Editura Evenimentul si Capital

Au lăsat acasă un sportiv de top! Achiriloaie a preferat să se antreneze, în loc să defileze

FOTOGRAFII: ARHIVĂ PERSONALĂ
Autor: | | 1 Comentarii | 1296 Vizualizari

Deși își câștigase locul la Jocurile Olimpice din Coreea de Sud, Comitetul Olimpic Român nu l-a inclus în delegație pe schiorul alpin de talie mondială Ioan Valeriu Achiriloaie. Cu câteva zile înainte să afle asta, într-un interviu acordat exclusiv pentru EVZ, sportivul dezvăluia cât de mult iubește sportul pe care-l face și pentru ce se luptă.

L-am întâlnit pe Ioan Valeriu Achiriloaie la Poiana Brașov, la o conferință în care Primăria Brașov și Federația Română de Schi și Biathlon anunțau victorioase că au reușit să convingă Federația Internațională de Schi să le acorde, pentru cinci ani, dreptul de a organiza FIS Children Trophy, o competiție dedicată juniorilor între 12 și 16 ani.

„Acest drept ți se dă nu pentru că va fi foarte ușor să faci, an după an, o astfel de competiție, ci pentru că este foarte greu și tu, ca țară, ai dat dovadă (după succesul FOTE din 2013, n.r.) că poți să faci așa ceva”, spunea Dan Ghiță, președintele Comitetului de organizare. La aceeași masă stătea și sportivul român Ioan Valeriu Achiriloaie, care va fi ambasadorul FIS Children Trophy 2018, ce se va desfășura pe 23-24 februarie.

Schiul, un sport care nu e respectat

După conferință, în interviul acordat în exclusivitate EVZ, Ioan Valeriu Achiriloaie povestea că schiul e un sport greu și costisitor și că, până ajung la nivel de profesioniști, părinții sunt cei care plătesc din greu pentru a-și susține copiii sportivi. „E un sport scump. Ca să ții un junior, între 15 și 20 de ani, la un nivel bun, cu șanse reale să facă ceva, îți trebuie între 35.000 și 50.000 de euro pe an”.

Din păcate, spunea sportivul, tinerii sportivi nici măcar nu știu să vorbească despre schi.

„La noi, dacă mă uit la juniorii noștri, nu știu dacă vreunul cunoaște vreun nume de schior mondial. (...) Trebuie să-ți dorești cu adevărat să trăiești acea senzație minunată, când ești la start, panta e în fața ta, și toți ochii sunt pe tine. N-am auzit să se vorbească în România atât de frumos despre schi. (...) Cred că ne lipsesc modelele, mentorii!”, mărturisea, cu tristețe, Achiriloaie.

De ce l-a „pedepsit” COR-ul

„De unde pornește greșeala?”, l-am întrebat. Moment în care aveam să aflu că sportivul e total dedicat schiului și că preferă să se antreneze în loc să se distreze.

„În trecut, gândirea la noi, la schi alpin, era un pic altfel. Dacă până în 2014 cel mai bun lucru pe care puteai să-l faci la noi în schi alpin era să te califici la Olimpiadă, am spus-o și atunci, împreună cu colegul Alexandru Barbu și colega Ania Caill, că gata! Aici se termină chestia cu «hai să ne calificăm!» Simpla prezență nu mai e suficientă! (...)

Eu nu m-am dus la defilarea de la Olimpiada din 2014, de la Soci! Aveam concurs a doua zi și am preferat să mă antrenez pentru că nu mă simțeam bine pe pârtia respectivă, nu eram stăpân pe ea! Și am fost certat când am ajuns acasă! «Cum poți să nu te duci la defilare, că eu de aia m-aș fi dus la Olimpiadă», mi se spunea. Despre asta este vorba. Pentru mine nu contează decât sportul în sine și competiția!”.

Performanță „pe barba lui”

Decizia COR de a-l exclude din lotul de la Jocurile Olimpice de la Pyeonchang, Coreea de Sud 2018, este nedreaptă pentru că sportivul român se calificase, deja, pe cont propriu! Apoi, de 10 ani, Achiriloaie, legitimat la ASC Corona Brașov, e în lotul național.

De altfel, el este primul român care a participat la Cupa Mondială în probele de Super G și Coborâre. Anul acesta performanțele lui sunt în creștere fabuloasă. În ianuarie, la o etapă a Cupei Federației Internaționale de Schi din Franța, de la Auron, s-a clasat pe locul 8, iar apoi a reușit să termine coborârea pe cea mai grea pârtie din lume, de la Kitzbuehel, din Austria, din Campionatul Mondial.

Nu în ultimul rând, COR trebuia să-și aducă aminte că pentru Jocurile de la Soci, Achiriloaie și-a folosit banii din bursa de student ca să se califice. „În 2010, a fost acceptat la Facultatea de Management Sportiv din Coventry, Anglia. Aveam bursă, pentru că fusesem sportiv de performanță, iar cu o parte din ea am reușit să mă calific la Olimpiada din Rusia”, povestea schiorul.

Rănit, dar tot fairplay!

Chiar și rănit de atitudinea mai marilor de la Comitetul Olimpic, Ioan Achiriloaie (stânga) dă dovadă de fairplay. „Mulțumesc tuturor pentru susținere. Dar a venit momentul în care susținerea noastră, a tuturor, să se îndrepte către ai mei colegi. Succes Alexandru George Barbu și Ania Caill, cât și restului delegației! Sunt sigur că o să mai avem foarte multe momente frumoase împreună, dar acesta nu va fi unul dintre ele. Sunt alături de voi, mereu! Din acest moment nu mai doresc să vorbesc despre ce a fost. Privim înainte!”, a scris Ioan, ieri, pe pagina sa de Facebook.

Cum a ajuns în sportul de performanță Ioan Vlaeriu Achiriloaie o spune chiar el.

„M-am urcat pe schiuri târziu, la 7 ani, iar performanță fac de la 13 ani. La 20 de ani, am luat pauză, pentru că m-am dus la facultate, iar după 3 ani de studii am revenit, din 2013 adică, și de atunci asta fac, full time. (...) Facultatea am făcut-o la Coventry, în Marea Britanie, sport management. (...) Îmi cam sunt propriul manager. (...) Tata a vrut să învăț să schiez pe orice fel de pârtie, dar nu se gândea că voi face performanță. Aici am ajuns pas cu pas, am început să schiez cel mai bine. M-a descoperit doamna Maria Cristea, primul meu antrenor. Ea m-a dus către performanță, credea că am aptitudini și merită să încercăm. Am ajuns la antrenorul lotului național de juniori, care venea de la Dinamo, Florin Cristea, și cu el am încheiat junioratul, până când m-am dus la facultate. (...) Am noroc că în momentul acesta mă antrenez cu elita mondială și că îmi permit să mă duc în străinătate pentru asta. (...) La început, spre exemplu, nu schiam vara niciodată, și asta se vede, cei care au făcut-o au avut un traseu ascendent mai rapid decât al meu”, spune tânărul.

Când îl întrebi la ce a renunțat ca să facă performanță, râde și-ți replică promt. „Nu le consider sacrificii. Faptul că lipsesc atât de mult de acasă sau că nu stau cu prietenii, nu le văd ca pe un sacrificiu neapărat. Că familia va fi aici, indiferent ce se va întâmpla, prietenii, dacă sunt din cei „adevărați”, și ei. M-am luptat, inclusiv cu propria familie, ca să fiu în postura în care sunt acum. Poate vorbim peste vreo 10 ani și-o să vă spun ce prost am fost (râde, n.r.). Nu, nu cred!”, arăta Ioan Valeriu Achiriloaie.

Pârinții sperau ca după ce termină facultatea să facă o carieră în management sportiv. Dar el a vrut să se întoarcă la marea dragoste.

„În secunda în care am terminat facultatea, credeau că vor face management sportiv și aufost dezamăgiți când le-am spus că mă reapuc de schi. Pentru că ei știau schiul alpin din perspectiva românului, cum spun americanii, „there is no glamour in that” (nu e niciun farmec în asta, n.r.). dacă nu aveam altă perspectivă asupra sportului în general și asupra schiului, dacă nu înțelegeam ce însemană în sportul acesta să ajungi la un nivel mare, aș fi fost de acord cu ei”.

Când vine vorba de locul unde se antrenează, tânărul schior spune că pârtiile din stațiunea brașoveană sunt de top.

„Pârtiile din Poiană sunt de talie europeană, pot să mă antrenez liniștit pe ele, chiar mai bine decât pe altele. Avem pârtii grele. Campionatul Național al Germaniei, al Sloveniei, s-au ținut, la anumite momente, pe niște pârtii net inferioare oricăreia din Poiana Brașov. Avem pârtii, n-avem atâtatea ca altții, dar avem! Singura problemă e că nu e zăpadă în fiecare an, e la altitudine joasă. Nu se poate rezolva cu tunuri de zăpadă, pentru că și ele au nevoie de -2 sau -5 grade ca să funcționeze”.

I-a fost greu să intre în elita mondială, dar a meritat efortul.

„Până când te acceptă între ei, schirorii, antrenorii, echipele din elita mondială, ești așa, un exotic. Am fost la un număr mare de competiții ca să mă accepte, să spună „hai, măi, că totuși știe să schieze”.

Schiul dă dependeță? „Da, cu siguranță!”




Stirile zilei

Alte articole din categoria: Alte sporturi

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 11:23 Gorghiu: Orban nu a consultat PNL în cazul Dăncilă 11:17 Plângerea lui Ludovic ORBAN lovește în LINIȘTEA de la COTROCENI 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate