Editura Evenimentul si Capital

Emil Prager: A trăit un secol. A construit un oraş

prager_
Autor: | | 107 Comentarii | 7929 Vizualizari

Unul dintre cei mai importanţi constructori români din perioada interbelică s-a născut în anul în care a fost inaugurat Ateneul şi a murit când prindea viaţă Casa Poporului.

Emil Prager a văzut lumina zilei în 1888, în familia unor austrieci originari din Moravia - veniţi în România pe urmele Regelui Carol I. I-a fost elev lui Anghel Saligny, a lucrat la stat şi în privat, şi a construit zeci de clădiri publice în perioada interbelică. O monografie dedicată figurii sale a fost retipărită anul trecut, la Editura Vremea, sub semnătura fostului ministru Nicolae Noica. Din ea răzbate portretul bărbatului meticulos şi tenace, subjugat de pasiunea construcţiilor, a cărui forţă a sfidat toate nenorocirile unei vieţi în care a trebuit să-şi înmormânteze fiii, o nevastă, şi să vadă cum îi sunt furate casa, întreprinderea şi dreptul de a-şi folosi liber mintea. Obiceiul notițelor Monografia scrisă de Nicolae Noica prezintă file din caietul care l-a însoţit pe tânărul Prager în prima călătorie pe care, ca student, a întreprins-o în afara Bucureştiului. Sunt desene îngrijite, făcute cu creionul pe hârtie cu pătrăţele, în vara şi toamna lui 1908 când "Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele" l-a trimis, alături de alţi colegi, în Deltă.Prager desena case din împrejurimile Dunării, poduri date de curând în folosinţă, dar consemna şi micile detalii ale vieţii cu care se întâlnea întâia oară: aceea trăită departe de casă. Îşi nota când se trezea din somn, gustul ceaiului servit la prânz, frigul care îi încreţea pielea, disconfortul creat de compartimentul de tren, şi scria, cu o precizie astronomică, timpul pe care i-l lua fiecare pas făcut în timpul zilei. Inventaria, menţionând kilometri, hectare, bani, durate şi nume, toate construcţiile pe care îi cădeau ochii, făcând, pentru fiecare, o istorie în rezumat.Reflexul acesta l-a însoţit toată viaţa, până dincolo de 90 de ani, când îşi făcea, cu migală, fişe despre clădiri, când îşi stabilea programul de lucru de a doua zi sau lista întrebărilor cu care îşi propunea să-şi iscodească interlocutorii. Când cutremurul din 1977 l-a reaşezat la masa de lucru, Prager avea 89 de ani şi a mers la toate întâlnirile cu seismologii japonezi, americani şi ruşi sosiţi în România, de la care a luat notiţe ca un şcolar. A consemnat cu acribie tot ce a întrebat şi tot ce i s-a răspuns, numerotându-şi toate intervenţiile. Caietul de practică al tânărului Emil PragerPe cont propriu După absolvirea studiilor, în 1912, Prager a lucrat pentru Ministerul Lucrărilor Publice, având grijă să muncească şi pe cont propriu, la terminarea orelor petrecute pe şantierele statului. S-a lansat cu lucrări mici care i-au răspândit numele în Bucureşti şi i-au dat curaj să-şi deschidă o întreprindere de sine stătătoare, "Antrepriza Inginer Emil Prager", care, de-a lungul anilor, a devenit unul dintre cei mai prestigioşi constructori din regat, năruindu-se - ca toate celelalte firme - la exproprierile din 1948. Prager s-a căsătorit la 26 de ani şi a avut patru copii, două fete şi doi băieţi, alături de care, când averea lui a devenit consistentă, s-a mutat într-o somptuoasă casă pe care a ridicat-o pe strada Paris, în Piaţa Quito, după planurile arhitectului Arghir Culina. ÎN COMUNISM Şapte familii într-o casă După exproprierile comuniste, din 1948 până în 1961, Prager a trebuit să împartă casa din strada Paris cu alte şapte familii. Imobilul gemea de lume care folosea, în comun, dependinţele vilei şi transformase, cu rutina ei zilnică, într-un Turn Babel aristocratica locuinţă proiectată de Arghir Culina. Naţionalizările îl lăsaseră fără antrepriză, îl deposedaseră de intimitate şi-l transformaseră într-un birocrat al statului stalinist. Lucra la Ministerul Energiei Electrice. În atmosfera aceasta, în 1952, i-a murit prima soţie, Margareta, stinsă la 12 ani după ce băiatul cel mare, Ionel, inginer constructor, fusese secerat de o boală necruţătoare. Cel mic, Dan, se prăpădise de copil. La 66 de ani, inginerul s-a recăsătorit cu renumita actriţă Elvira Godeanu. Anca Costa Foru, mezina familiei Prager, povestește efectul regenerator pe care l-a avut cununia cu steaua Teatrului Național. „Ea i-a oferit o existenţă socială care îl punea în valoare, spectacole, deplasări şi nu în ultimul rând un interior primitor. I-a asigurat o bătrânețe echilibrată, autonomă și plăcută, de care puțini se bucură și indubitabil i-a prelungit viața”. Casa din Piaţa Quito a fost evacuată de toţi locatarii şi introdusă în circuitul vilelor de protocol din cartierul Dorobanţi în 1961. Astăzi, adăposteşte Ambasada Siriei. COMPARAT CU BANCA NAŢIONALĂ Impresionanta operă a unui muritor Emil Prager a construit Palatul Regal al României, Palatul Foişor din Sinaia, Palatul Ministerului de Interne, Academia Militară, Biblioteca Universitară din Iaşi, Spitalul Elias. A refăcut, fără să ceară vreun ban de la stat, cupola Ateneului Român, distrusă în război. A construit catedrala din Hunedoara, calea ferată dintre Ploieşti şi Târgovişte, un tronson feroviar între Bumbeşti şi Livezeni, fabrica de cauciucuri de la Floreşti, termocentrale, ţesătorii, silozuri, şosele în Ilfov, Argeş, Prahova şi Bacău. A fost primul inginer care a ridicat o biserică de la locul ei, elevând-o pentru lucrările de amenajare a unor lacuri. A proiectat structura din beton armat a Muzeului Ţăranului Român, pe cea a sediului ziarului "Universul" şi pe cea a Şcolii de Arhitectură "Ion Mincu". A construit zeci de vile şi blocuri, hoteluri, clădiri de birouri sau imobile colective de lux. Când le dădea în folosinţă, se semna pe ele, ştanţându-le - pe zidul de la stradă, la nivelul unui stat de om, solemn, în verzale - "PRAGER". Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, îşi aminteşte cum a fost portretizat Prager, în 1978, la aniversarea vârstei de 90 de ani, de către profesorul inginer Alexandru Gheorghiu: "Numele de Prager era o garanţie atât pentru beneficiari, cât şi pentru furnizori. A contracta cu dânsul reprezenta o certitudine de îndeplinire corectă şi în cele mai bune condiţii a obligaţiilor asumate. Printre furnizori circula o vorbă: «Inginerul Prager este ca Banca Naţională»". ULTIMUL RISC Operaţia de glaucomÎn al zecelea deceniu de viaţă, lui Prager a început să i se stingă vederea. Era vivace, sănătos, lucid, curios şi activ din fire, şi-l necăjea faptul că nu-şi prea mai putea folosi ochii. Toţi apropiaţii l-au sfătuit să refuze o intervenţie chirurgicală, dar el n-a vrut să-i asculte. "Tu eşti constructor şi ştii că, în viaţă, trebuie să şi rişti. Vreau să fac operaţia asta", i-a spus Prager lui Noica. Un doctor de la Spitalul Militar l-a operat de glaucom, iar mâinile oftalmologului au fost ultimele umbre pe care Prager le-a văzut pe lumea asta. A ieşit din spital complet orb, pe o vreme aspră, în toamna lui 1984 - povestește monograful. A murit în prima zi a lunii februarie din 1985. Avea 96 de ani şi, până ca el să-i contrazică, toţi îl crezuseră în stare să prindă centenarul. INTERVIU Fostul ministru Nicolae Noica, autorul primei monografii dedicate inginerului Emil Prager, vorbeşte pentru EVZ despre cum se derulau licitaţiile publice între războaie LUCRARE. Nicolae Noica a scris prima carte care evocă figura lui PragerEVZ: Din cartea dumneavoastră reiese că antrepriza lui Emil Prager câştiga multe licitaţii pentru executarea unor lucrări publice. Cerea întotdeauna preţuri mai mici decât alţii? Nicolae Noica: M-a interesat şi pe mine aspectul licitaţiilor din perioada interbelică. Ceea ce merită notat e că, la licitaţii, se venea doar pe bază de invitaţii. Nu venea toată lumea. Erau firmele lui Prager, Tiberiu Eremia - un mare inginer, Ioanovici, Ciulei - tatăl regizorului Liviu Ciulei etc. Vreo şase-şapte, în total. Între ofertele lor să ştiţi că nu erau diferenţe mai mari de 7-8 la sută. Nu se dădeau tunuri ca acum. Când eu eram la minister, rugasem nişte proiectanţi să antecalculeze costurile tuturor lucrărilor scoase la li citaţie. Îmi aduceau estimările într-un plic, iar plicul era deschis cu două ore înainte de licitaţie. Evitam, în felul ăsta, supraevaluările. Treaba a funcţionat bine şase-şapte luni, până când numele proiectanţilor au fost aflate şi au început intervenţiile pe lângă ei, cum se întâmplă la noi, la români. Părerea mea este că, dacă statul ar urmări cu atenţie domeniul construcţiilor, n-ar mai exista deficit bugetar. Atât de mult se fură în construcţii... Atunci când construia clădiri private, monofamiliale, antrepriza lui Prager era mai scumpă? Nu. Practica aceleaşi preţuri ca şi la clădirile publice. Erau câţiva constructori care se luptau pe această piaţă şi ţineau cont de preţurile cerute de fiecare dintre ei. Majoritatea clădirilor din acele vremuri sunt făcute de Prager, Ciulei şi Ioanovici. A căzut până acum vreun bloc ridicat de Prager? Nu. Prager pare să fi avut reflexul parametrizării întregii sale vieţi. În jurnalul din care aţi publicat mai multe pagini, adolescentul nota cele mai banale amănunte ale unei excursii: că băuse ceai, că nu dormise liniştit. A ţinut un astfel de jurnal toată viaţa? Acesta nu era doar obiceiul lui. Era al tuturor elevilor Şcolii Naţionale de Poduri şi Şosele, care aveau caiete de desen. Restul însemnărilor ţinea de caracterul fiecăruia. În 1984, când l-am cunoscut, am rămas surprins de câte lucruri aflase despre mine. Îl anunţasem că vreau să îl întâlnesc şi se informase imediat cine sunt. Era o persoană foarte meticuloasă.Îmi povestea că, în 1929-1930, în Europa, apăruseră pompele de beton, care, ca noutate, îţi permiteau să torni cimentul la înălţime. Chiar atunci, el trebuia să toarne planşeul unei bănci, iar o astfel de pompă i-ar fi fost foarte utilă. Ca să aducă o pompă în ţară, a dezmembrat- o şi a transportat-o, în cufere, cu Orient Expressul. Cu ajutorul ei, a terminat lucrarea într-o săp tămână, în loc de-o lună. Scrieţi că a fost consultat de autorităţi după 4 martie 1977. A fost solicitat şi pentru vreunul dintre "marile proiecte" ale socialismului?Din 1950 până în 1978, la 90 de ani, când s-a pensionat, el a fost consilier la Ministerul Energiei Electrice. Toate marile lucrări, de baraje, termocentrale, hidrocentrale - lucrări mai dificile - au beneficiat de asistenţa lui. Termenele de execuţie în care antrepriza lui Prager reuşea să se încadreze acum 80 de ani par astăzi nişte provocări ale viitorului. Acum, constructorii trag de timp din diverse motive. Prager ridica un etaj la două săptămâni. Cu finisaje şi instalaţii ajungea la un an, un an şi jumătate. Doar în cazul clădirilor mari, complexe, cu şapte-opt niveluri, avea nevoie de mai mult. Să zicem, doi ani. Aţi publicat doar o parte din documentele pe care vi le-a înmânat. Intenţionaţi să le publicaţi şi pe celelalte? Am publicat, în această carte, doar ce-am considerat esenţial, de interes pentru cititorul obişnuit. Mai sunt vreo trei bibliorafturi cu tot felul de documente. Ar merita, la un moment dat, pentru specialişti, să fie publicate toate lucrările lui, cu detalierea problemelor tehnice. ATUNCI ŞI ACUM"Printre furnizori circula o vorbă: «Inginerul Prager e ca Banca Naţională»." ALEXANDRU GHEORGHIU, profesor "Dacă statul ar urmări construcţiile, n-ar mai exista deficit bugetar. Atât de mult se fură în construcții..." NICOLAE NOICA, fost ministruMONOGRAFIEAlbumul "Emil Prager, un model" Prima şi unica monografie dedicată lui Emil Prager a fost scrisă de fostul ministru al lucrărilor publice Nicolae Noica, profesor de istoria con strucţiilor. Volumul, intitulat "Emil Prager, un model", a fost tipărit mai întâi la Editura Maşina de scris (2004), fiind reeditat anul trecut de Editura Vremea (foto). Prefaţa cărţii este semnată de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Nicolae Noica povesteşte că l-a cunoscut pe Prager în martie 1984, când l-a căutat să-i ceară amănunte despre o premieră din istoria construcţiilor româneşti: Spitalul Brâncovenesc, la care se utilizase, întâia oară, în 1904, betonul armat. Spitalul era în curs de demolare în 1984 - făcând loc Casei Poporului, iar Noica a mers pe ruinele lui şi a luat două grinzi de beton pe care să le studieze. Peste o jumătate de an, şi-a prezentat concluziile la un simpozion al Academiei Române. În semn de simpatie, Prager i-a înmânat mai multe dosare cu însemnări autobiografice, fotografii şi evocări ale unor constructori şi arhitecţi cu care fusese contemporan - documente pe care se bazează cartea tipărită în 2004.Volumul mai cuprinde elogii aduse lui Prager de colegi de breaslă şi se încheie cu un cuvânt al fiicei celei mici a inginerului. Anca Costa Foru, 83 de ani, este absolventă de Filologie și a lucrat toată viața ca cercetător la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române și la Muzeul Literaturii Române. Citiţi şi:

  • Mâinile care au desenat România modernă

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Anchete EVZ

evz.ro

libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate