Editura Evenimentul si Capital

3 cărți despre schimbare care te vor pune pe gânduri

Autor: | | 0 Comentarii | 504 Vizualizari

3 cărți care ne îndeamnă să avem mai multă încredere în puterea noastră de a face schimbări importante în propria noastră viață, punând pe primul loc lucrurile care ne ajută să ne dezvoltăm cu adevărat

Anul tău perfect, de Charlotte Lucas

Un domn a cărui viață se derulează după un program fix găsește o agendă în prima zi a anului. Contrar concepțiilor sale, decide să nu o ducă la biroul de Obiecte pierdute, ci să o deschidă. Agenda este completată; fiecare zi a anului care tocmai a început are un program, pe care tânarul începe să îl urmeze. Unde îl va duce acesta, ce întâlniri, ce oameni extraordinari va întâlni, va ajunge până la urmă la posesorul agendei - sunt întrebări la care cititorul află răspunsul odată cu Jonathan, unul dintre cele două personaje centrale ale cărții.

Eleanor Oliphant, de Gail Honeyman – o carte despre forța noastră interioară și despre lucrurile incredibile de care suntem capabili

Eleanor Oliphant, de Gail Honeyman, este o carte despre forța noastră interioară și despre lucrurile incredibile de care suntem capabili. Eleanor Oliphant este o femeie marcată de o singurătate profundă. Trăiește în umbra unei copilării chinuitoare, pe care o neagă și o ascunde adânc, în memoria ei. Cu un curaj extraordinar, începe să îi lase pe alții să se apropie de ea și să viseze la o viață pe care credea că nu o merită. Romanul de debut al lui Gail Honeyman este emoționant și plin de compasiune, iar mesajul lui este unul luminos, plin de speranță. Dacă Eleanor Oliphant a fost capabilă să renscă, atunci noi, cei obișnuiți, putem face lucruri incredibile.

Dansul reîncarnării, de Michael Moore

După ce trăim, murim. Apoi? Mai primim încă o șansă? Nu numai una, ci zece mii de șanse. Zece mii de ocazii de a trăi cum trebuie, de a găsi un răspuns, de a descoperi înțelepciunea. Milo a trăit și a murit de 9 995 de ori până acum și mai are doar cinci pentru a-și câștiga locul în Sufletul universal. Dacă nu va reuși, îl așteaptă Neantul. Dansul reîncarnării nu este doar o poveste de dragoste cu totul specială; fiecare călătorie din leagăn până în mormânt îi oferă lui Milo câte o bucată din puzzle-ul cosmic – dacă va reuși să le pună pe toate la un loc la timpul potrivit, atunci va înțelege ce înseamnă să fii o parte din ceva mai mare decât infinitul. Dansul reîncarnării al lui Michael Poore este povestea a tot ceea ce face ca viața să fie profundă, frumoasă, absurdă și tristă.

Pagina 1 din 1



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Cultură

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
21:51 „Dumnezeu mi-a dat dreptate!” SCHIMBARE DRAMATICĂ în cazul lui Mircea Cosma. ŞOC PENTRU DNA! Judecătorii au acceptat probe 21:00 De ce-l apără președintele României pe procurorul interlop Portocală, zis și Zdreanță. România lui Cristoiu 16:53 „DUMNEZEII” DE LA DNA PLOIEȘTI. După Onea și Portocală, a intrat în acțiune și Giluela Deaconu! Cum se fabrică INSTANT UN DOSAR 13:13 DEZVĂLUIRI-BOMBĂ! Cine este al 4-lea procuror din înregistrările lui Cosma și cui i s-a mai pregătit UN DOSAR 07:30 Justiția e oarbă sau are orbul găinilor? 22:38 Alte NEREGULI INCREDIBILE la DNA Ploieşti! Vlad Cosma a explicat CUM ERA INSTRUIT să fie consecvent. REACŢIA JUDECĂTORILOR, de neuitat 22:24 Teribilul ROL FALS JUCAT de Dragnea şi CAMUFLAJUL din spatele REVOCĂRII ŞEFEI DNA. Se ştie deja DECIZIA LUI TOADER pentru Kovesi 20:18 STENOGRAME EXPLOZIVE cu procurorul DNA Mihaiela Iorga Moraru și un PERSONAJ CELEBRU. Un nou scandal în Justiţie 20:08 Laura Codruţa Kovesi, din nou la ATAC. Ce planuri are ŞEFA DNA? Breaking News! 18:36 VIOLENȚE la protestul din fața DNA. Mălin Bot, o nouă încăierare cu jandarmii! Informații de ultimă oră! 18:23 DEZVĂLUIRI-BOMBĂ! Kovesi A MINȚIT ÎNCĂ O DATĂ. Documentul care o incriminează 14:28 BĂSESCU tranșează scandalul DNA Ploiești. SFAT VITAL pentru Iohannis: „CEREAM imediat O ANCHETĂ”! 11:13 Elena Udrea, ATAC la Kovesi: NU vreau să fiu EXECUTATĂ. O să fiu aceeași și dacă intru la PUȘCĂRIE 11:08 Laura Codruţa Kovesi, în centrul unui NOU SCANDAL. Inspecţia Judiciară efectuează VERIFICĂRI. News Alert 15:21 MITING LA COTROCENI. Abuzurile procurorului Portocală AU STÂRNIT PSD. SCANDAL la POARTA LUI Iohannis. Update 15:05 DOVADA care o incriminează pe șefa DNA. Vlad Cosma: „Kovesi A MINȚIT”. Apar NOI DEZVĂLUIRI 11:49 Toader, Kovesi, raportul şi revocarea, MISTER ELUCIDAT! CE SE POATE FACE şi ce nu? Un fost ministru al Justitiţiei A LĂMURIT TOTUL 11:09 Adevărata VULNERABILITATE a șefei DNA. MARILE ȘPĂGI și MARILE AVERI, „uitate” de Kovesi. Atacul neașteptat al unui jurnalist 08:48 NOI informații în SCANDALUL DNA. Daniel Savu CONTRAATACĂ. Ce le pregătește procurorului „Portocală” și lui Lucian Onea 15:39 Inspecția Judiciară a CSM s-a SESIZAT din oficiu. Verifică DEZVĂLUIRILE lui Vlad Cosma despre DNA Ploiești și procurorul „Portocală”

Articole salvate