A compus BEETHOVEN în funcţie de ritmul inimii sale? Descoperire UIMITOARE

A compus BEETHOVEN în funcţie de ritmul inimii sale? Descoperire UIMITOARE

Potrivit savanţilor din Statele Unite, ritmurile percutante din unele dintre cele mai cunoscute lucrări ale lui Beethoven ar fi putut fi inspirate din maladia cardiacă de care suferea muzicianul german.

Ludwig van Beethoven şi-a compus capodoperele muzicale în concordanţă cu ritmul neregulat al inimii sale, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii americani, potrivit dailymail.co.uk.

Ei spun că pasaje întregi din muzica lui se potrivesc cu bătăile neregulate ale inimii muzicianului, care suferea de aritmie cardiacă.

Sinergia modelează

Ne puteți urmări și pe Google News

În echipa de cercetători de la Universitatea Michigan şi Universitatea Washington s-au aflat un cardiolog, un medic specializat în istorie medicală şi un muzicolog.

Studiul, publicat în Perspectives in Biology and Medicine, a analizat mai multe compoziţii ale lui Beethoven, căutând anumite indicii despre o maladie cardiacă pe care ar fi avut-o celebrul muzician german.

Ritmurile din anumite pasaje din câteva compoziţii renumite reflectă, spun cercetătorii americani, bătăile neregulate ale inimii lui Beethoven, care ar fi fost cauzate de o aritmie cardiacă.

"Muzica lui pare să fi fost simţită, atât la propriu, cât şi la figurat, cu inima", a spus Joe Howell, cercetător la Universitatea Michigan, coordonatorul studiului.

"Atunci când inima ta bate neregulat din cauza unei maladii cardiace, ea face acest lucru în cadrul unor tipare previzibile. Credem că auzim unele dintre aceste tipare în muzica lui. Sinergia dintre minţile şi corpurile noastre modelează felul în care simţim lumea din jur", a adăugat el.

Tipare ritmice

Cercetătorii americani au studiat tiparele ritmice din mai multe compoziţii care ar putea să reflecte felul în care Beethoven era afectat de aritmie, o maladie care face inima să bată prea repede, prea încet sau într-un ritm neregulat.

Schimbările bruşte, imprevizibile din ritmul şi notele din muzica lui Beethoven par să se potrivească cu astfel de tipare asimetrice cardiace.

Un exemplu elocvent, spun cercetătorii americani, este fragmentul final, "Cavatina", din Cvartetul pentru coarde in Si bemol major, Opus 130, o compoziţie încărcată de emoţie, despre care Beethoven a spus că îl făcea întotdeauna să plângă.

La mijlocul compoziţiei, tonalitatea se schimbă, brusc, în Do bemol major, provocând un ritm neechilibrat ce evocă o emoţie întunecată, dezorientare şi o senzaţie stranie, adeseori descrisă prin sintagma "răsuflare tăiată".

Ultima contribuţie

În indicaţiile lăsate de compozitorul german pentru muzicienii care interpretează această partitură, secţiunea respectivă a fost marcată prin cuvântul german "beklemmt", un termen care se traduce prin sintagma "inimă grea", după cum notează şi Huffington Post.

autorii studiului spun că "inimă grea" poate să însemne "tristeţe", dar expresia în cauză ar putea să descrie şi senzaţia de apăsare, un sentiment adeseori asociat cu aritmia cardiacă.

Experţii au studiat Sonata pentru pian în La bemol major, Opus 110 - sonata centrală dintr-un grup de trei, care reprezintă ultima contribuţie adusă de Beethoven acestui gen - şi debutul Sonatei "Les Adieux" (Sonata Opus 81a, în Mi bemol major), compusă în timpul atacului francez asupra Vienei din 1809.