Editura Evenimentul si Capital

A început DEZMĂȚUL de Mad Friday. Britanicii și-au BĂUT iar mințile și au făcut spectacol pe străzi | GALERIE FOTO

Mad Friday 2014
Autor: | | 3 Comentarii | 2893 Vizualizari


Vezi galeria foto:

În Marea Britanie, vinerea dinaintea Crăciunui este cunoscută drept Mad Friday (vinerea nebună). În această zi sunt organizate cele mai multe petreceri corporatiste. Știut fiind apetitul britanicilor pentru excesul de alcool, rezutatul nu s-a lăsat nici în acest an așteptat.

Potrivit Daily Mail, efectivele forțelor de ordine au fost suplimentate, dezmățul din această zi nefaifiind de mult o surpriză. În mare, scena se repetă în fiecare an, doar protagoniștii din imaginile care fac înconjurul lumii se schimbă.

Cum în mai toată Marea Bitanie au curs râuri de băutură, iar pesoanele dispuse să își bea mințile sau să își înece amarul în alcool n-au fost puține, s-a făcut greu față situației.

Se știe deja că femeile beau cot la cot cu bărbații, ba de multe ori reușesc performanța să îi bage și sub masă pe reprezentanții sexului tare, cei care se dau în stambă, ori, după caz de-a berbeleacu pe străzi sunt destui, așa că atunci când se dă startul sărbătorilor de iarnă în Regatul Unit, fotografiile cu cei care se fac de râs, mai ales femei, devin viral pe intenet.




Alte articole din categoria: Divertisment

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
13:17 Predoiu, despre raportul SIPA: „L-am trimis la CSAT şi l-am clasificat; Nu cunoşteam conţinutul arhivei” 12:39 Scântei: „Unele dosare SIPA au fost XEROXATE. Îi cer ministrului Toader să explice cum documente CLASIFICATE au ajuns în presă” 12:22 Cazanciuc: În 2013 s-a intrat în arhiva SIPA pentru că se ARSESE un BEC 11:48 Preşedintele UNJR: „Ce a căutat un cadru SRI în arhiva SIPA în 2013?” 11:10 Vanghelie, declarație BOMBĂ despre SIPA: „S-a luat pe CD-uri, exact ştiţi cum iei covrigii pe o aţă” 10:14 REACȚIA lui Băsescu cu privire la arhiva SIPA: Oricât încearcă „băieţii veseli” să arunce responsabilitatea la CSAT, nu merge 10:08 Dan Andronic, despre judecătorul Cristi Danileț: „Nu cred că le-a copiat el...esta MÂNA unui PROFESIONIST” 09:25 ANDRONIC: Nu am înţeles de ce Tudorel Toader nu a DESECRETIZAT aceste documente 09:16 Cine A INTRAT în Arhiva SIPA. Ministerul Justiției a publicat lista 08:21 EXPLOZIV! Judecătorul Cristi Danileț informa DNA despre audierea unor martori. Documentul care dovedește TOT - Foto în articol 07:35 Au apărut primele pagini din RAPORTUL SECRET al ARHIVEI SIPA - FOTO 07:04 ACUM puteți citi DOCUMENTUL INTEGRAL! Am pus mâna pe RAPORTUL SECRET cu privire la Arhiva SIPA! 00:00 “Ați vrut dovezi, na Dovezi!" Jurnalistul Dan Andronic ARUNCĂ SISTEMUL ÎN AER 00:00 Ancheta DIICOT privind arhiva SIPA este în „stadiu incipient” 23:44 DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Fostul șef al SIPA, desemnat șef la SIE

Articole salvate