50.000 de autovehicule înregistrate pe piaţa de LEASING OPERAŢIONAL din ROMÂNIA

50.000 de autovehicule înregistrate pe piaţa de LEASING OPERAŢIONAL din ROMÂNIA

Piaţa de leasing operaţional din România va ajunge la 50.000 de autovehicule la finalul acestui an, în timp ce 17,5% din totalul înmatriculărilor de maşini noi se va situa pe acest segment, a declarat, marţi, într-o conferinţă de specialitate, Daniel Ivan, preşedintele Asociaţiei Societăţilor de Leasing Operaţional, scrie Agerpres.

“Piaţa de leasing operaţional a crescut mai mult decât am estimat, principalul catalizator fiind competiţia dintre jucătorii care activează în acest domeniu. Şi începutul de an a fost bun în ceea ce priveşte investiţiile atât la companiile mari, cât şi la cele mai mici. Din păcate, de la jumătatea anului s-a remarcat o frânare a acestui trend, fapt ce poate influenţa negativ cifrele de la finalul anului 2014. Estimăm ca, la finalul anului, să avem un număr de 50.000 de autovehicule aflate sub leasing operaţional. În 2013, s-au consemnat 43.000 de unităţi pe acest segment. Înmatriculările de maşini noi de către societăţile de leasing operaţional vor reprezenta, la finele anului 2014, un procentaj de 17,5% din totalul de 348.000 de unităţi din România, în timp ce la finele anului 2013, procentajul era de 17,3% din total”, a afirmat Ivan.

Preşedintele ASLO a estimat că potenţialul pieţei de leasing operaţional din România este de 100.000 de autovehicule, ceea ce indică faptul că 'mai este loc pentru creşteri'.

La rândul său, Bogdan Apahidean, director general în cadrul LeasePlan, a menţionat că dintre cele 400.000 de companii înregistrate la Registrul Comerţului, doar câteva mii activează în domeniul leasingului operaţional.

Ne puteți urmări și pe Google News

“La ora actuală, există 400.000 de companii înregistrate la Registrul Comerţului şi doar câteva mii, dar puţine mii, activează în leasingul operaţional. Din păcate, din cele 400.000 de companii, multe sunt închise şi au parc auto doar pe hârtie. Avem peste 1.000 de maşini administrate din gama pick-up truck, mai ales din zona companiilor energetic”, a spus Apahidean.

Conform datelor oficiale, piaţa de leasing operaţional a ajuns, în România, după primele nouă luni din 2014, la 47.000 de unităţi, în creştere cu 13% faţă de aceeaşi perioada a anului trecut, atingând previziunea revizuită în iulie pentru finele anului.