„A sosit momentul ca Bute să se retragă”

„A sosit momentul ca Bute să se retragă”

Pugilistul român Lucian bute a bifat în această dimineaţă cea de-a doua înfrângere din cariera de profesionist. Bute a fost învins de haitianul Jean Pascal, într-un meci pe care oraşul Montreal îl aştepta de ani buni.

Deşi a promis că el va fi învingătorul confruntării, Bute n-a arătat niciun moment că e capabil să-l învingă pe Pascal, un pugilist parcă mult mai motivat, mult mai bine pregătit.

Felix Păun, primul antrenor al lui Lucian Bute, crede că a venit momentul ca Bute să se oprească şi să-şi agaţe mănuşile în cui.

"Lucian a pierdut pentru că nu a avut mai mult curaj. Staff-ul ar fi trebui să-l ajute mult mai mult în acest sens, să-i schimbe tactica din mers, să-l sfătuiască să folosească combinațiile de lovituri, să meargă la totul sau nimic, pentru că nu mai avea ce pierde. S-a trezit prea târziu, în repriza a 12-a, când nu mai avea nimic de făcut.

Ne puteți urmări și pe Google News

Bineînțeles că și adversarul său, Jean Pascal, este un sportiv de mare valoare, foarte dotat din punct de vedere fizic, rapid și puternic.

Lui Lucian i-a fost frică să nu primească vreo contră și să termine meciul înainte de limită. Poate că ar fi fost rezultatul altul în urmă cu doi ani, pentru că Jean Pascal nu ar fi avut calitățile de acum.

El este la apogeul carierei și a adoptat o tactică perfectă, i-a furat reprizele lui Lucian pe final, a fost foarte sigur pe el și relaxat.

Ambii pugiliști au avut o pregătire fizică perfectă. Cred că cel mai indicat ar fi să se retragă. Acum i-a deschis drumul lui Jean Pascal spre titlul mondial și o retragere ar fi indicată.

Are un palmares impresionant, acest meci l-a dus la puncte, deci cred că a sosit momentul să spună 'adio' carierei sportive. Nu putem spune că operația la mână l-a afectat, nu acesta a fot motivul pentru care a pierdut meciul", a continuat Păun, care a sintetizat apoi lupta.

Meciul a fost pierdut pentru că a fost prea puțin încrezător în propriile forțe. Se vede că a avut o pregătire fizică bună, a avut disponibilitate să întoarcă meciul în ultima repriză, însă încrederea în sine i-a lipsit", a declarat Felix Păun la Digi24.