Editura Evenimentul si Capital

Victor Ponta l-a demis pe prefectul judeţului Constanța. Guvernul a solicitat un audit extern la departamentul lui Raed Arafat

Radu Volcinschi (FOTO: ziuaconstanta.ro)
Autor: | | 41 Comentarii | 1686 Vizualizari

Premierul Victor Ponta l-a demis, astăzi, în cadrul ședinței de guvern, pe Radu Volcinschi, prefect de Constanța, din cauza lipsei de coordonare a autorităților în cazul operațiunilor de salvare a victimelor aflate în elicopterului SMURD prăbușit în lacul Siutghiol. În cadrul aceleiaşi şedinţe, Guvernul a solicitat un audit extern la Departamentul de Intervenții în Situații de Urgență.

Guvernul a solicitat un audit extern la Departamentul de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă, deoarece procedurile de la nivelul instituţiei, pentru care au fost asigurate fonduri, trebuie să fie mai bine pregătite, a anunţat premierul Victor Ponta. El a precizat, în şedinţa de guvern, că a primit de la Ministerul de Interne primele concluzii ale accidentului şi că vor fi aprobate "primele responsabilităţi care trebuie asumate".

"Am primit primele concluzii de la Ministerul de Interne şi vom aproba şi-n Guvern primele responsabilităţi care trebuie asumate. (...) O să vreau pentru Departamentul de Intervenţie la Situaţii de Urgenţă să găsim soluţia unui audit extern, pentru că am investit şi investim foarte mult şi e foarte bine acest lucru, însă în final oamenii şi procedurile trebuie să fie mai bine pregătite atunci când avem situaţii de acest gen", a declarat premierul.

În cadrul ședinței de Guvern de astăzi, premierul Victor Ponta l-a demis din funcție pe Radu Volcinschi, prefectul de Constanța, ca urmare a modului în care au fost gestionate acţiunile de salvare a victimelor accidentului aviatic de pe lacul Siutghiol.

Propunerea de demitere a prefectului a venit de la ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, care a decis ieri demiterea șefului Inspectoratului pentru Situații de Urgență Constanța, Viorel Jianu.

"Pentru creşterea potenţialului operaţional la nivelul judeţului Constanţa şi întărirea mecanismelor de cooperare la nivelul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, domnul viceprim-ministru pentru securitate naţională, ministrul Afacerilor Interne Gabriel Oprea a dispus schimbarea din funcţie a şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, colonel Viorel Jianu, şi a propus primului-ministru schimbarea din funcţie a prefectului judeţului Constanţa, domnul Radu Volcinschi, care este şi preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă în cadrul Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă", a anunţat marţi Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.

Prefectul de Constanţa, Radu Volcinschi, este cel care a declarat la scurt timp după producerea accidentului aviatic că cele patru persoane care se aflau la bordul elicopterului au fost salvate de către echipele de salvare.

Radu Volcinschi a devenit prefect al judeţului Constanţa în martie 2014, după demisia lui fostului prefect, Eugen Bola. Anterior, Volcinschi a fost suprefect al judeţului Constanţa, funcţie pe care o ocupa din mai 2012.


Martorii sunt indignați pe Raed Arafat: "Vor să mușamalizeze tragedia!". EVZ a descoperit trei oameni care au auzit ultimele cuvinte ale victimelor din elicopterul prăbuşit


Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate