Editura Evenimentul si Capital

DISCRIMINARE LA ADOPTII: "Vreau să înfiez un copil şi cu toate că sunt căsătorită, soţul nu poate fi tatăl lui"

09_Familie_Reuters
Autor: | | 4 Comentarii | 866 Vizualizari

Românii care vor să înfieze copii se plâng că schimbările aduse legii adopţiilor în aprilie îngreunează procedurile şi discriminează.

După ce Legea Adopţiilor a fost modificată la începutul acestui an, numărul românilor, dar şi al străinilor care vor să adopte copii abandonaţi de părinţii naturali a crescut. Şansele lor de reuşită sunt însă reduse de birocraţia care nu e mult diminuată, mai ales când vine vorba despre românii care au domiciliul în afara ţării. 67.000 abandonaţi, doar 1.400 adoptabili "Telefonic s-au făcut foarte multe solicitări, sau pur şi simplu oamenii sună pentru a se informa", ne-a explicat Ramona Popa, purtătorul de cuvânt al Oficiului Român pentru Adopţii (ORA). Statisticile exacte ale numărului de adopţii făcute după schimbarea legii nu sunt încă disponibile, însă mai mulţi copii au ajuns în familii pentru perioade de probă. "Spre exemplu, anul trecut în perioada ianuarie-august au fost 350 de potriviri (n.r. testul care arată compatibilitatea dintre familia adoptivă şi copil), în acest an, în aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 500", a mai explicat reprezentantul ORA. În condiţiile în care sunt circa 2.000 de cupluri din ţară care au obţinut actele care le permit să adopte, numărul copiilor abandonaţi este de circa 67.000 de mii, iar al celor adoptabili mai mic de 1.400. "Eu vreau să adopt un copil împreună cu soţul, care e cetăţean UE, iar în luna octombrie ar trebui să am toate actele gata. Cu toate că suntem căsătoriţi, copilul îl adopt doar eu, soţul nu va fi în acte tatăl lui, deşi ni s-a cerut acte la dosar şi din partea lui, că nu are cazier, că nu a abandonat un copil în România", îşi prezintă pe scurt situaţia Nicoleta Brunel, care este şi coordonatoarea Asociaţiei "SOS Infertilitatea" (www. vremsaadoptam.ro). Revoltător este şi modul în care sunt trataţi cetăţenii români cu domiciliul în străinătate, care nu au dreptul să adopte un copil decât dacă timp de doi ani nu este dorit în România. "Eu sunt adepta adopţiilor internaţionale. Fără ele, numeroşii copii abandonaţi care au probleme medicale nu au nicio şansă. Occidentalii sunt mai pregătiţi să se ocupe de ei decât suntem noi", crede Nicoleta. 90% dintre familiile care adoptă sunt infertile. Cei mai mulţi copii adoptabili sunt din Constanţa şi Prahova Fără concediu dacă adopţi un copil peste 2 ani Ioana are 40 de ani, şi-a depus dosarul de adopţie în aprilie 2011, iar din februarie 2012 este fericita mămică a unui băieţel de aproape doi ani (foto). "Uşor nu a fost. Noi suntem un caz fericit, comparativ cu alte familii, dacă mă gândesc la cei pe care îi cunosc", comentează Ioana. Noua lege i se pare că nu simplifică cu nimic lucrurile, ba dimpotrivă, crede că ar trebui să se acorde dreptul de a adopta tuturor cetăţenilor români indiferent de teritoriul pe care trăiesc. Un alt lucru care o nemulţumeşte este legat de privarea mămicilor de concediu maternal dacă bebeluşii au peste doi ani. "Nu există niciun fel de sprijin, nu înteleg că acel copil trebuie adaptat la noul mediu şi are nevoie de atenţie." Citiţi şi:
  • A crescut interesul pentru adopţii
  • Românii, tot mai interesaţi să adopte un copil

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Social

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate