166 de ani de la nasterea lui Caragiale. 80 de țigări într-o zi i-au venit de hac? POVESTEA UNEI FOTOGRAFII

166 de ani de la nasterea lui Caragiale. 80 de țigări într-o zi i-au venit de hac? POVESTEA UNEI FOTOGRAFII

„Pe 30 ianuarie 1852 se năștea în satul Haimanale - din (pe atunci) jud. Prahova - Ion Luca Caragiale, cel mai important scriitor politic român, cartea de vizită „balcanică” a fake-modernizării noastre; tatăl său, Luca, beat de bucurie, l-a declarat la primărie abia pe 1 februarie...

A murit pe 9 iulie 1912, la Berlin, de AVC, ultima persoană care l-a văzut în viață fiind Cella Delavrancea”, notează criticul literar Paul Cernat.

Cella Delavrancea și ziua morții

„Într-o dimineaţă, Caragiale n-a mai apărut în salon să asculte o fugă de Bach. Am lucrat singură, am început să studiez marea sonată de Schumann în fa diez minor, bucată dramatică şi grea. Dintr-o dată, un ţipăt a sfâşiat fiorul melodic. M-am ridicat cuprinsă de frică şi am fugit spre odaia de culcare a lui Caragiale. Uşa era deschisă. El, alunecat pe jos, lângă pat, cu mâna stângă crispată pe cearşaf, capul dat pe spate, faţa albă, ochii ficşi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Îngrozită, soţia lui îl privea. Văzuse că nu apăruse ca de obicei, îndrăznise la ora 11 a.m. să bată la uşă. Tăcerea o îngrijorase. A deschis, a văzut, a ţipat. Cum să faci loc durerii, aşa, pe neaşteptate? În ajun, seara, la masă, ne fermecase cu poveşti, proiecte şi voie bună. Nu ne mai tachinase pentru tendinţele noastre spre poezia cu metafore absurde, râsese de verva cu care declama Luki pastişuri compuse de el…

Moartea îl atinsese rapid, fără şovăire, aşa cum desigur şi-o dorise, esenţă în spaţiu, verb fără adjectiv”, scria Cella Delavrancea în volumul „Dintr-un secol de viaţă”.

Nimic n-a anunțat această dispariție prematură, la 60 de ani. S-a speculat, ulterior, că I. L. Caragiale ar fi fumat 80 de țigări în ziua fatidică… Oricum, cu doar un an înainte, în 1911, la Karlsbad, la o terasă elegantă, Nenea Iancu părea veșnic ca timpul. Fotografia publicată astăzi stă mărturie. Detașat, cu mâna stângă în buzunarul pantalonilor, Caragiale savura o bere la halbă. Prietenii George Coșbuc și Alexandru Vaida-Voievod fumau, primul o țigară simplă, al doilea un trabuc.

Moștenirea mătușii Momuloaia și exilul la Berlin

„Din păcate, (Caragiale) a fost mai greu traductibil decît Eminescu însuși, ceea ce nu l-a împiedicat pe obscurul francez Andre de Lorde în 1903) să-i plagieze - la Paris - «Năpasta» celui acuzat de plagiat... Nimeni n-a surprins mentalitățile românești de la «Porțile Orientului» cu mai mare acuitate decît antiromanticul I.L.C., arvanit cu rădăcini în Kefalonia.

Înveți de la el mai mult decît de la sociologii epocii, așa cum Engels învăța de la Balzac mai mult decît de la istoricii sociali francezi. Lovinescu a trebuit săși înghită frustrarea ideologică: departe de a se învechi o dată cu maturizarea burgheziei noastre liberale, Caragiale a triumfat. Ne-a definit în subsidiar și stalinismul (Belu Silber: «comunismul românesc va fi o combinație între Stalin și Caragiale»), și postcomunismul”, apreciază scriitorul Paul Cernat.

„Să ne trăiască!”

„Cu el, «balcanismul» lui Anton Pann capătă identitate cultă, prin nastratineștile nuvele și povestiri Abu Hassan, Kir Ianulea, Patramă trufanda, Calul dracului ș.cl (și-a recuperat balcanismul în exilul voluntar de la Berlin, unde a ajuns după moștenierea mătușii Momuloaia și dezgustul provocat de procesul Caion, alimentat de inamicul Macedonski). (…)

«Ultimul ocupant fanariot », cum l-a numit un detractor, ne-a reprezentat și ne reprezintă în vorbirea și mentalitatea noastră, în viața noastră publică și privată. Dacă natura umană există, I.L.C. a fost un ilustru explorator al ei. Să ne trăiască!”, a încheiat Cernat.