A stat o zi cu concubinul mort în casă, crezând că doarme

A stat o zi cu concubinul mort în casă, crezând că doarme

O femeie din comuna ieșeană Ciortești a stat p zi întreagă cu cadavrul concubinului său în casă, crezând că acesta doarme. Abia seara, la ora 22.00, un nepot care a venit în vizită și-a dat seama că unchiul său e mort.

Elena și Toader, ambii trecuți de 50 de ani, nu erau căsătoriți, însă locuiau de o vreme în concubinaj într-o casă din comună Ciortești. Ambii erau cunoscuți în sat că fiind consumatori de alcool, scriu jurnaliștii de la bzi.ro.

Marți dimineață, Elena a plecat de acasă la o vecină și l-a lăsat pe Toader singur. Femeia s-a întors la ora 11.00 și l-a găsit pe bărbat căzut în mijlocul camerei. A crezut că acesta doarme, a păstrat liniștea, iar mai apoi și-a văzut de treaba. Până seară nu s-a mai apropiat de bărbat și nici măcar nu s-a întrebat cum de poate dormi atât de mult. Aproape de ora 22.00, un nepot de-al bărbatului a venit în vizită și și-a dat seama că unchiul său este mort de ore bune, așa că a sunat la numărul de urgență 112.

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost preluat și transportat la Institutul de Medicină Legala (IML) Iași. Între timp, polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili dacă bărbatul a murit în urmă unei afecțiuni medicale sau dacă la mijloc este vorba despre vreo infracțiune.

"S-a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea cauzei decesului, iar cercetările continuă pentru stabilirea întregii situații de fapt", a declarat, pentru bzi.ro, Anca Vijiac, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iasi.