Acatriste și pontice | ALICE ÎN ȚARA NETERMINATĂ

Acatriste și pontice | ALICE ÎN ȚARA NETERMINATĂ

Aflăm fără să facem nici cel mai mic efort – fiindcă în ţara cea românească, veştile circulă mai iute chiar şi decât gândul carele pre dânsele le izvodeşte – deci, aflăm o ştire năucitoare, prin ştaiful ei profund evlavios (sau, cu un termen vetust, blagocestiv!).

Aşadar, peste 6.000 de suflete cucernice din comuna Voluntari (judeţul Ilfov) au pornit cu mic, cu mare, care jos, care-n picioare, spre Iaşi, unde vor ajunge gata fezandaţi pentru prosternarea de vineri. Pravăţul: închinăciunea la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva şi depunerea de ceva acatiste. Vă daţi seama, dacă numai din Voluntari vin atâţia credincioşi, ce dislocări de populaţie au loc în aceste zile, la nivel naţional (sau, cum ar spune un purtător de cuvânt al unui IJP: „…pe raza întregii ţări”). / La nivel noţional însă cred că putem fi liniştiţi: nu se constată nici un fel de mobilitate. /

Sigur, fantezia populară misticoidală poate să meargă mai departe (ca şi „povestea” din clipul cu Regio!), să se dezvolte şi să scoată sonorităţi de absurd mânjit ici-acolo cu sminteală. Închipuiţi-vă, prin urmare, cum ar suna, spre exemplu, indicaţiile (adresate doar judeţului Ilfov, atenţie!) ale instructorului de la Mitropolie, însărcinat cu regia evenimentului: „Voluntarii să vină să se aşeze, în dreapta, vă rog, Bolintinenii – imediat în stânga, Afumaţii – dincolo, în spate, Tunarii – în fund de tot, iar Chitilenii – aici, în faţă, daaa?!”.

Ah, era gata-gata să uit poanta (care e, de fapt, şi pontul!). Deplasarea se face cu 120 de autocare, puse la dispoziţia pelerinilor purtători de credinţă şi voturi, de către Primăria Voluntari. Care, prin ordinul edilului acestei perle din coroana dentară a Bucureştiului, va suporta integral costul transportului.

Ne puteți urmări și pe Google News