Editura Evenimentul si Capital

EVZ 25 ani

„Marea Epurare” turcă: Peste 154000 de persoane suspectate de legături cu Fethullah Gülen au ajuns în fața justiției

Autor: | | 1 Comentarii | 327 Vizualizari

Peste 154.000 de persoane au avut până astăzi cu probleme juridice ca urmare a unor presupuse legături cu mișcarea predicatorului islamic exilat în SUA, Fethullah Gülen, după tentativa nereușită de lovitură de stat din 15 iulie 2016.

Au fost începute proceduri legale împotriva unui număr de 154694 de suspecți, iar 50136 de persoane au fost arestate pentru presupuse legături cu organizația clericului musulman Fethullah Gülen, conform agenției oficiale de presă Anadolu. Potrivit agenției, 2431 de judecători și procurori activi în sistemul judiciar au fost arestați, în plus față de cei 104 membri ai Curții Supreme, 41 de membri ai Consiliului de Stat, doi membri ai Curții Constituționale și trei membri ai Curții Supreme a Judecătorilor și Procurorilor . Un număr de 6982 de membrii ai forțelor armate, dintre care 167 generali, 8816 ofițeri de poliție, 23 de guvernatori, 72 guvernatori adjuncți, 112 guvernatori districtuali și 31550 de civili și funcționari publici au fost, de asemenea, arestați. Dintre cei reținuți, 45708 au fost eliberați, dar se află sub control judiciar, iar 12753 au fost eliberați după îndeplinirea unor proceduri în cadrul forțelor de securitate și la instanțe de judecată. Din cele 7430 de persoane arestate, au fost eliberate 7122, dar se află și ele sub control judiciar. În total, 1312 soldați, 1247 ofițeri de poliție, nouă vice-guvernatori, trei guvernatori, trei guvernatori districtuali, 195 de judecători și procurori, doi membri ai Curții Supreme a Judecătorilor și Procurorilor , un membru al Consiliului de Stat și opt membri ai Curții Supreme au fost, de asemenea, eliberați. Au fost emise mandate pentru 7112 de suspecți, dintre care 6353 sunt civili și funcționari publici, 221 de judecători și procurori, șase membri ai Consiliului de Stat, 25 de membri ai Curții Supreme, 137 soldați, 369 ofițeri de poliție, trei viceguvernatori și opt guvernatori districtuali. Un număr de 665 suspecți încă se află în detenție. S-a considerat că nu este necesară urmărirea penală pentru 2763 de suspecți. Dintr-o altă perspectivă, Ministrul Apărării Fikri Ișık a declarat că güleniștii din Forțele Armate Turce au fost descoperiți după tentativa de preluare a puterii și că peste 7.800 dintre aceștia au fost trecuți în rezervă ca urmare a legăturilor cu gruparea celricului Fetula Gulen. „Descoperim trădătorii care au infiltrat forțele armate turcești, unul câte unul. Am concediat peste 7.800 de persoane din cadrul armatei din cauza legăturilor pe care aceștia le-au avut cu gruparea (lui Gulen). Pe de o parte, îi dăm la o parte pe acești trădători. Pe de altă parte, întărim forțele armate“, a declarat Ișık în cadrul unui eveniment desfășurat în provincia Kocaeli din nord-vestul țării în seara zilei de 28 mai, adăugând că aproximativ 305000 de tineri au completat cereri de înscriere la Universitatea Națională de Apărare. „Universitatea Națională de Apărare avea nevoie de 5200 de studenți pentru anul universitar 2016-2017. Aproximativ 305000 de tineri au aplicat, de când am făcut anunțul. Oamenii se bazează pe armata lor și vor continua să facă acest lucru“, a mai adăugat acesta.



Tag-uri: Fethullah, turcia

Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
07:00 Surse: Lista scurtă de MINIȘTRI a PSD. ARTILERIA GREA a partidului intră în joc 19:26 Tăriceanu a făcut ANUNȚUL. Ce spune despre o majoritate ALDE-PNL 16:44 Portretul-robot al VIITORULUI PREMIER. Cine vine la Palatul Victoria 16:19 Klaus Iohannis despre premier: O să REZOLV foarte REPEDE problema MAJORITĂȚII 15:12 PSD pregătește „Guvernul fără pitpalaci” 15:00 Planul chinezesc al echipei Ponta - Grindeanu 14:28 Capul fostului ȘEF SRI George Maior, CONDIȚIE pusă în PSD pentru noul Guvern 13:05 De ce nu vrea PNL să intre la guvernare 09:28 Greșeala FATALĂ din LISTA de PREMIERI a lui Dragnea, descoperită de Băsescu 16:25 Ce spune Iohannis despre ALEGERILE ANTICIPATE 13:45 Ce ASCUNDE programul CONSULTĂRILOR la Cotroceni 12:53 STRATEGIA PNL înaintea CONSULTĂRILOR cu Iohannis. Orban NU VREA la guvernare - surse | Exclusiv EvZ 12:51 Portița matematică a lui Klaus Iohannis: PSD riscă să piardă guvernarea 10:57 Cine nu i-a RĂSPUNS la telefon lui GRINDEANU după ce a fost DEMIS 09:58 Noul premier: lista scurtă din PSD - surse 09:27 Evoluție INCREDIBILĂ în SONDAJE pentru PSD, în urma CRIZEI INTERNE. Influența SCANDALULUI asupra electoratului 08:52 Ce va face ministrul Justiției PÂNĂ în ULTIMUL MINUT, după demiterea Guvernului. Declarațiile lui Toader 00:20 Grindeanu ARE O INFORMAŢIE-BOMBĂ DESPRE ŞEFUL PSD: „I-am spus lui Dragnea…” Premierul a vorbit şi despre SCHEMA MARII TRĂDĂRI care L-A DEZAMĂGIT CRUNT 18:50 Cronica Războiului conjugal din PSD. România lui Cristoiu

Articole salvate