Editura Evenimentul si Capital

Vrăjitorii care învie păpuși din cârpe și câlți

Olga Bela și motanul său preferat
Autor: | | 0 Comentarii | 441 Vizualizari

Câți dintre noi n-am fost vrăjiți, în copilărie, de acești magicieni care însuflețesc niște banale marionete? Actori, de cele mai multe ori anonimi, dar devotați unei meserii pe cât de frumoasă, pe atât de prost plătită. Dar răsplătită generos de cei mai exigenți spectatori din lume: copiii

În China, Japonia sau Coreea, genul acesta de teatru face parte din conștiința națională a fiecărei țări, de milenii. În Europa a ajuns târziu, în Evul Mediu timpuriu, și s-a poziționat în lumea saltimbancilor și a circarilor nomazi. Plebea îi vedea pe acești artiști mai ales la bâlciuri și sărbători populare, și se distra pe cinste întrucât personajele din cârpe și câlți îi introduceau într-o lume aparte. Erau tolerați de nobili, care îi invitau adesea la chiolhanele lor, ca pe niște bufoni, chit că deveneau astfel subiectele unui miștou rudimentar, dar la obiect. Odată cu apariția cinemaului, viața li s-a schimbat. Personajele lor s-au mutat din căruța unde stăteau atârnate în cuie, sau înghesuite în lăzi, direct în recuzita teatrelor de sine stătătoare. Iar ei, păpușarii, care la origini distrau adulții, au ajuns să joace mai mult pentru copii. Mai nou, actorii păpușari de la Teatrul Țăndărică încearcă, și chiar reușesc, să-i așeze măcar la strapontină, și pe părinți. Însă, copiii sunt cei mai frumoși fani, dar și cei mai răi critici ai lor. Doar ai lor, nu și ai păpușilor pe care le însuflețesc, disociindu-se aproape schizofren, în multiple personalități. Și dacă pentru un actor pare ușor să se dedubleze în pielea altui personaj, uman, cam cum e să dai viață unei paiațe...



Păpușari și ventriloci

De ce un tânăr cu aspirații artistice s-ar face păpușar și nu actor, în denotația primară a termenului? „Păi, eu fac și.., și…”, se îmbujorează Olga Bela, o bijuterie de fată, de 26 de ani, actriță la Teatrul Țăndărică. Apoi, explică: „Am dat examen la facultate la două secții și am intrat la secția de «Păpuși și marionete». La examen nu erau diferențe mari, doar că aici era vorba de lucru cu obiecte și de un dialog cu tine însuți. Să asculți «câteva voci»! Să interpretezi două, sau mai multe personaje în același timp, cu aceeași gură și aceleași membre”. O aprobă, timizi la început, trei colegi de aceeași generație, din același celebru teatru din Piața Lahovary, din București: Dan Codreanu, de 28 de ani, Alex Neculcea, de 27 de ani, și George Năstase, de 29 de ani.


FOTO: DAan, Olga, George, domnul Brancu și Alex



„Supervizor” este maestrul lor, profesorul Ioan Brancu, de 57 de ani, om cu vechime în branșă. Întrebarea vine, firesc: „Cum așa, ca un ventriloc?”. Pe cei cinci îi umflă râsul. Domnul Brancu te lămurește, simplu: „Tehnica unui ventriloc o poate învăța aproape oricine! Dar nu atât tehnica e spectaculoasă, cât interpretarea. Un ventriloc trebuie să fie un actor foarte bun. Și cu haz... Dacă nu ar avea calitățile astea, ar muri de foame”.

Schizofrenia și războiul păpușilor

Dan Codreanu te bagă în ceață: „E un pic schizofrenă meseria. La păpuși, actorul nu prea e la vedere, interpretează mai multe personaje. Suntem un teatru mic, doar cu vreo 30 de actori. Într-o piesă joacă maxim șase și se poate ajunge ca fiecare artist să aibă până la trei roluri deodată”. Dom’ profesor e întru-totul de acord cu ucenicul său: „Schizofrenia de care vorbește Dan vine și de la faptul că, la păpuși, vorbește și actorul, și păpușa sa. De multe ori pare că se prostește..., iar copiilor le place chestia asta!”. Gheața se sparge și încep cu toții să vorbească, în același timp. Parcă ar fi pe scenă. Râd, gesticulează, își schimbă vocile. „Uneori, păpușarul se ceartă cu păpușa sa”, spune Alex. Olga se strâmbă de răs: „Da’, n-ai ce face, trebuie să te împaci cu ea”. George se bagă și el, cu haz: „Da! Da’ de ochii lumii! După aia vede ea în culise!”. Uneori, păpușa e așa de mare și de grea că îi cocoșează pe păpușari. Așa, îi pedepsește ea pe cei ce îi dau viață...

Și marionetele mor, nu-i așa?

În spectacolul Oblio, păpușile sunt foarte grele. Au, mai toate, în jur de zece kilograme. „Problema nu e s-o ții în mână, ci cât timp o ții în mână”, spune George. Dan îl completează, și „dă din casă”, spre hazul celorlalți: „Mi s-a întâmplat, când eram sus pe o pasarelă, să văd un coleg căruia i-a scăpat marioneta. Atunci am observat granița subțire dintre viața unui personaj și moartea sa”. Tinerii actori râd cu subânțeles, semn că „criminalul” e prezent la discuție. George e mai tehnic: „Când spectacolul e live, tu controlezi, orice s-ar întâmpla. Când e pe bandă, e altă treabă... E ceva ce nu se vede din față... În spate, e un al doilea spectacol!”. Așa e, în întuneric, firele cu care se manevrează păpușile sunt negre, să nu poată fi văzute de public.


FOTO: Dan Codreanu și broscoiul său de suflet



Și, nu toate lucrurile merg bine, dar tot stârnesc râsul. Dan își amintește o fază hazlie. „Personajul Shere Khan, tigrul din Carte Junglei, era o păpușă cu picioare scurte și cu ochii prea depărtați în cap. Oricât de fioros vroiai să-l faci, tot te făcea să râzi”.

Păpușile au visele lor. Ale păpușarilor

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate