Revista "Nature" anunţă lansarea unui site românesc ANTIPLAGIAT

Revista "Nature" anunţă lansarea unui site românesc ANTIPLAGIAT

Celebra revistă ştiinţifică a publicat un articol numit "Cercetătorii români luptă împotriva plagiatului", material care anunţă lansarea site-ului Integru.org, înfiinţat la iniţiativa cercetătorilor români pentru a investiga cazurile de plagiat din mediul academic.

Autoarea articolului arată că oamenii de ştiinţă din România au creat inedita platformă în urma cazurilor răsunătoare de plagiat care i-au avut în prim-plan pe fostul ministru al Educaţiei, Ioan Mang, rectorii şi prorectorii de la UMF Târgu-Mureş, dar şi pe prim-ministrul Victor Ponta. "Nature" subliniază repeziciunea cu care guvernul a făcut uitate aceste nereguli impardonabile, citând specialiştii Integru.org în privinţa practicilor folosite de cadrele didactice acuzate de plagiat, care "au încercat să se eschiveze punând sub semnul întrebării motivaţia acuzatorilor". Autoarea mai notează că site-ul academicienilor români, lansat în această săptămână, îşi propune să "ajute la reformarea şi la restaurarea încrederii în sistemul de cercetare şi educaţie al României". Fiecare caz depistat va fi dezbătut de experţi internaţionali, independenţi, singurii membri anonimi ai site-ului fiind cei din alcătuirea consiliul editorial, oameni de ştiinţă români ce lucrează în interiorul şi în afara ţării, pentru a evita atacurile personale ale celor acuzaţi de abateri. Integru promite să posteze lucrările suspecte, alături de documentaţia de plagiat şi de pasajele copiate.