Editura Evenimentul si Capital

14 noiembrie, ultima zi cu troleibuzul prin Sibiu

592b5988059b6a73f597134b9b1749d2
Autor: | | 12 Comentarii | 0 Vizualizari

Pe 14 noiembrie sibienii vor circula pentru ultima dată cu troleibuzele prin oraş deoarece din 15 noiembrie intră în vigoare noul masterplan de transport în Sibiu.

Decizia Tursibului de a retrage troleibuzele este justificată prin costurile foarte mari de întreţinere. Troleele din parcul auto sunt vechi de peste 20 de ani, rulate excesiv, iar piesele de schimb nu se mai găsesc aproape niciunde, nici măcar în Elveţia, de unde au fost cumpărate ultimele piese. Din această cauză, mecanicii societăţii de transport trebuie să vină cu tot felul de soluţii ingenioase, dar costisitoare. Decizia survine şi din raţiuni economice mai profunde. Costul mare de întreţinere împiedică limitarea costurilor de operare, una din condiţiile impuse de BERD pentru extinderea contractului de împrumut. Abonamente unice Pe de altă parte, retragerea troleibuzelor va trebui compensată prin introducerea unor linii de transport pentru autobuze. Motiv pentru care Tursib va cere extinderea contractului cu încă 2 milioane de euro, care vor fi investite în noi mijloace de transport în comun. „În urma discuţiilor şi negocierilor cu reprezentanţii BERD s-a decis ca municipiul Sibiu să nu garanteze cu veniturile proprii extinderea împrumutului contractat de Tursib S.A.”, se arată în proiectul de hotărâre privind modificarea contractului de concesiune între Tursib şi municipiul Sibiu. Tot din 15 noiembrie, Tursib vine şi cu un nou sistem de abonamente. Astfel, va fi introdus un abonament unic, valabil pentru toate liniile deoarece 85% dintre sibieni circulă pe transportul în comun cu un singur tip de abonament pe o singură lună. Abonamentul unic va costa 50 de lei, faţă de 42 de lei cât costa un abonament vechi pentru o singură linie. Tursib va acorda în continuare aceleaşi gratuităţi pentru pensionari şi reduceri pentru studenţi şi elevi. Preţul unui bilet rămâne tot 1,5 lei, iar abonamentul Sibiu-Răşinari se va scumpi de la 60 la 80 de lei. În plus, abonamentul respectiv va putea fi folosit şi pe liniile de transport din interiorul oraşului.

Pagina 1 din 1


Tag-uri:

Alte articole din categoria: Administratie Locala

libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate