În perioada ianuarie – septembrie 2015, Organizația Națională „Cercetaşii României”, prin Centrul Cercetăşesc Nocrich – H. C. Habermann, găzduieşte într-un mic sat transilvănean pe Bruno, Tiago, Darina şi Pavel - 4 voluntari energici veniți din Portugalia şi Cehia prin proiectul „Romanian Villages Speak Non Formal” implementat în cadrul programului Serviciului European de Voluntariat.
Pe parcursul şederii în România, cei patru tineri vor organiza și desfășura activități de educație nonformală bazate pe Metoda Scout, activități ce urmăresc dezvoltarea fizică, intelectuală, morală, afectivă, socială și spirituală a copiilor și tinerilor din satul Nocrich, județul Sibiu. De asemenea, copiii vor avea șansa să exerseze limba engleză prin diverse metode interactive, cum ar fi jocuri, competiții și activități creative.
Voluntarii au trecut proba de foc a primelor săptămâni petrecute aici, timp în care s-au acomodat cu locul și oamenii, s-au cunoscut între ei, au început să lucreze în echipă și acum îşi fac cu mult entuziasm planuri pe următoarele luni. Scopul acestui proiect este ca la finalul stagiului de voluntariat, prin activitățile pe care le vor desfășura la Centrul Cercetășesc Nocrich – H. C. Habermann, cei patru tineri să fie cetățeni activi ce vor aduce un plus de valoare comunităților din care provin.
Începutul promițător a dat încredere că în aceste nouă luni de proiect se vor putea genera schimbări pozitive atât în cadrul comunității în care se găsește centrul educaţional, cât și în dezvoltarea voluntarilor care se vor întoarce acasă mai câștigați și mai pregătiți pentru a răspunde cu încredere şi creativitate următoarelor provăcări. Etapa finală a inițiativei include un proiect personal pe care voluntarii îl vor dezvolta individual și care va reprezenta aportul lor la dezvoltarea comunităţii şi a oamenilor cu care interacționează.