Editura Evenimentul si Capital

A început să curgă cu pomeni electorale!

02_Dragnea_ND_01
Autor: | | 4 Comentarii | 1266 Vizualizari

Încă din ianuarie, Guvernul a alocat garanţii de aproape 2 miliarde de lei şi alte 1,3 miliarde lei pentru acţiuni care vor viza programe pe placul cât mai multor români.

Cum alegerile europarlamentare sunt programate în luna mai, Guvernul a avut grijă să ia de la început de an măsuri dedicate electoratului care să îşi facă până atunci efectul. Astfel, dacă în ceilalţi ani, în primele luni se duceau negocieri intense între bănci şi Executiv pentru aprobarea de garanţii pentru "Prima casă", în acest an programul demarează din prima lună a anului. În prima şedinţă de Guvern, de pe 7 ianuarie, Guvernul a decis să aloce un plafon de garanţii egal cu 1,2 miliarde de lei pentru program, iar plafonul necheltuit în 2013, în valoare de circa 677 de milioane de lei, va fi şi el, de asemenea, utilizat. În total, peste 1,8 miliarde de lei, garanţii pentru "Prima casă". Cei care locuiesc la bloc au la rândul lor motive de bucurie. Tot pe 7 ianuarie Guvernul a alocat un plafon de garanţii în valoare de 150 de milioane de lei pentru credite subvenţionate şi susţinute de garanţii de stat pentru anveloparea locuinţelor. De asemenea, în şedinţa de Guvern de săptămâna trecută, care a avut loc pe 22 ianuarie, am aflat şi de ce banii din vânzarea pachetelor de acţiuni de la Romgaz şi Transgaz nu au mers spre modernizarea companiilor, ci au rămas la buget. Guvernul a decis "alocarea temporară, pentru lunile ianuarie şi februarie ale anului 2014, a unor sume din venituri din privatizare ordonatorilor principali de credite". Astfel, 1,3 miliarde de lei merg spre plata cererilor de rambursare şi a cererilor de plată eligibile de către ordonatorii principali de credite cu rol de Autorităţi de management. Deşi sunt plăţi necesare, existau deja o mulţime de bani în surplus la buget care puteau fi utilizaţi, dacă ar fi să ne amintim numai de finanţarea primită de Ministerul Dezvoltării. Bani pentru USL Guvernul continuă strategia din 2013. Potrivit unei analize realizate de Andreea Paul, prim – vicepreşedinte PDL, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), condus de vicepremierul Liviu Dragnea, a alocat anul trecut o mulţime de fonduri autorităţilor locale patronate de USL. În primele 9 luni din 2013, 210 milioane lei au mers spre consiliile locale din peste 860 de localităţi: 70% către primarii USL şi doar 13% către PDL. De asemenea, 150 milioane lei din Fondul de rezervă bugetară, dedicat situaţiilor de urgenţă, au mers în proporţie de 90% spre consiliile judeţene patronate de USL, PDL primind doar 6%. În 2014, ministerul lui Liviu Dragnea este principalul beneficiar al bugetului, şi va administra o sumă de 4,5 mai mare decât anul trecut, peste 1,8 miliarde lei.

Loading...
Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Politica

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate