Editura Evenimentul si Capital

200 de ani de la nașterea lui Karl Marx. Unul din marii lucizi ai omenirii. Gândul de duminică

Autor: | | 7 Comentarii | 3757 Vizualizari

Germania, mai întîi, și Anglia, mai apoi, au sărbătorit împlinirea a 200 de ani de la nașterea lui Marx.

La Trier, unde s-a născut Karl Marx, în cadrul festivităților, președintele Comisiei Europene Jean Claude Juncker, a adus un elogiu filosofului Karl Marx, ținînd să precizeze că autorul Capitalului, ba chiar și al Manifestului Partidului Comunist, nu e responsabil de crimele comise de regimurile comuniste, regimuri care s-au revendicat (fără ca Marx să fi aprobat asta!) de la învățătura lui Karl Marx.

În România, unde tot intelectualul e de Dreapta, unde nu există un partid de Stînga (PSD e un partid al ciocoilor vopsiți în roșu), unde tînăra generație nu știe nici cine a fost Moise (pe care-l confundă cu cu un baterist care consumă droguri), d-apoi Karl Marx, afirmațiile lui Juncker au stîrnit uimiri revoltate. Cum a-dică ditamai președintele Comisiei Europene nu-l scuipă de Karl Marx, ba chiar îl și laudă?!

Fiind de acord cu teza că autorul Manifestului Partidului Comunist nu e responsabil de crimele comise în numele lui, așa cum nici Isus nu e responsabil de crimele comise de cruciați în numele lui, ca să nu mai spun că așa cum Marx nici măcar n-a profețit NKVD-ul, la fel Isus n-a profețit Inchiziția, mi-aș permite să observ că la 200 de ani de la nașterea lui Marx noi trebuie să sărbătorim pe filosoful Marx și nu pe doctrinarul regimurilor comuniste, deși fie și pentru că învățătura sa a fost revendicată de peste un secol de bătălie politică, în multe locuri victorioasă prin cucerirea puterii, ar trebui să-l privim pe Marx cu deosebit respect. Filosoful Karl Marx e autorul tezei potrivit căreia ideile își au determinarea în economic. Pentru această coborîre a gîndirii pe pămînt din sferele înalte în care le-au plasat filosofii anteriori, Marx poate fi considerat unul din mari lucizi ai omenirii. La aniversarea a 200 de ani de la nașterea sa, reiau aici un text scris înainte de 1989, scris de mine în calitate de eseist și nu de gazetar.

Cele patru mari sporuri ale lucidităţii

Dacă ar fi să-l credem pe S. Freud, de-a lungul timpului, ştiinţa a dat trei mari lovituri egocentrismului uman: descoperirea lui Copernic, evoluţionismul darwinist, descoperirea subconştientului. Două lucruri trebuie precizate în legătură cu cele spuse de fondatorul psihanalizei. Primul: acestor trei momente trebuie să li se adauge un al patrulea: teza marxismului conform căreia ideile, artisticul, îşi au, în ultimă instanţă, determinarea în economic. Că acestea sunt, deci, efecte ale unor cauze mult mai profunde. Al doilea: cele patru mari momente sunt tot atâtea etape în dramaticul drum al dezbărării omului de iluzii, tot atâtea sporuri ale lucidităţii. Descoperirea lui Copernic a înlăturat credinţa naivă că Pământul şi, deci, şi omul s-ar afla în centrul Universului. Evoluţionismul darwinism a relevat că omenirea se trage din atât de dispreţuita maimuţă. Descoperirea subconştientului a atras atenţia unei zone tulburi a fiinţei umane, în care stau lucruri refuzate de conştiinţă. Determinismul economic marxist, fără a fi mecanicist, a dezbărat pe om de iluzia că înaltele zone ale gândirii şi simţirii ar fi un teritoriu în sine, rupt de probleme pământeşti. Întreaga istorie poate fi, deci, privită ca o cale către omul dezamăgit, către bărbăteasca luciditate.

Pagina 1 din 1
Tag-uri: marx, 200, ani



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Opinii EVZ

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
playtech.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI
Tema zilei
09:53 Dan Andronic anunţă procedura de INFRINGEMENT împotriva României pentru NERESPECTAREA prezumției de NEVINOVĂȚIE în dosarele PENALE 10:28 Ludovic Orban, AUDIAT la Parchetul General. A fost chemat pentru a se constitui parte vătămată în dosarul în care a fost achitat 23:24 Dragnea: „SUSPENDAREA PREȘEDINTELUI nu este o soluție, dar NU AVEM de GÂND să FIM INACTIVI” 22:10 TEXTUL DENUNȚULUI făcut de Orban împotriva premierului Dăncilă. ÎNALTĂ TRĂDARE, uzurparea funcției și DIVULGARE de informații nepublice - FOTO 16:37 Testamentul lui Corneliu Coposu a fost făcut public. DOCUMENTUL OLOGARF în TEXT. Scris într-un moment în care îşi simţea sfârşitul 15:09 CADE GUVERNUL?! Un fost ȘEF al CCR a făcut lumină în CONFLICTUL IOHANNIS - DĂNCILĂ 14:30 Războiul PSD-Iohannis, la alt nivel. Se pregătește un protest URIAȘ: Sute de MII de oameni în STRADĂ 21:17 TEHNICA LOVITURII DE STAT în România lui IOHANNIS ȘI DRAGNEA. Editorial de DAN ANDRONIC 09:41 DEZVĂLUIRILE lui LUDOVIC ORBAN. De ce i-a făcut PLÂNGERE PENALĂ premierului DĂNCILĂ 08:57 Plângerea de Înaltă Trădare - un pas din pașii de debarcare a Vioricăi Dăncilă de către Klaus Iohannis. Gândul de sâmbătă 08:31 Ludovic Orban, ATAC DUR la liderul PSD. „LIVIU DRAGNEA A INTRAT ÎN PANICĂ, îi fuge pământul de sub picioare” 08:22 Dragnea PUNE TUNURILE pe Iohannis. Plângerea lui Orban, „CONCEPUTĂ și REDACTATĂ la Cotroceni”. „Nedemocratic, BRUTAL, neconstituțional!”. Ce plan are PSD? 19:42 Fostul președinte CCR TRANȘEAZĂ plângerea penală depusă de Orban: „Sunt lucruri foarte grave! Pedeapsa este URIAȘĂ” 17:06 Siegfried Mureșan respinge ipoteza preluării Guvernului 15:29 SURPRIZĂ MAJORĂ la Cotroceni. Șeful european al lui Tăriceanu a discutat cu Iohannis modificările PSD-ALDE la legislația penală 11:42 PSD lovește din Bruxelles: Orban a insinuat că SUA sunt complice la o înaltă trădare 09:29 SCENARIUL PSD-ALDE pentru ZIUA Z. Ce se ÎNTÂMPLĂ în cazul SUSPENDĂRII lui Dăncilă? Tăriceanu: „Am CĂDEA într-o CAPCANĂ!” 20:24 Planul MÂRȘAV al președintelui! Ce i-a propus ÎN SECRET premierului Dăncilă. Dragnea, LOVITURĂ DURĂ pentru Iohannis 18:32 Dragnea este NERVOS din cauza lui Iohannis. SCENARIUL HALUCINANT al liderului PSD: „Președintele pregătește o LOVITURĂ de STAT” 15:56 Ludovic Orban a depus la Parchet o sesizare penală care îi vizează pe Dăncilă și Dragnea - UPDATE

Articole salvate