Actorul din rolul principal din filmul "Despre oameni şi melci" a explicat cum arată peisajul lui cinematografic ideal

Lungmetrajul "Despre oameni şi melci", de Tudor Giurgiu, cu Andi Vasluianu şi Monica Bîrlădeanu în rolurile principale, are premiera naţională pe 14 septembrie. Filmul a putut fi văzut deja la două festivaluri: TIFF, pe care l-a deschis, şi Anonimul. Acţiunea lungmetrajului se petrece în 1992, la Câmpulung Muscel, potrivit sinopsis-ului oficial. Fabrica de maşini ARO a dat faliment şi urmează să fie privatizată într-o săptămână. Va fi cumpărată de o companie franceză care intenţionează să o transforme într-o crescătorie de melci. Dintre cei 3000 de muncitori pe care fabrica îi are în prezent, doar 300 îşi vor păstra locul de muncă. George Petrescu, liderul de sindicat (Andi Vasluianu) trăieşte cu o sumă modică lunară, la fel ca toţi ceilalţi muncitori din oraş. Neputând să doarmă într-o noapte, vede o reclamă la televizor despre o bancă de spermă care plăteşte 50 dolari pentru fiecare donaţie. Aşa îi vine ideea nebunească de a salva fabrica şi locurile de muncă ale colegilor săi. Dacă 1000 dintre muncitori îşi vând sperma timp de o săptămână, ar putea strânge suficienţi bani pentru a salva fabrica de la faliment. Aşa, ar putea să dea din nou drumul la producţie şi toată lumea ar avea din nou de lucru. Pentru EVZ, Andi Vasluianu a vorbit şi despre un blanc emoţional pe care l-a resimţit la filmări. EVZ: La câte probe ai fost până ai obţinut rolul din "Despre oameni şi melci"? Andi Vasluianu: Cred că am fost la opt. Pe ce scene ai dat probă? Păi, pe cea de sus, pe care o am cu Monica (Bîrlădeanu - n.r.). Nu prima, cea de pe acoperiş. Aceea în care îi spun să facă o copie după contractul cu francezii. Dar, la vremea respectivă, scena era scrisă altfel. Apoi am refăcut-o la final pentru că nu era în regulă textul. În ce sens? Nu era credibil. Pe parcursul filmărilor, pe măsură ce se apropia ziua în care trebuia să facem acea scenă, îi tot spuneam: "Tudore (Giurgiu - n.r.), nu se poate! Nu e în regulă". El îmi replica: "Lasă, că vedem". Până la urmă am schimbat că nu aveam ce face. Cu vreo două zile înainte de filmare, am schimbat-o. La filmări care a fost cea mai dificilă scenă, cea la care s-au tras cele mai multe duble? Nu a fost cea pentru care s-au tras cele mai multe duble. Cea mai dificilă pentru mine, nu zic pentru ceilalţi, a fost scena în care le ţin discursul prima oară muncitorilor, când le spun că ştiu eu o clinică... Era pentru prima oară când făceam chestia asta în faţa unei mulţimi şi erau oameni care n-aveau nicio treabă cu actoria. Erau figuranţi... Şi tu trebuia să îi ţii în priză. Ei primesc indicaţii - "Uitaţi-vă la ăla, ascultaţi-l..." şi tot aşa. Dar, na! E greu. Plus că m-am pierdut eu. La repetiţii a mers foarte bine. Şi când să filmăm, după ce s-au aşezat camerele, am avut un blanc emoţional. Nu legat de text. M-am oprit, i-am rugat să mă ierte, m-am întors cu spatele, am mai stat aşa puţin şi apoi am reluat filmarea. Blancul emoţional ţi se întâmplă des? Nu, în niciun caz. Era prima oară când mi se întâmpla. Dar m-am regrupat şi m-am apucat de treabă. Se întâmplă câteodată când vrei tu să faci totul foarte bine. Uneori, e bine să îţi spui: "Ei, greşesc. Şi care-i treaba?". Acela a fost singurul moment, în rest a mers totul brici. Eu am avut foarte multă poftă de filmul acesta. Mi-a fost foarte drag proiectul, pentru că m-am înţeles foarte bine cu Tudor şi Vivi (Drăgan Vasile, directorul de imagine - n.r.) şi ne simţeam foarte bine la filmări. Curgea excelent. De ce ai avut atâta poftă de filmul acesta? Mi-a plăcut foarte mult subiectul, din start Tudor mi-a spus că vrea să facă o comedie, nu un film greu. "Dacă o să iasă bine, cu atât mai bine, dar nu mă duc cu gândul mai departe". Totul a fost foarte liber. Cum vezi publicul-ţintă al filmului "Despre oameni şi melci"? De orice fel. Filmul e şi amuzant, are şi momente în care te pune pe gânduri şi îţi imaginezi ce ai face dacă ai fi în situaţia acelor oameni, cum ai funcţiona şi aşa mai departe. Filmul are de toate. Şi partea aceea care vorbeşte despre antropologia oamenilor de atunci. Nu cred că acest film exclude vreun spectator. Dar nici nu are mari profunzimi. E o situaţie de viaţă simplă sau nu chiar atât de simplă... Care e replica ta favorită din film? Îmi plac toate. Mai degrabă îmi place un moment decât o replică anume. Acela când revin la soţie, scena din final, cu mine şi Andreea Bibiri. Îmi place trăirea din ea. Decizia unui om, pur şi simplu. E foarte greu să iei decizii. Acea scenă nu e pentru toţi oamenii. Foarte puţini bărbaţi din România şi din lume, în general, ar fi în stare să facă aşa ceva. S-ar simţi îngrozitor. Cu ce regizor cu care ai mai lucrat l-ai compara pe Tudor Giurgiu? E un om îngrozitor de atent. El pare tot timpul că nu e. Dacă ai fi un om neatent în ceea ce îl priveşte, ai putea să crezi că poţi să îl faci. Poţi să faci ceva la care el nu e atent, ca actor, şi să iasă aiurea sau să greşeşti fără ca el să vadă. Sau să crezi că el nu vede că tu te simţi prost, că ai o stare nasoală interioară. De fapt, el e foarte atent şi vede fiecare amănunt. Pare că nu e acolo, dar el le vede foarte bine. Asta mi-a plăcut. Nu cred că suportă comparaţie cu un alt regizor. Cum ai colaborat cu Monica Bîrlădeanu? Foarte bine. Este spre profesionistă, un om foarte mişto, foarte inteligentă. A fost foarte bine, ne-am înţeles din prima, totul a fost perfect. Ne cunoşteam dinainte, dar din vedere. La probe ne-am cunoscut mai bine. Tot atunci a fost o chestie clară. Ne potriveam foarte tare, era o chimie a feţelor foarte bună din start. Atunci s-a bătut în cuie, când am dat proba cu ea. Ce te-a surprins la reacţia publicului de la Anonimul? Te aşteptai ca spectatorii să fie atât de entuziasmaţi? Nu, tocmai la asta nu m-am aşteptat. Asta m-a şi emoţionat. Ce poţi să îţi doreşti mai mult decât lumea să vină şi să se entuziasmeze la un film pe care l-ai făcut? Nimic mai mult. Cinstit, nu mai am nevoie de premii, ci de public. Aş vrea să reintre lumea în cinema, asta îmi doresc foarte mult. La teatru vin, şi în număr mare. Dar la film... De ce crezi că se întâmplă asta? Pentru că s-au plictisit de acele filme. Pentru că nu mai vor acel gen de filme. Foarte mulţi nu le înţeleg. Foarte mulţi se întreabă: "De ce filmele astea? Eu ce am de extras de aici?". Unii extrag. Dar, în altă ordine de idei, să fim înţeleşi: dacă n-ar fi existat noul val, n-ar fi existat nici Anonimul, nici TIFF-ul, multe festivaluri. Îmi povestea la un moment dat un tânăr regizor că a mers la un festival destul de tare de scurtmetraje pentru că scria "Made in Romania". El era din România şi acei oameni respectau filmul românesc. Datorită noului val, suntem altfel priviţi afară. Şi e foarte important. Pe de altă parte, mi-ar plăcea să existe toate genurile pe piaţă, aşa cum au francezii o paletă atât de largă. <iframe width="638" height="356" src="http://www.youtube.com/embed/zc1RtkvAiLM" frameborder="0" allowfullscreen></iframe> CITIŢI ŞI:

• Tudor Giurgiu: "Am avut de-a face cu toată opacitatea bisericii ortodoxe"