ACCIDENT DRAMATIC. Doi soți au scăpat, ca prin minune, cu viață, dar copilul lor de nouă luni E ÎN COMĂ

ACCIDENT DRAMATIC. Doi soți au scăpat, ca prin minune, cu viață, dar copilul lor de nouă luni E ÎN COMĂ

Doi cetățeni străini, soț și soție, au scăpat, ca prin minune cu viață, în urma unui accident care a avut loc pe șoseaua București-Giurgiu, după ce bărbatul a adormit la volan. Dramatic este că, în urma accidentului, fetița lor, în vârstă de doar nouă luni, a suferit răni grave.

Accidentul a avut loc, azi dimineață, în jurul orei 7.45, pe Drumul Naţional (DN) 5, în afara localităţii Frăteşti, judeţul Giurgiu.

Un cetățean străin, de 38 ani, în timp ce conducea din direcţia de mers Bucureşti către Giurgiu un autoturism marca Volkswagen Passat, din cauza oboseli a adormit la volan, intrând cu autoturismul într-un cap de pod după care în şanţul din afara părţii carosabile în partea dreaptă, transmite Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Giurgiu.

Din accident a rezultat rănirea gravă a fetiței de 9 luni, care se afla  pe locul din dreapta spate, în scaun special dotat cu elemente de siguranţă  montat pe bancheta din dreapta spate. Conducătorul auto şi soţia acestuia, de 30 ani, pasageră pe locul dreapta faţă, au fost răniți ușor. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest şi nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Poliţiştii Serviciului Rutier din cadrul I.P.J Giurgiu efectuează cercetări fată de conducătorul auto sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.