Cristian Sima: CTP ştia de murdăriile colegilor de la Adevărul. Despre Chireac: "A primit peste 1,5 milioane de dolari şi i-a distribuit politicienilor"

Cristian Sima: CTP ştia de murdăriile colegilor de la Adevărul. Despre Chireac: "A primit peste 1,5 milioane de dolari şi i-a distribuit politicienilor"

Într-un nou mesaj, Cristian Sima vorbeşte şi despre afacerile pe care le-a avut cu Bogdan Chireac. Cel din urmă a intrat în direct la B1 TV, la emisiunea "Sub semnul întrebării", la care au participat Ion Cristoiu, Robert Turcescu, Dan Andronic, Cristian Preda şi Alfred Bulai. Întrebat dacă a avut relaţii de afaceri cu Sima, Chireac a fost foarte evaziv, a dat un răspuns cu jumătate de gură şi fără să precize clar relaţia sa cu brokerul.

Următorii despre care a vorbit Cristian Sima în noul mesaj sunt Cristian Popescu şi Bogdan Chireac. Despre declaraţiile lui Cristian Tudor Popescu "Cristian Tudor Popescu mă compară cu un Vântu avortat. E adevărat, eu nu am furat niciun ban, i-am pierdut şi nu 300 de milioane, ci doar 4. Crucişătorul Potemkin al presei româneşti a venit însă la Hotnews să-şi ofere serviciile deşi ştia că ipochimenul megaloman, adică eu , sunt acţionar şi finanţator. A fost refuzat nu pentru că nu e un jurnalist excelent dar, noi nu am crezut că două nuci dure, Tapalagă şi CTP, pot să stea în aceeaşi redactie. De fapt, când primea leafa de la Vântu la Realitatea şi când a făcut ziarul Gândul nu l-au ars mâinile când primea banii păgubiţilor de la FNI. După ce am publicat textul "SOV şi junimiştii", CTP a fost foarte nervos în redacţie deşi a apreciat calitatea literară a textului. Atunci nimeni nu a negat nimic, doar Dinescu, simpatic ca întotdeauna, a declarat despre crearea ziarului Gandul: "eh... Sima e un pârâcios", declaraţie făcută la TV."

Despre relaţia cu Bogdan Chireac

"Referitor la Bogdan Chirieac, acesta a fost acţionar la WBS Holding din `98 până în 2001. I-am făcut eu cadou 5% din acţiuni. După ce am văzut ce a făcut în campania electorală 2000 a trebuit să i le iau înapoi, evident contra cost. În 2000, prin contul pe care l-a avut la WBS Holding la Banca BSI Chiasso Elveţia a primit peste 1,5 milioane de dolari şi i-a distribuit politicienilor. Şi-a oprit şi pentru el 60.000 dolari pe care i-a trimis fără nicio jenă direct în România pe contul soţiei la National Bank of Greece. Voi povesti pe larg cu dovezi, adică toate transferurile de bani In şi Out. Banii veneau de la multinaţionale, tot din conturi din Elveţia. Discutia cu CTP a avut loc pentru că Dinescu voia să ia 1 milion de dolari de la mine şi să facă Gândul, iar eu mă opuneam ca Bogdan Chirieac să fie acţionar pentru că i-am spus cu ce se ocupa. CTP ştia cu ce se ocupau colegii săi de la Adevărul, dar, deşi nu participa la asemenea murdării, se făcea că nu vede. CTP mi-a spus că el vrea să facă ziar cu Dinescu, nu cu mine şi să-i dau banii lui Dinescu. Până la urma s-a întâmplat exact aşa, dar nu cu banii mei, ci cu cei ai lui Vântu. La publicarea articolului de mai sus nu a protestat , acuma la ce imagine am îi e uşor să lovească cu frânturi de adevăr." Citiţi şi prima parte a mesajului, relatări despre Gigi Becali şi Walter Zenga

Ne puteți urmări și pe Google News