Editura Evenimentul si Capital

ŢARA ARDE, PRIMARUL SE PIAPTĂNĂ. Robert Negoiţă pregăteşte contracte de 11 milioane de euro în regim de urgenţă

06_Negoita_RzV
Autor: | | 9 Comentarii | 733 Vizualizari

Edilul sectorului 3 propune, pe bandă rulantă, aleşilor locali investiţii inutile pentru moment şi foarte scumpe. Numai amenajarea unei tribune de 1.000 de metri pătraţi va costa 540.000 de euro. Şi, ca să nu mai facă licitaţie, ediulul a invocat nevoia imediată a investiţiilor, deşi ele nu sunt o urgenţă pentru locuitorii Sectorului 3 al Capitalei, potrivit unor aleşilor locali.

La solicitarea primarului Robert Negoiţă, majoritatea USL din Consiliul Local Sector 3 a votat pentru alocarea unor sume cuprinse între 440.000 euro şi 540.000 euro în vederea reamenajării tribunei sportive din parcul Al. I. Cuza. Tribuna pe care Robert Negoiţă doreşte să o reamenajeze are o suprafaţă de doar 1.021 mp, ceea de înseamnă că "investitorul" Robert Negoiţă cheltuieşte 530 euro/mp, din bani publici, pentru acest proiect care nu se regăseşte printre priorităţile locuitorilor din Sectorul 3. Aceasta în condiţiile în care, în prezent, locuinţele în Bucureşti se construiesc cu 600 euro/mp. De altfel, în ultimele şedinţe ale Consiliului Local Sector 3, Robert Negoiţă şi USL au aprobat ca aproximativ 11.000.000 euro să fie cheltuite în mod iresponsabil şi ilegal pe proiecte lipsite de necesitate, toate hotărârile de consiliu local prin care aceşti bani sunt aruncaţi pe geam fiind aprobate în regim de urgenţă, încălcându-se astfel legea. Exemplul cel mai elocvent este suma de peste 5 milioane de euro alocată construirii unui nou sediu al Primăriei. Prin aprobarea unor astfel de investiţii inutile, ilegale şi exorbitante, Robert Negoiţă şi USL dovedesc că singura lor urgenţă este aceea de a colecta bani, prin firmele de casă, pentru a-şi putea alimenta campania electorală din Bucureşti. Contactaţi de EVZ, reprezentanţii Primăriei Sectorului 3 au explicat că vor să formuleze un punct de vedere fundamentat şi abia apoi vor explica de ce s-au luat aceste hotărâri în Consiliul Local. Primarul Robert Negoiţă nu a putut fi contactat până în momentul publicării ştirii.




Alte articole din categoria: Bucureşti

evz.ro

libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
Tema zilei
13:45 REACȚIA lui Grindeanu despre desecretizarea arhivei SIPA: „S-a făcut un pas important” 13:44 PRIMA REACȚIE a lui Toader după desecretizarea arhivei SIPA. Ce spune despre Laura Codruța Kovesi 13:17 Predoiu, despre raportul SIPA: „L-am trimis la CSAT şi l-am clasificat; Nu cunoşteam conţinutul arhivei” 12:39 Scântei: „Unele dosare SIPA au fost XEROXATE. Îi cer ministrului Toader să explice cum documente CLASIFICATE au ajuns în presă” 12:22 Cazanciuc: În 2013 s-a intrat în arhiva SIPA pentru că se ARSESE un BEC 11:48 Preşedintele UNJR: „Ce a căutat un cadru SRI în arhiva SIPA în 2013?” 10:14 REACȚIA lui Băsescu cu privire la arhiva SIPA: Oricât încearcă „băieţii veseli” să arunce responsabilitatea la CSAT, nu merge 10:08 Dan Andronic, despre judecătorul Cristi Danileț: „Nu cred că le-a copiat el...esta MÂNA unui PROFESIONIST” 09:25 ANDRONIC: Nu am înţeles de ce Tudorel Toader nu a DESECRETIZAT aceste documente 09:16 Cine A INTRAT în Arhiva SIPA. Ministerul Justiției a publicat lista 08:21 EXPLOZIV! Judecătorul Cristi Danileț informa DNA despre audierea unor martori. Documentul care dovedește TOT - Foto în articol 07:35 Au apărut primele pagini din RAPORTUL SECRET al ARHIVEI SIPA - FOTO 07:04 ACUM puteți citi DOCUMENTUL INTEGRAL! Am pus mâna pe RAPORTUL SECRET cu privire la Arhiva SIPA! 00:00 “Ați vrut dovezi, na Dovezi!" Jurnalistul Dan Andronic ARUNCĂ SISTEMUL ÎN AER 00:00 Ancheta DIICOT privind arhiva SIPA este în „stadiu incipient” 23:44 DEZVĂLUIRI BOMBĂ! Fostul șef al SIPA, desemnat șef la SIE

Articole salvate