A început NEVERSEA, festivalul distracției estivale

A început NEVERSEA, festivalul distracției estivale

Zeci de mii de tineri din toată lumea au cântat, au dansat, s-au simțit minunat, la Constanța, în prima zi a festivalului Neversea, cel mai mare eveniment muzical pe plajă din Europa. După o ploaie torențială, înghițită de nisipul încins al plajei Modern, dar care a creat emoții organizatorilor, nimeni nu mai poate ține în frâu uriașa petrecere care ține patru zile, non stop.

Abia puteai să arunci un ac, aseară, în orașul Neversea, animat de zeci de mii de persoane, cele mai multe fiind tineri veniți din toate colțurile lumii. “Oraș” supravegheat din interior, discret, de impresionante forțe de ordine, polițiști, jandarmi, echipaje SMURD, agenți de pază, inclusiv trupe antitero. Atmosfera încinsă de artiștii care performau pe cele șase scene ale festivalului a molipsit până și oamenii în uniformă care dansau cot la cot cu spectatorii.

Spectacolul de sunet și lumini de pe scena principală, unde cântau Lucas & Steve, a năucit, pur și simplu o femeie trecută de prima tinerețe. Se uita, șocată, rezemată de gardul de protecție, cum tinerii din jurul ei, în extaz, săreau și cântau în același timp cu artiștii.

Pe aleile din incinta Neversea se circula cu greutate, dar și cu entuziasm. Aglomerația  nu părea să îi deranjeze pe tinerii care se opreau să își “cumpere”, cu brățara, apă, bere, sucuri, băuturi rafinate, mâncare, țigări, pălării, coronițe din flori colorate, să își facă tatuaje din henna, sau să se odihnească pe uriașe perne întinse direct pe plajă. Plus că aveau, la alegere, muzică de toate genurile. Manu Gonzalez a avut mare succes pe una din scenele mai micuțe.

Ne puteți urmări și pe Google News

Toată suflarea a înțepenit, însă, când, puțin înainte de miezul nopții, cerul Neversea a fost luminat de giganticul spectacol de artificii care a marcat Opening Show Day 1. Concertele oferite, apoi, de Alan Walker și Hardwell au “cutremurat” atmosfera. Iar astăzi, în a doua zi a festivalului, fără amenințarea norilor, festivalierii sunt așteptați de Aloe Blacc, Steve Angelo, Nina Kravitz, Irina Rimes, Moonsound și mulți, mulți alții.