Actualitate
Anul 1917: NEUTRALITATEA țării ROMÂNE a fost adoptată la SINAIA. Totuși a fost DECLARAT RĂZBOI
Primul Război Mondial a început de la asasinarea prințului moștenitor al Austro-Ungariei, Franz Ferdinand, și a soției sale, Sofia, de către un tânăr naționalist sârb, Gavrilo Princip, un pretext așteptat, spun istoricii.
Principala confruntare din Primul Război Mondial a fost dată între două blocuri politico-militare - Antanta și Puterile Centrale, formate înainte de 1914, informează AGERPRES, citând volumul „Istoria României în date”. Cele două blocuri dețineau fiecare o influență majoră asupra Europei, nu doar politică, ci și și economică.
După asasinarea celor doi, Austro-Ungaria nu a declarat imediat război Serbiei, adresând un ultimatum micului stat balcanic, dar în același timp a așteptat asigurări din partea Germaniei că îi vor sprijini în cazul în care protectoarea slavilor balcanici, Rusia, va interveni. Războiul a fost declarat la 15 iulie 1914. Imediat după această etapă, Austro-Ungaria a trecut la presiuni diplomatice asupra guvernului român, spre a determina România să intre în război alături de Puterile Centrale, în baza unui tratat semnat în anul 1883 care prevedea ca cele două părți Austro-Ungaria și România se obligau să se sprijine militar în cazul în care una dintre ele ar fi atacată.
Regele Carol I a fost anunțat de intenția declarării războiului înainte de lansarea conflictului, de către împăratul Franz Joseph. Ulterior începerii războiului, Carol I a primit un mesaj din partea împăratului Germaniei, Wilhelm al II-lea, prin care îi cerea acestuia ca România să intre în Război de partea Puterilor Centrale. Ulterior, Președintele Consiliului de Miniștri, Ion I. C. Brătianu, a expus în fața regelui Carol I o serie de argumente potrivit cărora România nu putea intra în război, motiv pentru care regele a decis convocarea unui Consiliu de Coroană.
Ne puteți urmări și pe Google News
În cadrul consiliului au fost chemați toți factorii de decizie din țară, fiind informați despre situația prezentă, în vederea luării unei decizii concrete. Decizia luată după dezbateri în care majoritatea celor prezenți au cerut neutralitatea țării față de conflict, a fost una așteptată de toată lumea. Astfel, regele Carol I a conchis: ''constat că reprezentanții țării, aproape în unanimitate, au cerut neutralitatea României. Ca rege constituțional mă supun votului dumneavoastră''. La un acord de politică neutră s-a alăturat și Italia, fiind semnat un acord româno-italian, în care se prevedea că guvernele celor două țări nu vor părăsi politica de neutralitate decât printr-un preaviz reciproc și anticipat. De asemenea, s-a menționat ca România și Italia să acționeze solidar, pentru apărare comună, în cazul unui eventual atac armat din partea Austro-Ungariei.
În același timp tratativele cu Rusia, care reprezenta interesele Antantei în estul Europei, au continuat cu perseverență, dar și cu deosebită prudență, având ca scop încheierea unui acord sau unei înțelegeri, prin care să se recunoască dreptul statului român de a-și alipi teritoriile din Imperiul austro-ungar locuite de români. În acest sens a fost semnată Convenția secretă ruso-română prin care, în schimbul neutralității țării noastre față de Rusia, aceasta își asuma obligația de a garanta și apăra integritatea teritorială a României și de recunoaștere a drepturilor acesteia asupra teritoriilor din Austro-Ungaria locuite de români.
Neutralitatea țării a fost reconfirmată și după moartea lui Carol I și preluarea puterilor de Ferdinand I. După această etapă, organizația „Acțiunea Națională” a luptat pentru intrarea României în război, acțiune susținută de Nicolae Filipescu, S. Mândrescu și cu sprijinul lui Take Ionescu, B. Ștefănescu Delavrancea, dr. I. Cantacuzino. Presiunile diplomatice asupra lui Ion I.C. Brătianu pentru ieșirea din neutralitate s-au intensificat odată cu avansarea războiului. În primăvara anului 1916, Franța și Rusia au folosit toate mijloacele pentru ca România să vină de partea Antantei în timp util. Ofensiva armatei ruse din anul 1916 încheiată cu străpungerea frontului austro-german la Luțk, a determinat o creștere puternică a presiunilor diplomatice ale Antantei asupra României.
Astfel, în 4 august 1916, la București, România a semnat Tratatul de alianță și Convenția militară între România, de o parte, și Franța, Marea Britanie, Rusia și Italia, pe de altă parte. Printre condițiile intrării României în război, de partea Antantei, era stipulat și împlinirea dezideratului unirii cu România a teritoriilor românești: Bucovina, Transilvania, Crișana, Maramureș, Banat, aflate sub stăpânirea austro-ungară. România a fost obligată să mobilizeze toate forțele militare terestre și navale și să intre în război numai împotriva Austro-Ungariei. Intrarea României în război a fost decisă la cel de-al doilea Consiliu de Coroană din 14 august 1916, care a avut loc la Palatul Cotroceni din București, Consiliul de Coroană aprobând tratativele angajate de Ion I.C. Brătianu, implicit pentru intrarea României în război de partea Antantei. În aceeași zi, România a declarat război Austro-Ungariei.
Recomandările noastre
