Editura Evenimentul si Capital

30 de ani de la „Love Story”-ul românesc, „Declarație de dragoste”. Omul care a rupt inimile româncelor. Adrian Păduraru, un actor de viță veche

Actorul și-ar dori o continuare a filmului de pe urma căreia a cunoscut gloria pe care a visat-o de copil FOTO: MARIAN ILIESCU
Autor: | | 1 Comentarii | 4828 Vizualizari

A fost bărbatul de care s-au îndrăgostit mamele tinerilor de astăzi. Astăzi e la fel de frumos. Timpul l-a făcut, parcă, și mai interesant. Un actor și declarația sa de dragoste pentru o profesie care, nedrept, l-a distribuit în rolul eternului îndrăgostit

Ar fi putut fi un Alain Delon autohton. Era frumos şi talentat. Filmul care l-a făcut celebru tocmai a împlinit 30 de ani de când tuturor româncelor le-a căzut cu tronc chipeșul moldovean din Iași. În 1986, era un Ryan O’Neal al României. Iar „Love Story”-ul american era bătut la audienţă de „Declaraţie de dragoste”. Împreună cu superba Teodora Mareş formau, în ochii tineretului acelor ani, cuplul perfect. Filmul, deși tributar ideologiei de pe atunci, cu personaje schematice și scenariu previzibil, a fost un adevărat blockbuster. A venit, apoi, revoluţia şi carismaticul actor a intrat într-un con de umbră. Asemenea altor băieţi frumoşi, colegi de promoţie cu el, prindea greu roluri. Lumea îl asimila doar cu Alexandru Bârsan, personajul întrupat în filmul regizorului Nicolae Corjos. N-a renunţat la actorie, dar n-a mai cunoscut un astfel de succes. A cochetat, discret, şi cu oenologia. Astăzi, la 55 de ani, e un bărbat la fel de frumos ca acum trei decenii. Ba chiar mai interesant. Adrian Păduraru e ca vinul vechi.

„Mulțumesc lui Dumnezeu că succesul nu mi-a luat mințile”

„Declaraţie de dragoste” a spulberat toate recordurile de audienţă ale filmelor de la mijlocul anilor ’80. Adrian Păduraru era un bărbat superb. Toate fetele din ţară suspinau după el. Multe aveau fotografii cu el pe noptieră. I-a fost greu, i-a fost uşor? Cum era pe stradă? „Ăăăă… Greu!”, își face cu ochiul fostul june-prim. Are o voce baritonală, de radio, şi un fizic de invidiat. Ridurile, inerente vârstei, îl fac, parcă, şi mai interesat. Se ruşinează un pic: „Nu eram obișnuit cu gloria. Un succes de asemenea proporții, pe atunci, era mai rar! Foarte rar, pentru oamenii tineri... Poate cântăreţii, folkiştii sau rockerii mai aveau notorietatea asta. Dar ei aveau succes şi eu eram un puşti... Mă refer la Phoenix, Ducu Bertzi, Holograf...”.

Spune că pe stradă îi venea și lui greu, dar și celor care vroiau să-l cunoască. Pe timpul acela nu exista cultura relaţiei directe: „Mulţumesc lui Dumnezeu că nu mi-a luat minţile succesul de atunci. Să ştii, succesul e mult mai greu de dus decât insuccesul!”. Recunoaşte că a şi greşit. „Am primit foarte multe scrisori şi n-am răspuns la niciuna. Îmi cer iertare, în primul rând fetelor”. Pardonabil, că era însurat. Și, soția era geloasă? Adrian Păduraru râde: „O, da! Și din punctul ăsta de vedere era greu de făcut slalom printre situații”.


FOTO: Un cuplu care a înfierbântat inimile adolescenților și tinerilor de la mijlocul anilor



Stângăciile unor debutanți

Adrian Păduraru şi Teodoara Mareş formau un cuplu aproape hollywoodian. Păreau perechea perfectă. I-a tentat o idilă? Sau, poate, au avut una? Roşeşte: „Aici e… Am sărbătorit, la Iaşi, 30 de ani de la premieră. Vorbeam cu ea, mândri cumva de felul în care am jucat. Nu prea ne suportam... Priveam viaţa, filmul şi lucrurile diferit. Eram şi introvertiţi, amândoi... Nu era loc la niciunul de o comunicare mai profundă”.

Filmul a fost o supapă de aerisire în filmele încărcate de ideologie comunistă ale acelor ani. Cu toate că personajele erau destul de schematice şi existau numeroase astfel de ingerinţe politice, aproape nimeni dintre spectatori nu le-a băgat în seamă. Care e explicaţia? Adrian Păduraru spune că filonul de sensibilitate al filmului şi admiraţia faţă de o relaţie de iubire între doi adolescenţi încălzea totul: „Devenea rezonabil orice fel de schematism și dogmă. Nicolae Corjos a avut căldură sufletească... A avut răbdare cu niște debutanți. Dacă te uiţi la filmele de debut ale unor mari actori români precum Iordache Cotescu, George Constantin dai de stângăcii. Este de înţeles că noi, care nu eram ca ei, aveam emoţiile noastre”.

Prima „Declarație de dragoste” nu se uită

Când a văzut ultima oară „Declarație de dragoste”? Ce părere are acum, la 30 de ani de la premieră, despre film, despre el ca actor, atunci, și despre fosta sa parteneră, Teodora Mareș? Mai țin legătura? Nu, nu l-a mai văzut în întregime de multă vreme. Doar secvențe: „Mă uit cu tandrețe și înțelegere față de stângăcii... Aveam! Ei, da! Dar și cu admirație pentru sinceritatea cu care jucam!”. Spune că, uitându-se la film, după 30 de ani, o găsește pe Teodora Mareș strălucitoare: „Aș compara-o cu Julie Christie sau cu Natalie Wood, din «Splendoare în iarbă»!”. Evident, vorbesc: „Abia acum avem o relație de prietenie!”. Cum ar fi un film „Declarație de dragoste – după 30 de ani”? O urmare. Cu Tamara, Caramitru, Diplan, Adela Mărculescu, trăiesc aproape toți din actorii consacrați de pe atunci... „M-am gândit la asta. Și câțiva regizori s-au gândit! Mi-ar plăcea! M-aș vedea în rolul tatălui lui Alexandru Bârsan. Ar trebui, însă, să fie cineva dispus să finanțeze un film frumos...”.

A vrut gloria de mic copil

Actorul, om matur astăzi, are nostalgia liceului de pe timpul său. Toţii copiii erau în uniforme, nu conta originea socială, că tata era doctor sau că mama era femeie de serviciu... „Era mult mai simplu și frumos. Conta ceea ce suntem și mai puțin ceea ce avem! Nu vroiam să epatăm. Erau trenduri, dar totul era mai fin, moale și domestic”.

Şi cum a obţinut el rolul? Se foieşte pe scaun şi aprinde o ţigară aromată. Se ia singur peste picior: „Eu, cu câţiva colegi de an, de la IATC, ne consideram actori de teatru şi de probe de film. Că nu luam niciuna! Avusesem zeci de castinguri înainte de primul film. Ăsta a fost al treilea. Am ajuns pe «lista scurtă», după prima probă cu Teodora. Ea era primadona!”. Zâmbeşte, amintindu- şi: „Eram foarte serioşi şi crispaţi de dorinţa de a face cinematografie. Mai târziu, am învăţat să şi glumim”.

Dar, de ce s-a făcut actor? Că băieţii visează să ajungă aviatori, marinari sau poliţişti... Recunoaşte, franc, că i-a plăcut succesul: „Am vrut gloria! Din cauza asta am descoperit actoria abia în facultate! Vroiam să mă știe lumea, să ies din rând! Vroiam coperta revistei Cinema!”. Le-a avut pe toate.


Loading...
Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: EVZ Special

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate