8,4 milioane de euro, finanţări nerambursabile pentru energie regenerabilă

8,4 milioane de euro, finanţări nerambursabile pentru energie regenerabilă

Dosarele de finanţare pentru Programul "RO06 Energie regenerabilă – RONDINE" pot fi depuse la sediul Administraţiei Fondului pentru Mediu în perioada 20 martie - 20 mai, bugetul alocat sesiunii fiind de aproape 8,4 milioane de euro, potrivit instituţiei.

Operatorii economici pot primi finanţare în cuantum de maximum 50% din valoarea totală eligibilă a proiectului, pentru regiunea Bucureşti-Ilfov acordându-se maximum 40% din valoarea totală eligibilă a proiectului. Pentru unităţile administrativ-teritoriale de pe întreg teritoriul României se acordă până la 100% din valoarea totală eligibilă a proiectului, se mai precizează în comunicatul remis de Administraţia Fondului pentru Mediu.

Programul de finanţare "RO06 Energie regenerabilă – RONDINE" are două componente: o componentă hidroelectrică şi una geotermală. Prin componenta hidroelectrică se urmăreşte realizarea de investiţii iniţiale şi retehnologizarea hidrocentralelor, cu scopul extinderii capacităţii de producţie de electricitate din surse regenerabile, iar componenta geotermală vizează realizarea de investiţii iniţiale şi retehnologizarea centralelor de producere a energiei termice ce utilizează energia geotermală, cu scopul extinderii capacităţii de producţie de energie termică din surse regenerabile.

Pentru componenta hidroelectrică, solicitanţii eligibili sunt operatorii economici privaţi sau de stat, iar pentru componenta geotermală solicitanţii eligibili sunt operatorii economici privaţi sau de stat şi unităţile administrativ-teritoriale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Vor fi declarate eligibile numai acele proiecte destinate unor locaţii unde reţeaua de distribuţie a agentului termic există, inclusiv racordurile la utilizatori, necesitând doar conectarea la sursa geotermală.