A fost găsită SURSA NORULUI RADIOACTIV care intoxică Europa. RUŞII SUNT DE VINĂ! Află ce au făcut în 2003!

A fost găsită SURSA NORULUI RADIOACTIV care intoxică Europa. RUŞII SUNT DE VINĂ! Află ce au făcut în 2003!

"O fantomă bântuie Europa", şi nu este vorba de fantoma comunismului, ci despre un nor radioactiv, însă tot ruşii sunt responsabili.

În data de 30 august 2003 un submarin nuclear rus s-a scufundat în Marea Barenţ “din neglijenţa personalului”, readucând în memoria rușilor drama de pe Kursk, submersibilul atomic care s-a scufundat în 2000, având la bord 118 militari. 

Submarinul K-159 s-a scufundat la peste cinci kilometri de Insulă Kildin, la o adâncime de peste 230 de metri. Acesta avea peste 40 de ani și nu mai naviga din 1989, iar incidentul a intervenit în timp ce era remorcat către o uzină de demontare. Potrivit reprezentanţilor Rusiei, pontoanele de remorcare s-au desprins din cauza unei furtuni, iar submarinul și-a pierdut stabilitatea și s-a scufundat. 

Potrivit ministrului rus al apărării la ora respectivă, Igor Ivanov, care s-a deplasat la locul tragediei pentru a coordona echipa care încearca să recupereze submersibilul, acesta se află la 238 de metri adâncime, pe orizontală, iar ușă care duce în interior era deschisă. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, voci avizate din cadrul marinei susţineau că submarinul era practic o epavă de mai mulți ani. Ministrul a mai afirmat că nu s-a înregistrat vreo creștere a nivelului radioactivității apelor din zonă. Săptămâni la rând, în continuare, specialiştii au măsurat nivelul particulelor radioactive de iod 131 din aer pe tot întinsul Europei, dar rezultatele nu au fost satisfăcătoare.

Totuşi,  recent, particule radioactive suspecte, iod 131, care nu se găsesc în mod normal în natură, au fost descoperite în Europa, relatează The Independent. Deocamdată nu se știe clar de unde provine substanţa, dar una dintre teoriile vehiculate este că Rusia a efectuat un test nuclear secret.

Adepţii teoriei conspiraţiei susţin că, deoarece a fost detectat prima dată în nordul Norvegiei, este posibil ca Rusia să fi făcut un test nuclear secret în zonă, iar cotidianul german Bild face analogia între particulele radioactive identificate în aer şi "accidentul" submarinului rus din 2003.

Iodul 131 este asociat cu bombele atomice şi a fost găsit în toată lumea după testarea acestui tip de arme, precum şi după accidentele de la centralele nucleare Cernobîl şi Fukushima. De asemenea, izolat în laborator, se foloseşte la tratarea unor forme de cancer şi altor boli.