Editura Evenimentul si Capital

A murit generalul de care ÎI ERA FRICĂ lui Ceaușescu. Ce funcție i-a gasit că să scape de el

Nicolae Ceaușescu (stanga) și Constantin Olteanu (dreapta)
Autor: | | 4 Comentarii | 47067 Vizualizari

Azi-noapte s-a stins din viață Constantin Olteanu, general-colonel în rezervă, fost Ministru al Apărării Naționale și fost primar general al Capitalei.

Fostul primar a deținut și alte importante funcții în aparatul de partid și de stat până în decembrie 1989. Între 1980 și 1985 a fost ministru al Apărării, după care a fost mutat de către Nicolae Ceaușescu la conducerea Primăriei Capitalei.

Povestea schimbării de la Ministerul Apărării

Schimbarea de la conducerea ministerului Apărării se pare că nu a fost una fără miză, după cum arată documente CIA ieșite la iveală în ultimele luni. Un memorandum înaintat șefului CIA, în aprilie 1986, îi indica drept posibili conducători ai României pe Ion Iliescu și pe Constantin Olteanu. Autorul materialului este asistentul ofițerului de informații pentru Europa. Președintele Statelor Unite era Ronald Reagan, iar URSS era condusă de Mihail Gorbaciov, care, la un an de la preluarea puterii, pornise deja politica sa de „glaznost” care, în final, avea să ducă la prăbușirea comunismului și a Uniunii Sovietice.

Olteanu a fost schimbat din funcție la doar 10 zile, 1 decembrie 1985, după ce Ceaușescu a primit o telegramă Roland Reagan în care liderul American îl lăuda pe ministrul român al apărării și anunța că abia așteaptă o vizită a sa în SUA. Articolul complet despre ridicarea și căderea lui Constantin Olteanu în ierahia Partidului Comunist poate fi citit aici: ALEȘII lui Gorbaciov. Cei doi NOMENCLATURIȘTI care ÎL SĂPAU pe CEAUȘESCU și LEGĂTURILE lor cu MOSCOVA. Documente CIA

Olteanu a povestit pentru EVZ cum s-a ajuns în anii 80 la ideea invadării Poloniei de către ruși

În luna decembrie a anului trecut, Constantin Olteanu, a vorbit pentru Evenimentul Zilei despre un eveniment important petrecut la finalul anului 1981. O telegramă desecretizată de americani vorbește de o scrisoare a lui Ceaușescu în care le promitea acestora că nu va sprijini eventuala decizie a rușilor de a invada Polonia, unde se instaurase Legea Marțială. În arhivele CIA există o telegramă din 1981 care face referire la o scrisoare pe care i-ar fi trimis-o Nicolae Ceaușescu lui Ronald Reagan în legătură cu situația din Polonia, unde se instaurase Legea Marțială. Americanul era avertizat că dacă nu se acționează cu tact în privința luptei dintre autoritățile comuniste și sindicatul Solidaritatea se putea ajunge la invadarea țării. Telegrama este datată 25 decembrie 1981, dar expedierea ei a fost precedată de o ședință a miniștrilor apărării ai țărilor din blocul comunist care a avut loc la Moscova, la începutul lunii decembrie 1981. La a participat din partea României Constantin Olteanu, care a vorbit despre acele evenimente pentru EVZ cu câteva luni înainte să treacă în neființă.

Iată ce spune Olteanu în decembrie 2017 despre ședința din urmă cu 36 de ani: “1981 a fost un an cu anumită încărcătură. Problema principală în Polonia a fost cea din Comitetul Miniştrilor Apărării (ai țărilor membre ale Tratatului de la Varșovia, reuniunea fiind ținută la Moscova, pe 3 decembrie 1981 n.n.) şi, mă rog, că nu s-a convocat Comitetul Politic Consultativ al Tratatului de Varşovia, să discute, care era forul decizional. Ăla trebuia să decidă, nu comitetul miniştrilor apărării. Asta am discutat-o cu ei şi chestiunea a rămas fără răspuns. Biroul Politic al URSS a fost până la urmă de acord cu introducerea Legii Marțiale.

Pe 3 decembrie, mi-a cerut ministrul Apărării rus, mareșalul Dmitri Ustinov, să îi dăm o telegramă, să îl asigurăm de sprijinul nostru, al miniştrilor Apărării din Consiliul Miniştrilor Apărării din Tratatul de Varşovia.

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
11:06 Băsescu ARUNCĂ BOMBA! România este în PERICOL. Procedura care a generat ALERTĂ în rândul guvernanţilor 08:06 "HOȚUL" PONTA SE bate cu "PENALUL" DRAGNEA. Un conflict pentru neliniștea PSD, plus posibila răsturnarea a lui Dăncilă. EDITORIAL DE DAN ANDRONIC 09:53 Dan Andronic anunţă procedura de INFRINGEMENT împotriva României pentru NERESPECTAREA prezumției de NEVINOVĂȚIE în dosarele PENALE 10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate