Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

Accident grav în Capitală. Un mort și patru răniți, după ce un taxi a lovit o ambulanţă

14-15_smurd_Lib
Autor: | | 6 Comentarii | 1040 Vizualizari

Tragedie în Bucureşti. Un om şi-a pierdut viaţa şi alţi patru au fost răniţi după ce un taximetrist a intrat cu maşina într-o ambulanţă SMURD, aflată în misiune.

Deşi avea semnalele luminoase şi acustice pornite, taximetristul nu i-a dat prioritate şi a lovit salvarea frontal. Accidentul a avut loc în această dimineaţă, la intersecţia dintre Calea Floreasca şi Bulevardul Mircea Eliade. În urma impactului, ambulanţa SMURD a fost proiectată într-o florărie dintr-un colţ al intersecţiei, iar taximetristul a intrat într-un copac. Clientul care se afla în taxi a murit la spital. Ceilalţi răniţi, şoferul din taxi şi membrii echipajului de salvare, sunt în stare bună.   "Din primele informaţii, se pare că un autoturism de intervenţie ce aparţine SMURD a pătruns în intersecţie cu semnale luminoase şi acustice puse în funcţiune, moment în care a intrat în coliziune cu un taxi ce se deplasa dinspre bulevardul Mircea Eliade", a spus Andrei Codău, purtător de cuvânt Brigada Rutieră, potrivit Realitatea TV. În urma accidentului, ambulanţa şi taxiul au fost grav avariate.



Tag-uri:

Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate