Accident TERIBIL de autocar în China. Cel puţin 35 de oameni au MURIT
- Andrei Stanca
- 15 mai 2015, 21:22
Cel puţin 35 de persoane au murit şi alte 11 au fost rănite după ce autocarul în care se aflau a căzut de pe o faleză în nordul Chinei, conform AFP.
Mai multe imagini postate pe reţelele de socializare, care n-au putut însă fi verificate imediat, arătau un autocar alb răsturnat pe o parte la poalele unei faleze, conform Agerpres.
Autorităţile locale au indicat că anchetează cauzele accidentului.
Mortalitatea rutieră este o problemă acută în China. Peste 200.000 de persoane îşi pierd viaţa în fiecare an pe şoselele din China, a indicat în acest an Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), în timp ce Beijingul ţine secrete statisticile.
Pe de altă parte, un responsabil chinez, citând date ale Ministerului Transporturilor, a dat asigurări că numărul morţilor pe şoselele din China a scăzut de la 104.000 în 2003 la 60.000 în 2012.