articole salvate