ACCIDENT AVIATIC ÎNFIORĂTOR. Un avion s-a prăbuşit peste o autostradă. Imagini CUTREMURĂTOARE | GALERIE FOTO şi VIDEO

ACCIDENT AVIATIC ÎNFIORĂTOR. Un avion s-a prăbuşit  peste o autostradă. Imagini CUTREMURĂTOARE | GALERIE FOTO şi VIDEO

Un avion de vânătoare s-a prăbuşit peste mai multe maşini de pe autostradă, în cadrul unui spectacol aviatic, în faţa a mii de spectatori. Cel puţin 7 persoane au murit şi 14 au fost rănite. Pilotul se află în stare gravă şi luptă să supravieţuiască.

Printre cei morţi se află şi 2 fotbalişti de 23 de ani fiecare. Aceştia se îndreptau spre un meci de fotbal în momentul în care a avut loc accidentul. Un martor a povestit că se îndrepta spre casă, de la serviciu, atunci când avionul aterizat într-un BMW seria 3, în care se afla un atrenor de sport.  

Avionul s-a prăbuşit peste mai multe autoturisme în cadrul spectacol aerian la Shoreham, un mic oraş portuar din West Sussex, în Anglia. Totul s-a petrecut pe autostrada A27. Serviciul de ambulanţă de pe Coasta de Sud-Est a anunţat că toate cele şapte victime au murit la locul producerii accidentului.

Martorii au declarat că avionul efectua o buclă, dar nu a terminat acrobaţia şi s-a prăbuşit. Răniţii au primit ingrijiri medicale la faţa locului şi potrivit unui purtător de cuvânt al Royal Sussex County Hospital, doi bărbaţi au fost aduşi la spital, unul într-o situaţie critică, iar celălalt grav rănit. De asemenea, martorii au povestit că s-a auzit "un trosnet puternic, iar o minge de foc şi fum negru des s-a ridicat de la sol".

Ne puteți urmări și pe Google News

În plus, aceştia au susţinut că, în momentul în care a văzut că se apropie de sol, pilotul a încercat să se înalţe, însă a fost inutil. În urma prăbuşirii, avionul a fost distrus complet şi a izbucnit într-o minge de foc.

Poliţiştii au spus că e posibil ca numărul victimelor să crească.