Editura Evenimentul si Capital

Abuzul asupra copiilor confirmă eşecul părinţilor

04_Copil_Sutherstock
Autor: | | 42 Comentarii | 1353 Vizualizari

Numărul minorilor abuzaţi în familie s-a triplat faţă de 2005. Autorităţile, dar şi specialiştii atrag atenţia asupra „dramei” care ameninţă generaţiile viitoare.

Fenomenul abuzului copiilor în familie înregistrează creşteri an de an, începând din 2005. Aşa arată o analiză a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului (ANPFDC), potrivit căreia, „din totalul victimelor violenţei în familie, procentul minorilor s-a dublat în perioada 2005-2008”, ajungând să se tripleze aproape, în 2009.Astfel, dacă în 2005 peste 15% dintre victimele violenţei în familie erau minori, în 2006 procentul acestora ajungea la aproape 25%, în 2007 la peste 30%, pentru ca în 2008 să depăşească 31% din totalul cazurilor raportate.„Cifrele reprezintă un semnal de alarmă” Anul trecut, statistica oficială a înregistrat o nouă creştere, când peste 42% dintre victimele violenţei în familie au fost copii. În plus, cele mai multe victime (peste 34% din total) aveau între zero şi 14 ani.Îngrijorate de fenomen, autorităţile sunt primele care atrag atenţia asupra gravităţii acestuia. „Aceste cifre reprezintă un semnal de alarmă cu privire la drama copiilor afectaţi de abuzurile comise de părinţi. Zilnic, prea mulţi copii primesc «educaţie» prin acte de violenţă şi nu prin iubire, aşa cum este normal”, subliniază reprezentanţii ANPFDC, într-un raport pentru 2009. Şi specialiştii se tem pentru generaţiile viitoare, în condiţiile în care copiii abuzaţi vor deveni părinţi agresivi, şi astfel fenomenul violenţei se va perpetua. FENOMEN SUB LUPĂ Societatea agresivă şi economia în derivă perpetuează violenţa Pentru reducerea numărului de copii-victime ale violenţei în familie ar trebui să-şi dea mâna părinţii şi dascălii, susţin specialiştii în domeniul Protecţiei Copilului. Însă, ca şi reprezentanţii ANPFDC, a ceştia spun că cifrele în creştere demonstrează că un prim-pas către mai bine ar fi fost făcut atâta vreme cât românii au început să recunoască violenţa ca pe o problemă.„Creşterea numărului de cazuri înregistrate este şi efectul multiplelor formări şi sensibilizări ale specialiştilor şi opiniei publice. E un lucru bun, pentru că se dezvăluie din ce în ce mai mult şi populaţia conştientizează că violenţa este un pericol asupra copiilor”, arată Ana Muntean, preşedinta Societăţii Naţionale pentru Prevenirea Abuzului şi Neglijării Copilului (SNCAN). Din societate, în familie Şi problemele economice cu care se confruntă societatea, mai ales în ultimii ani, au contribuit la creşterea agresivităţii părinţilor, adusă de la serviciu acasă. „Ţara e de ceva vreme într-o stare de stres continuu, iar asta se revarsă şi asupra părinţilor. De la nivel societal, agresiunea trece la nivelul familiei. Şi, în ciuda programelor de educaţie parentală din ultimii ani, competenţele parentale nu s-au îmbunătăţit. S-a ajuns la un grad mare de disperare, din cauza dezechilibrului din societate, iar sistemul şcolar e şi el extrem de haotic. Aşa că riscăm extrem de mult cu aceste generaţii de copii, mai ales dacă nu sunt protejaţi nici acasă, nici în mediul şcolar”, este de părere psihologul Daniela Gheorghe. Şi preşedinta SNCAN atrage atenţia asupra aceluiaşi risc major al societăţii româneşti, de „transmitere” a violenţei de la părinţi la copii. „Cercetările arată că 80% dintre copiii-martori la violenţă în familie devin, la rândul lor, victime sau agresori, iar în acest fel fenomenul se perpetuează, afectând şi generaţiile viitoare”, avertizează Ana Muntean. Şcoala, portiţa de scăpare Soluţia, spune ea, poate fi „o educaţie bună, care devine astfel un punct de turnură”, prin înfiinţarea, în fiecare unitate şcolară, a unor cabinete psihologice, „dotate” cu specialişti. „Educaţia îi poate proteja pe aceşti copii- victime, dezvoltându-le capacitatea de reflecţie şi ajutându-i să-şi folosească propria inteligenţă, astfel încât să împiedice trecerea transgeneraţională a violenţei în familie (...) Asta e şansa noastră ca societate, o societate încă traumatizată de comunism”, adaugă Muntean.Aceasta explică şi de ce, lăsaţi singuri, copiii-victime nu pot depăşi trauma şi calcă pe urmele părinţilor. „Violenţa ne pune nişte ochelari de cal şi nu putem să vedem decât limitat realitatea. Simţim că trebuie doar să ne protejăm, să fim în defensivă, în loc să ne orientăm şi spre dezvoltarea noastră, pentru a accepta şi a depăşi abuzul prin care am trecut”, spune specialistul. „Sistemul nostru educativ trebuie să aibă capacitatea de a veni în sprijinul copiilor cu probleme de acest tip. Din păcate, în familie, situaţia e mai rea acum, cu toate problemele de la nivel socio-economic, şi, mai mult, nici la nivel şcolar nu stăm mai bine”, conchide Muntean. Şi Georgeta Păunescu, coordonatorul programelor privind combaterea violenţei în cadrul organizaţiei „Salvaţi Copiii”, susţine că e nevoie de un program educaţional acordat tuturor celor care intră în contact cu cei mici. În plus, şi aceasta crede că cifrele în creştere privind abuzurile comise în familie asupra minorilor sunt rezultatul unei conştientizări a fenomenului, care a fost „ascuns” până acum câţiva ani. Mentalitate greu de schimbat La amploarea fenomenului se adaugă însă factori determinanţi, precum „situaţia socioeconomică, problemele pe care părinţii le au şi pe care nu le pot gestiona”, dar şi „vechea mentalitate românească, bazată pe intoleranţă”, spune Păunescu. Mentalitate pe care reprezentanţii organizaţiilor nonguvernamentale încearcă să o schimbe de câţiva ani cu programe şi campanii pe ideea „Bătaia nu e ruptă din rai!”. Însă, adaugă Georgeta Păunescu, efectele campaniilor se vor vedea peste multă vreme. „80% dintre copiii care sunt martori la violenţe în familie devin la rândul lor victime sau agresori. Astfel, violenţa se perpetuează.“, ANA MUNTEAN, preşedinte SNCAN STATISTICI Părinţii urcă în topul agresorilor Creşterea numărului de abuzuri asupra copiilor se regăseşte, în primul rând, în înmulţirea cazurilor în care agresori sunt părinţii. Astfel, dacă în 2008, în aproape 12% dintre cazuri s-a identificat o legătură parentală între victimă şi agresor, anul trecut ponderea situaţiilor de acest tip a crescut la peste 28% din total, ceea ce înseamnă mai mult decât o dublare, arată specialiştii din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului.În plus, cifrele indică faptul că fetele ocupă o pondere mai mare în numărul total de victime. Asta pentru că, susţin autorităţile, tot mai multe minore sunt agresate sexual de membri ai familiei. „Analizând statisticile privind violenţa în familie, valabile pentru 2009, se observă o uşoară creştere a numărului de victimeminori de sex feminin, 23%, faţă de numărul de victime-minori de sex masculin - 19,13%”. În total, în perioada 2004-2009, au fost „contabilizate” aproape 60.000 de cazuri de violenţă în familie, soldate cu 778 de morţi. EDUCAŢIE EFICIENTĂ Părintele perfect trebuie să fie şi democratic, şi autoritar, şi permisiv Copiii ajung să fie agresaţi pentru că părinţii eşuează în „cea mai grea meserie”, iar creşterea îngrijorătoare din ultimii ani a numărului de cazuri în care cei mici devin victime ale violenţei în familie e legată de tarele comunismului, susţin psihologii. „O posibilă explicaţie este eşecul parental al acelora care au fost copii în comunism. Ei şi-au propus să fie exact opusul părinţilor autoritari pe care i-au avut, aşa că au ales extrema «laissezfaire ». Adică, şi-au lăsat copiii prea liberi şi, la un moment dat, pentru că nu au experimentat limite ale comportamentului lor, aceştia întrec măsura. În acel moment, părinţii nu mai fac faţă, aşa că revin la vechiul model al părinţilor lor şi devin autoritari, mergând chiar până la bătaie”, explică psihoterapeutul Anda Păcurar.Aceasta are şi câteva exemple de comportament al copiilor prea răsfăţaţi, care n-au fost învăţaţi să-şi asume responsabilitatea faptelor: „Refuză şcoala, dar şi sarcinile casei şi nu reacţionează la niciun fel de discuţie”. Pe scurt: nu văd în părinte o autoritate. „Ca atare, influenţaţi şi de stresul generat de serviciu sau de banii care nu ajung, părinţii recurg la violenţă pentru a-l disciplina pe cel mic”, spune Păcurar. Neglijenţa, la fel de „violentă” ca bătaia Pe de altă parte, părinţii care nu se implică deloc în creşterea copiilor riscă mai mult decât pierderea autorităţii. „Neglijarea copiilor, care nu mai simt că au alături de ei părinţii în momentele importante din viaţă, are un impact negativ şi consecinţe pe termen lung asemănătoare actului de violenţă”, spune, la rândul său, reprezentanta „Salvaţi Copiii”, Georgeta Păunescu.Iar în opinia Andei Păcurar „părintele ideal ar trebui să aibă câte puţin din toate cele trei stiluri parentale”. Asta, pentru a nu ajunge în situaţia de „a cădea dintr-o extremă în alta, de la stilul permisiv la cel dictatorial, manifestat şi prin violenţă”, adaugă ea. „Părinţii trebuie să combine şi să utilizeze câte puţin din cele trei stiluri parentale identificate de psihologi: stilul democratic, atunci când se acordă libertate cu limite, iar copilul este învăţat să-şi asume consecinţele alegerii sale, stilul autoritar şi stilul «laissez-faire», pentru că uneori trebuie să-l laşi pe copil să se lovească singur de pragul de sus ca să înveţe din greşeli”, explică psihoterapeutul. „Părintele trebuie să utilizeze, când se impune, câte puţin din cele trei stiluri parentale.“, ANDA PĂCURAR, psihoterapeut

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Educaţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate