Editura Evenimentul si Capital

Refugiată CREȘTINĂ: „Peste 20 de ani, Austria va arăta ca Afganistanul”

Imigranți luând cu asalt granița Austriei cu Ungaria în 2015
Autor: | | 8 Comentarii | 4161 Vizualizari

O refugiată creștină irakiană i-a avertizat pe politicienii austrieci că refugiații islamici vor să preia controlul Austriei și vor reuși în două decenii.

Refugiata, invitată săptămâna aceasta la televiziunea austriacă, unde a folosit pseudonimul de „Maria”, a descris experiențele pe care le-a avut alături de solicitanții de azil musulmani care trăiesc în taberele de primire din Austria, unde ea lucrează în calitate de consilier voluntar.

Potrivit „Mariei”, care a fugit de persecuțiile din Irak, mulți dintre imigranții musulmani vorbesc între ei despre modul în care vor prelua controlul asupra țării, scrie Kronen Zeitung.

„Religia este subiectul oricărei conversații” dintre solicitanții de azil musulmani, spune „Maria”, care explică faptul că nici nu ar putea fi altfel, deoarece în societățile de unde vin, Islamul este omniprezent.

„Ei nu știu altceva. La ce te-ai putea aștepta de la asemenea oameni care vin în Austria cu această ideologie în mințile lor?”

ACUM poți vota pentru TOPURILE EvZ. POLITICIENII și EVENIMENTELE anului 2017

„Maria” a constatat că aproape toți imigranții erau uimiți de cât de liberală poate fi societatea austriacă și „șocați” de principiile libertății religioase. „Pentru ei, libertatea religioasă în Austria merge prea departe”.

Ea a avertizat asupra faptului că în taberele de primire se găsesc numeroși indivizi radicalizați, o tendință pe care au observat-o și autoritățile din Germania.

„Își spun între ei că își vor practica religia nestingheriți aici și că Austria va fi în curând a lor.”

Refugiata creștină i-a avertizat apoi pe politicienii austrieci că țări precum Iral, Siria, Egipt erau moderate acum 40-50 de ani, dar s-au schimbat radical. „Și noi am trăit într-o societate liberală.”

Și „Maria” a adăugat: „Am spus întotdeauna că vremurile speciale au nevoie de reguli și legi speciale. Politicienii trebuie să intervină, altminteri, peste 20 de ani, Austria va arăta ca Afganistanul de azi.”

Pagina 1 din 1



Loading...

Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Tema zilei
22:15 Comportamentul fiicelor regelui Mihai, la funeralii, explicat de un psiholog cunoscut 22:06 CADOUL INEDIT primit de Principele Nicolae în fața Palatului Regal. CULISELE unui MANIFEST ANTICOMUNIST. EXCLUSIV EVZ 21:49 Securea războiului regal n-a fost îngropată nici măcar la funeralii. Principele Nicolae, ţinta unui gest care va stârni multe reacţii 18:43 Mesajul IMPRESIONANT al președintelui Klaus Iohannis, după funeraliile Regelui Mihai 18:23 Regele Mihai. Cele mai emoționante imagini de la funeraliile regale - FOTO 18:16 Regele Mihai, ţinta unui DEMERS RUŞINOS AL PDSR, într-o IMAGINE-EVENIMENT, publicată în EVZ. Foto în articol 18:15 Protest anti-PSD în ziua FUNERALIILOR Regelui Mihai 18:11 CULISELE EXPULZĂRII Regelui Mihai în decembrie '90. Whisky, SRI, Doi și-un Sfert, Iliescu, Roman, Pleșu... Dezvăluiri spectaculoase! 15:37 IMAGINI EXCLUSIVE din Trenul Regal care se îndreaptă spre Curtea de Argeș. Foto de colecţie în articol 13:23 SCANDAL POLITIC chiar în timpul doliului naţional. CHIAR NU EXISTĂ RESPECT pentru memoria Majestăţii Sale? 12:13 Carmen Iohannis a surprins pe toată lumea! Cum a apărut aceasta la FUNERALIILE REGALE. Foto în text! 11:16 Ce scriu PUBLICAȚIILE INTERNAȚIONALE despre funeraliile Regelui Mihai. Mesaje PLINE DE EMOȚIE și solemnitate 11:07 RĂMAS-BUN Majestate! Sicriul Regelui Mihai I a fost coborât în Necropola Regală, de la Curtea de Argeș 11:07 Ultimele zile din viața Regelui Mihai. Mărturiile emoţionante ale maicilor care au avut grijă de Majestatea Sa până în ultima clipă 10:46 IMPRESIONANT! Cartierul General NATO, gest plin de EMOȚIE pentru Regele Mihai 08:39 Funeralii REGALE și Capitală „PARALIZATĂ”! Ce zone vor fi închise 20:41 O ultimă UMILINŢĂ pentru Regele Mihai. Legea NU INTERZICE prezența Coroanei de Oțel la funeralii 20:37 Regele Mihai. ADEVĂRUL CE TREBUIE ŞTIUT de români. Un general de Securitate L-A TRANSFORMAT DIN REGE ÎN DOMN. Mărturii istorice 16:07 Dan Negru ATACĂ TELEVIZIUNEA după moartea Regelui Mihai. Prezentatorul A CEDAT NERVOS 14:59 FUNERALIILE REGELUI MIHAI. CFR Călători suplimentează trenurile spre Curtea de Argeș

Articole salvate