Editura Evenimentul si Capital

5 martie 1953, ziua în care a dispărut „Tătucul popoarelor” | EVZ SPECIAL

Cortegiul funerar al lui Stalin a umplut străzile Moscovei
Autor: | | 7 Comentarii | 1757 Vizualizari

Se împlinesc astăzi 63 de ani de la moartea lui Iosif Visarionovici Stalin, cel mai sângeros dictator din istorie. Moartea lui Stalin, survenită în urmă cu 63 de ani, pe 5 martie 1953, a reprezentat începutul dezvrăjirii treptate de paradisul comunist. Mitul conducătorului genial, mesianic, al părintelui popoarelor a început să se fisureze, iar printre crăpături s-au putut observa acţiunile abominabile, lipsite de orice discernământ moral pe care acesta le-a patronat de-a lungul domniei despotice.

Prăbușirea mitului

Peste 3 ani, în 1956, mitul său avea să fie distrus aproape în totalitate chiar de către cei care l-au construit cu migală atâţia ani.


FOTO: Iosif Visarionovici Stalin, la apogeul puterii sale în fosta URSS



Din nefericire pentru apologeții sinceri sau oportuniști ai ideologiei de extremă-stânga, nimic nu a mai putut să crească la umbra marelui Stalin.


Tentativele succesorilor de a se întoarce la rădăcinile sănătoase ale marxism-leninismului nu s-au bucurat de atributul ingenuităţii.

Bolnavul Europei comuniste

Cultul personalității a fost atât de puternic încât legăturile cu trecutul nu au mai putut fi refăcute cu succes, stalinismul fiind o ruptură, nu o continuitate. Substituirea cultului personalităţii lui Stalin cu ceea ce Ken Jowitt numea „charisma impersonală” a Partidului a dat greş. Aşa cum Imperiul Otoman a fost bolnavul Europei în secolul XIX, Imperiul Sovietic a fost bolnavul din ograda comunistă, iar acest fapt paradoxal a cauzat printre altele, prăbuşirea lamentabilă din 1989-1991.

Liderii sovietici nu au mai putut asigura, în ciuda unor victorii de etapă, hrana spirituală adecvată pentru motivarea oamenilor, carenţele sistemice evidente nu au mai putut fi ocultate, orice surogat ideologic fiind practic insuficient pentru asigurarea aderenţei într-o lume abrutizată de morbul totalitar.

Gheorghe Gheorghiu- Dej a reușit să scape nevătămat după acest seism politic

În mod evident, decesul lui Iosif Stalin a avut reverberaţii şi la Bucureşti, liderii comunişti români aflând că nu mai puteau venera chipul cioplit pe care şi-l confecţionaseră cu atâta efort.

Asta nu a dus și la mutații politice semnificative, Gheorghe Gheorghiu-Dej – un politician foarte bun, versatil, cu doze inepuizabile de viclenie – reușind să se descurce în așa fel încât să treacă nevătămat peste seismul produs în lagărul socialist după 5 martie 1953.

Bucurie reprimată

În rândul populaţiei, reacţiile de bucurie au fost evidente. Desigur, au fost reacţii discrete, lăuntrice. Totuși, nu trebuie desconsiderat procentul celor care au suferit sincer la aflarea veștii că Stalin a murit. Nu putem şti cu certitudine numărul acestora, dar credibilitatea sentimentului de tristeţe este greu de pus la îndoială, anii de propagandă isteric-agresivă având efecte concrete.

Populația află de moartea lui Stalin printr-un mesaj comun al Comitetului Central, Consiliului de Miniștri și Prezidiului Marii Adunări Naționale. Acesta anunţa că „vestea morţii lui Iosif Stalin – genialul conducător şi învăţător al oamenilor muncii din lumea întreagă, cel mai bun prieten al poporului român – a zguduit întregul nostru popor şi ne-a îndoliat inimile.”


FOTO: Portretul dictatorului la tinerețe



Omagiu

Pentru a semnala că nu se va schimba nimic odată cu disparația liderului de la Kremlin, conducătorii PMR „au convingerea că poporul nostru va merge cu hotărâre nestrămutată înainte spre victoria definitivă a socialismului în Patria noastră, contribuind la întărirea lagărului păcii (...) pe calea puternic luminată de geniul Marelui Stalin.” 1)

Autorităţile centrale au început să transmită directive către Comitetele Regionale, şefii forurilor fiind însărcinaţi să ia „urgente măsuri pe toate sediile Partidului, UTM-ului şi Sindicatelor să fie arborate steaguri roşii îndoliate”, iar în întreprinderi „se vor aşeza într-un loc potrivit şi bine vizibil un mare portret al tovarăşului Stalin, înrămat în roşu cu doliu.” 2) De asemenea, pe 6 martie, mesajele transmise de Comitetul Central, Consiliul de Miniştri şi Prezidiul MAN „să fie citite în faţa adunării de tovarăşi bine controlaţi şi siguri.”

Pază întărită

Temându-se de organizarea unor manifestații ostile, Secţia de Agitaţie şi Propagandă ordonă administraţiei locale să ia „măsuri de întărire a pazei (...) tuturor instituţiilor în vederea prevenirii acţiunilor duşmanului de clasă.” 3) În următoarele zile vor avea loc miting-uri impresionante în toată ţara. Chiar şi în eventualitatea în care cifrele furnizate de comunişti nu sunt reale – peste 7 milioane de cetățeni ar fi participat la evenimentele de comemorare a morții lui Stalin – probabil că a fost cea mai mare mobilizare a românilor din istorie pentru un scop precis, cu excepţia alegerilor, unde prezenţa era obligatorie.


Comuniștii au susținut că peste 7 milioane de cetățeni români au participat la comemorarea lui Stalin.


Apogeul a fost atins pe 9 martie. La ora 11, timp de trei minute, au sunat „sirenele tuturor instituţiilor şi întreprinderilor”, a încetat „orice fel de lucru (...) peste tot unde se găsesc oameni la muncă.” Întreaga circulaţie a fost oprită, toată România s-a oprit simbolic pentru a comemora evenimentul funerar. În provincie, la fiecare adunare au fost numiţi câte trei vorbitori – un militar ( în caz că nu era disponibil, un tânăr sau o tânără) tovarăşi din conducerea organizaţiilor de partid, muncitor/muncitoare sau fruntaş/fruntaşă în muncă. Şi aceasta este o notă simbolică, se încerca demonstrarea solidarităţii tuturor cetăţenilor, indiferent de vârstă sau categoria socială din care făceau parte.

După încheierea discursurilor, se interpretau o strofă din imnul Uniunii Sovietice și Internaționala.

George Călinescu și Mihail Sadoveanu i-au înălțat ode dictatorului

Intelectualii au fost şi ei chemaţi să participe la doliul naţional, să „plângă” prin texte dispariţia lui Iosif Stalin.


FOTO: Sicriul cu corpul neînsufl ețital dictatorului



Pentru Constantin Ion Parhon, liderul de la Moscova a fost „cel mai mare şi mai iubit om al zilelor noastre”, „eliberatorul popoarelor”, „cel mai drag prieten, ocrotitorul, sprijinitorul şi învăţătorul nostru iubit”, „glorios stegar al luptei mondiale pentru pace, geniul care a făurit forţa invincibilă a Uniunii Sovietice.” 4)


FOTO: Prima pagină a ziarului „Scânteia”, din 5 martie 1953



Campionul păcii mondiale

Mihail Sadoveanu îl descrie ca fiind „cel mai bun părinte și cel mai înțelept tovarăș”, „campionul păcii mondiale, scutul mamei şi copilului, apărătorul liniştii oamenilor muncii, protectorul tineretului”, „marele geniu al omenirii progresiste.” În ciuda veştii „de cumplită durere (...) va rămâne veşnic între noi, mai viu decât toţi viii.” Nici George Călinescu nu s-a lăsat mai prejos, folosindu-şi talentul literar incontestabil pentru a descrie această „figură gigantică a istoriei.”

Astfel că Stalin a reprezentat „o forţă grandioasă, temerară, stăruitoare, combativă, mai ales constructivă, dar liniştită şi zâmbitoare (...) gânditor genial, conducător al Revoluţiei din Octombrie, întemeietor şi teoretician al Statului Socialist, dezrobitor al Patriei, părinte al oamenilor muncii din toată lumea, apărător al păcii.”

Acestea sunt doar o parte din mesajele transmise în acele zile de doliu în România comuniștilor. În ciuda limbajului encomiastic, a frazeologiei bombastice, posibilitatea ca intelectuali precum Mihail Sadoveanu sau George Călinescu să creadă în textele lor este redusă, mai ales în cazul celui din urmă, date fiind antecedentele sale din perioada carlistă.

Trebuie disociată opera literară de propagandă, dar, totodată, aportul anumitor literați la legitimarea schimbărilor survenite după 1948 este greu de neglijat sau de aruncat într-o notă de subsol oarecare.

La București începe procesul de repudiere a cultului personalității

La câteva zile după manifestaţiile din 9 martie – 12 martie – are loc o şedinţă a Biroului Politic al CC al PMR, la care au participat Gheorghe Gheorghiu-Dej, Iosif Chișinevschi, Alexandru Moghioroș, Gheorghe Apostol, Miron Constantinescu, Chivu Stoica, Emil Bodnăraș, Petre Borilă și Constantin Pârvulescu.

S-a discutat, printre altele, despre eternizarea memoriei lui I.V. Stalin. Unele instituţii şi combinate au primit numele său, mai multe monumente au fost ridicate în câteva oraşe din ţară.

Discreție

Totuşi, acestea aveau să fie construite în următorii ani, Dej argumentând că „o ploaie de denumiri de pe acum poate chiar să micşoreze importanţa gestului nostru.” 5) Nu manifestările în exces şi zgomotoase reprezintă cea mai bună soluţie, ci obţinerea unor rezultate cât mai bune în toate „domeniile de activitate” şi „ridicarea conştiinţei clasei muncitoare.”

Prin poziția adoptată, Dej începuse deja, la o săptămână de la moartea lui Stalin, să se situeze pe o platformă echilibrată, să declanșeze procesul lent de repudiere a cultului personalității și construirii unei imagini de aparentă independență față de tutela Moscovei. În acest sens, decesul lui Stalin a reprezentat o uşurare nu numai pentru majoritatea covârşitoare a populaţiei României, ci şi pentru conducătorii Partidului Muncitoresc Român, în frunte cu Dej.

Note bibliografice

1) A.N.I.C, fond CC al PCR, Agitație și Propagandă, dos. 50/1953, ff. 1-3.

2) Ibidem, f. 10.

3) Ibidem, f. 11.

4) Scânteia, nr. din 9 martie 1953, p. 2.

5) A.N.I.C., fond CC al PCR, Cancelarie, dos. 22/1953, f. 18.




Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate