Culmea ghinionului. A scăpat dintr-un accident de mașină, dar a căzut într-o râpă pierzându-și viața

Culmea ghinionului. A scăpat dintr-un accident de mașină, dar a căzut într-o râpă pierzându-și viața

Un tânăr din Suceava a avut parte de ghinioane în serie care l-au făcut până la urmă să-și piardă viața.

Un tânăr în vârstă de 18 ani, elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava, a murit în condiţii groaznice în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Monitorului de Suceava. 

Tânărul se îndrepta spre casă la volanul mașinii sale când a fost implicat într-un accident rutier. După ce mașina în care se afla s-a răsturnat de mai multe ori în urma impactului cu un morman de pământ, tânărul a reușit să iasă din vehicul însă a căzut în gol într-o râpă de 35 de metri.

Trupul bărbatului a fost găsit a doua zi de polițiști. Aceștia au stabilit că sub șocul impactului tânărul nu și-a putut da seama încotro să se îndrepte și în mod fatal a apucat-o spre râpă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Accidentul s-a petrecut vineri noaptea pe DJ 178A, la ieşirea din satul Mihoveni spre Şcheia, în zona în care drumul judeţean se intersectează cu șoseaua ocolitoare a Sucevei. Tânărul avea 18 ani și carnet de conducere de puțin timp.