A început ATACUL CĂPUȘELOR la Timișoara. 35 de persoane au ajuns la spital numai într-o săptâmănă

A început ATACUL CĂPUȘELOR la Timișoara. 35 de persoane au ajuns la spital numai într-o săptâmănă

Un număr de 35 de timișoreni au ajuns la Urgențe la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” în ultima săptămână, după ce au fost mușcați de căpușe, în parcurile din oraș.

Medicii  fac apel ca oamenii să se prezinte de îndată al spital dacă au fost mușcați. Atunci când căpușa stă mai mult de 24 de ore în piele, există riscul declanșării bolii Lyme, dacă acea căpușă este purtătoare de Borrelia.

Primăria Timișoara nu a anunțat încă licitația pentru dezinsecție, deși a câștigat de mai bine de jumătate de an  procesul pe care l-a invocat constant pentru lipsa unui astfel de contract timp de trei ani și jumătate. În contrapartidă, pe rețelele de socializare e viralizată o petiție care cere imperativ municipalității să rezolve problema căpușelor.

„Doresc dezinsecția contra căpușelor în parcuri, Pădurea Verde și spațiile verzi din Timișoara”, sună textul petiției semnate, până acum, de peste 1.200 de persoane.

Ne puteți urmări și pe Google News