La începutul lunii aprilie 1936 s-a organizat, la Târgu- Mureş, un congres studenţesc. De fapt, respectiva manifestare s-a dovedit a fi legionară, într-un moment în care autorităţile aveau o atitudine ambiguă, chiar favorabilă Gărzii de Fier. În acest mod, mişcarea condusă de Corneliu Zelea Codreanu a câştigat popularitate printre oameni şi vizibilitate în spaţiul public. Taberele de muncă – cea mai importantă fi ind cea de la Carmen Sylva – erau responsabile cu diferite construcţii de biserici, poduri sau diguri. Cu un an înainte, în 1935, extremiştii primiseră acordul de reînfi inţare a unui partid – Totul pentru Ţară, „administrat” de generalul Gheorghe Cantacuzino- Grănicerul – după episodul tragic de la Sinaia

Mesajul Mișcării Legionare

Contextul internaţional era şi el favorabil, Germania lui Adolf Hitler începând să obţină câteva succese externe împotriva unui Occident precaut ( ultimul venise în martie 1936, conducătorul naţional-socialist anunţând remilitarizarea Renaniei, în ciuda interdicţiilor impuse de Tratatele de la Versailles şi Locarno. Pe de altă parte, jocul diplomatic nereuşit al Marii Britanii şi criza politică din Franţa au contribuit, de asemenea, la starea de inacţiune a celor două puteri ). Astfel că Mişcarea Legionară a folosit Congresul de la Târgu-Mureş pentru a-şi etala forţa politică şi a transmite un mesaj radical tuturor adversarilor ideologici.

Organizarea și plecarea Cu toate acestea, în zilele premergătoare Congresului, decizia de aprobare dată de Ministerul de Interne a stârnit controverse. Ministerul Instrucţiunii şi Rectorii celor patru Universităţi nu fuseseră înştiinţaţi sau consultaţi în privinţa autorizării manifestaţiilor studenţeşti. Dintre cei patru, doar Rectorii din Bucureşti şi Cernăuţi au fost de acord. Florian Ştefănescu- Goangă ( Universitatea din Cluj ) şi Traian Bratu ( Universitatea din Iaşi ) „au făcut însă opinie separată, arătând că Uniunea Naţională a Studenţilor Creştini nu este recunoscută de Senatele Universitare, aşa încât nu poate fi autorizată să ţină un congres.”1 În urma refuzului, Ministrul de Interne Inculeţ „aprobă ţinerea congresului numai pentru studenţii de la Universităţile din Bucureşti şi Cernăuţi.” Interdicţia nu i-a descurajat pe cei din Iaşi, aceştia plecând alături de colegii lor către

Au urinat pe pietrele funerare ale lui Duca

În cursul nopţii de 2 spre 3 aprilie, trenul a oprit în gara din Sinaia. Câţiva dintre pasageri au coborât din tren, „au scos din pavajul peronului pietrele care însemnau printr-o cruce neagră locul unde a fost ucis Duca, le-au spart, au urinat pe ele şi au rostit discursuri de preamărire a celor trei asasini. Monumentul din zid n-a fost scos, ci numai lovit cu bâtele, cu pietre, şi mâzgălit cu nămol.”2 Nimeni nu a fost arestat, autorii urcându-se liniştiţi în tren şi plecând mai departe. Într-o declaraţie dată presei, Gheorghe Furdui – preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini – a negat incidentul din gară, spunând că cei prezenţi la Sinaia doar au cântat nişte cântece naţionaliste şi că nu s-a pus niciodată problema profanării monumentului închinat memoriei fostului prim-ministru.3

Şi presa de extremă-dreapta a încercat să reducă proporţiile incidentului la un simplu „fapt banal”, considerând că totul „se reduce la oprirea trenului prin tragerea semnalului de alarmă şi la rostirea uneia sau a mai multor cuvântări despre al căror conţinut n-am putut nimic afla.”4

Urmările unui comunicat

Confuzia iniţială a fost amplificată de un comunicat al Ministerului de Interne în care se precizează că „un grup de studenţi din trenul ce pleca din Bucureşti spre Târgu-Mureş, transportând (...) pe participanţii congresului studenţesc, s-au dedat în gara Sinaia la acte ce contravin legii Mârzescu-Mironescu.” Totuşi, autorităţile infirmă „zvonurile potrivit cărora cu prilejul actelor de dezordine săvârşite joi (...) s-ar fi produs şi profanarea plăcii şi crucii lui Ion Duca”, considerându-le „lipsite de temei.” Aparenta muşamalizare a vandalizărilor legionare a declanşat un scandal public, iar cel găsit vinovat a fost Eugen Titeanu, subsecretar de stat la Interne şi responsabil cu cenzura. Înainte de a fi obligat să-şi dea demisia din Guvern, Eugen Titeanu a fost exclus din grupul liberal „Păreri Libere.” Acesta a criticat „ciudatul comunicat oficial şi, mai ales, cenzurarea relatării faptelor petrecute la Sinaia”, constatând, totodată, că Titeanu „prin acţiunea şi atitudinea sa a ieşit din linia etică şi politică urmată de membrii săi.”

„Scursorile morale ale şcolii de crimă şi asasinat”

O altă problemă a naţional-liberalilor era aparenta menajare, toleranţa manifestată faţă de Garda de Fier şi acţiunile reprobabile ale acesteia. Astfel că în următoarele săptămâni, P.N.L. a ieşit în spaţiul public cu un mesaj ferm de condamnare a mişcărilor de extremă-dreapta, în special a legionarilor. La o întâlnire – organizată la Piatra-Neamţ – cu primarii, deputaţii şi prefecţii liberali din Moldova, secretarul de stat Victor Iamandi atacă „scursorile morale ale şcolii de crimă şi asasinat” care au săvârşit „abjecta profanare a locului sfinţit de sângele unui martir”, şi cere liberalilor o acţiune „de răscolire în adâncuri a maselor de la ţară şi de la oraşe pentru preîntâmpinarea tentativelor morbide.”5 Preşedintele partidului, Dinu Brătianu, trimite o circulară organizaţiilor judeţene în care îşi exprimă oroarea faţă de „actele grave (...) săvârşite de către elemente teroriste careşi ascund crimele sub masca unui naţionalism de paradă”, partidul naţional-liberal având „nu numai dreptul, dar şi datoria să se împotrivească din timp politicii de violenţă şi rătăcirilor criminale care pot ameninţa pe viitor înseşi aşezările Statului.”6 Şi preşedintele Consiliului de Miniştri, Gheorghe Tătărescu, la ceremonia dezvelirii unui bust al lui I.G. Duca la Ploieşti, reiterează faptul că „între noi şi partidele de dreapta nu există decât abisuri. Abisuri de metodă, abisuri de concepţie (...) naţionalismul nostru nu comportă nici violenţă, nici persecuţie, ci numai stimulare şi ocrotire în cadrul legilor.”

Planul de „românizare a comerțului”

Lucrările Congresului Studenţesc de la Târgu-Mureş s-au desfăşurat în linişte, fără ca forţele de ordine să intervină. Pe lângă declaraţiile antisemite şi antidemocratice inerente, delegaţii au discutat şi probleme specifice vieţii studenţeşti. Rapoarte despre economie, industrie, românii din străinătate, politica externă, situaţia materială precară şi îmbunătăţirile posibile au mai fost prezentate în cele trei zile de dezbateri. Fără nicio discuţie, cea mai controversată decizie a fost înfiinţarea unor echipe ale morţii, care să-i „pedepsească” pe oponenţii Mişcării Legionare. În total s-au format şapte echipe, fiecare având câte un responsabil. Printre ei îi regăsim pe Gheorghe Furdui, Alexandru Cantacuzino sau Ştefan Georgescu. Cei vizaţi erau demnitari ai statului – Victor Iamandi, Gabriel Marinescu, Armand Călinescu, Virgil Madgearu şi foşti membri ai Gărzii de Fier, consideraţi „trădători” – Mihail Stelescu, Gheorghe Beza şi Amedeu Bădescu. De asemenea, pe lista legionarilor se regăsea şi amanta Regelui, Elena Lupescu.

FOTO: Studenții clujeni

„Măsuri de igienă şi eugenie socială”

Cei desemnaţi de Congres au depus şi un jurământ – „jurăm cu preţul sângelui că ne vom apăra onoarea şi vom pedepsi pe trădători şi canalii. Dacă vom da vreun pas înapoi, asupra noastră să cadă blestemul neamului.”7 La final se dă publicităţii şi o moţiune adoptată în unanimitate. Studenţimea naţionalistă „constatând pericolul care pândeşte fiinţa fizică şi spirituală a neamului (...) declară că a ajuns la capătul răbdării şi al îngăduinţei.” În consecinţă cere luarea neîntârziată a unor măsuri împotriva „curentelor sociale şi spiritului distructiv (...) liberalismul, comunismul, francmasoneria sectele religioase.” Doreşte iniţierea unui plan de „românizare a comerţului şi industriei”, „măsuri de igienă şi eugenie socială”, „ridicarea regimului excepţional – starea de asediu şi cenzura”, eliminarea din universitate a profesorilor şi studenţilor „dovediţi a face parte din francmasonerie (...) şi afişaţi la sediile societăţilor”, eliminarea din toate societăţile studenţeşti a acelora „dovediţi a avea legături cu partidul liberal şi naţional- ţărănist.”8 Îngrijorate de tonul radical adoptat de congresişti, autorităţile sunt obligate să acţioneze. Astfel că cinci dintre participanţi, în frunte cu Alexandru Cantacuzino, sunt arestaţi. Acuzaţia era legată de formarea echipelor morţii şi misiunea lor de a „pedepsi canaliile.”

Greva din centrele universitare

Câteva zile mai târziu, Tribunalul din Târgu-Mureş infirmă mandatele de arestare. Reţinuţi pentru câteva săptămâni sunt şi Corneliu Zelea Codreanu şi Mihail Stelescu. Aceştia sunt judecaţi la Galaţi pentru un incident din noiembrie 1932, procurorii susţinând că cei doi „au săvârşit un act de rebeliune împotriva autorităţilor din Bereşti ( judeţul Covurlui – C.O. ) lovind şi dezarmând pe plutonierul major de jandarmi Gheorghe Ciobanu.” Apărarea „demonstrează că interzicerea intrării căruţelor în Bereşti a fost numai un pretext pentru zădărnicirea întrunirii gardiste.” După un sfert de oră de deliberare, judecătorii decid achitarea inculpaţilor şi punerea lor în libertate. 9 De asemenea, autorii dezordinilor din gara Sinaia sunt judecaţi la Braşov. În semn de protest, Uniunea Naţională a Studenţilor Creştini organizează o grevă în centrele universitare între 7 şi 9 mai. În Bucureşti au avut loc şi incidente între grupuri de studenţi „naţionalişti” şi „democraţi”, fără urmări grave.

FOTO: Studenții din Cernăuți

Prea târziu pentru Carol al II-lea

Procesul de la Braşov a început în data de 12 mai. Acuzaţi că ar fi făcut „apologia asasinatului”, inculpaţii sunt transformaţi în acuzatori de apărare. Vasile Marin afirmă că la Braşov „a fost procesul pe care trebuie să-l facă tineretul ro mânesc lumii de mărunţi politicieni.” De asemenea, „pe ban ca acuzaţilor n-au fost doar nouă studenţi implicaţi prin ordonanţa definitivă, ci studenţimea naţionalistă întreagă, una şi indivizibilă, solidară pe viaţă şi pe moarte cu cei care au fost judecaţi şi condamnaţi în numele ei.”10

O sentință blândă

Tactici asemănătoare au fost utilizate cu aceeaşi convingere şi de comunişti în procesele lor. Sentinţa completului anunţată în 16 mai a fost blândă, cei nouă fiind condamnaţi la câte o lună de închisoare. În ciuda asigurărilor date de Guvernul Tătărescu, atitudinea faţă de Garda de Fier a rămas destul de neclară şi ezitantă. Legionarii vor continua să atragă susţinători şi în următorul an şi jumătate, alegerile din 20-22 decembrie 1937 confirmând popularitatea acestora. Abia după instaurarea regimului de autoritate monarhică şi, mai ales, în timpul guvernării lui Armand Călinescu, s-a adoptat un ton mult mai dur faţă de Mişcare.

Dezastrul din acea vara

Intransigenţa manifestată de Regele Carol al II – lea a încetat în primăvara lui 1940, atunci când influenţa Germaniei naziste devenise de netăgăduit, eliberarea din lagăre şi cooptarea la guvernare ( Horia Sima a fost ministru al Cultelor pentru câteva zile în guvernul lui Ion Gigurtu ) fiind semne ale dorinţei de colaborare cu Germania lui Adolf Hitler. Era deja prea târziu pentru Rege. Schimbarea de direcţie în politica externă nu l-a ajutat să evite dezastrul din acea vară.